Decizia ÎCCJ nr. 13/2024 (RIL)Punctul IX

IX. Înalta Curte de Casație și Justiție Examinând sesizarea cu recurs în interesul legii, raportul întocmit de judecătorii-raportori, precum și dispozițiile legale ce se solicită a fi interpretate în mod unitar, reține următoarele: IX.1. Asupra admisibilității recursului în interesul legii 37. Dispozițiile art. 514 și 515 din Codul de procedură civilă stabilesc condițiile de admisibilitate a sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru pronunțarea unei decizii de recurs în interesul legii, determinând, în același timp, și limitele analizei instanței în soluționarea acestei sesizări. ... 38. Verificând regularitatea învestirii, prin prisma prevederilor menționate, se observă că este îndeplinită condiția legală privind titularul sesizării, textul art. 514 din Codul de procedură civilă enumerând, în categoria subiecților de drept care pot promova recursul în interesul legii, și colegiile de conducere ale curților de apel, în cazul de față Colegiul de conducere al Curții de Apel Brașov. ... 39. În ceea ce privește obiectul recursului în interesul legii, raportat la aceeași normă de drept, se reține că prin sesizarea de față este supusă dezlegării problema de drept vizând interpretarea și aplicarea diferită de către instanțe a dispozițiilor expuse la cap. III din prezenta decizie, finalitatea recurgerii la această instituție juridică fiind asigurarea interpretării și aplicării unitare a legii. ... 40. Examinând și cerința de ordin formal prevăzută de dispozițiile art. 515 din Codul de procedură civilă, constând în dovada că problema de drept care formează obiectul sesizării a fost soluționată în mod diferit, prin hotărâri judecătorești definitive, care se anexează cererii, se constată că și aceasta este îndeplinită, având în vedere hotărârile judecătorești definitive atașate sesizării, din care rezultă că s-au dat dezlegări diferite problemei de drept în discuție. ... 41. Prin urmare, sunt întrunite condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 514 și 515 din Codul de procedură civilă. ... ... IX.2. Asupra fondului recursului în interesul legii 42. Problema de drept cu care este învestită Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii este aceea de a se stabili dacă, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 150 din Codul muncii, art. 7 din Hotărârea Guvernului nr. 250/1992, art. 22 din Ordonanța Guvernului nr. 6/2007, art. 23 din Ordonanța Guvernului nr. 10/2008, indemnizația de hrană reglementată de art. 18 din Legea-cadru nr. 153/2017 intră în baza de calcul al indemnizației de concediu de odihnă cuvenite personalului contractual plătit din fonduri publice și funcționarilor publici. ... 43. Pe rolul instanțelor de judecată se află litigii în cadrul cărora personalul contractual plătit din fonduri publice/ funcționarii publici, al căror regim de salarizare intră sub incidența normelor legale cu caracter special, cuprinse în alte acte normative decât Codul muncii, supuse interpretării, solicită obligarea instituțiilor/autorităților publice angajatoare la recalcularea indemnizațiilor de concediu de odihnă pentru anii anteriori, prin includerea în baza de calcul a indemnizației de hrană de care au beneficiat. ... 44. Pentru a răspunde prezentei sesizări se reține că, pentru sectorul bugetar, Codul muncii (în titlul III, cap. III secțiunea 1 - art. 144-151), art. 7 din Hotărârea Guvernului nr. 250/1992, art. 22 din Ordonanța Guvernului nr. 6/2007 și art. 23 din Ordonanța Guvernului nr. 10/2008 cuprind reglementări privind concediul de odihnă și modul de calcul al indemnizației aferente. ... 45. Astfel, normele sus-indicate din Codul muncii sunt norme cu caracter general în materia dreptului la concediu de odihnă anual plătit, drept garantat de stat tuturor salariaților aflați în raporturi juridice de muncă, privite lato sensu. ... 46. Aceeași caracteristică o are, așadar, și dispoziția prevăzută în art. 150 din Codul muncii, cu referire la indemnizația de concediu de odihnă, care, potrivit acestui text de lege, nu poate fi mai mică decât salariul de bază, indemnizațiile și sporurile cu caracter permanent cuvenite salariatului pentru perioada respectivă. ... 47. Legiuitorul a reglementat aspecte privind concediul de odihnă/indemnizația de concediu de odihnă și prin acte normative cu caracter special, ale căror prevederi nu includ, ca element al bazei de calcul, sintagma „indemnizație“. ... 48. Această împrejurare nu poate conduce la concluzia că norma specială a modificat, în detrimentul normei generale, baza de calcul al indemnizației de concediu de odihnă prin eliminarea unui element component, respectiv indemnizația de hrană. ... 49. Aceasta întrucât nici conținutul semantic al termenului de indemnizație menționat de art. 150 din Codul muncii nu poate fi considerat că ar cuprinde, spre deosebire de normele speciale, și indemnizația de hrană, dat fiind că, analizând natura juridică a acestui drept pecuniar, nu se poate aprecia că este un drept cu caracter permanent cuvenit salariatului. ... 50. Astfel, în situația acestor acte normative speciale, aplicabile diverselor categorii de personal contractual plătit din fonduri publice (de exemplu, salariați din administrația publică, din regiile autonome cu specific deosebit, din unitățile bugetare, personal didactic și didactic auxiliar din învățământul preuniversitar de stat etc.), respectiv funcționarilor publici, nefiind indicată sintagma „indemnizație“ în enumerarea elementelor componente ale indemnizației de concediu de odihnă, s-a apreciat în mod neechivoc faptul că, în acest caz, indemnizația de hrană este exceptată de legiuitor de la calcul. ... 51. Instanțele care s-au raliat primei opinii jurisprudențiale, suplinind interpretarea dispozițiilor din legile speciale cu prevederile de drept comun din Codul muncii, au apreciat că, atât în raport cu legile române, cât și cu reglementările europene, indemnizația de concediu de odihnă trebuie să fie calculată la nivelul salariilor nete pe care angajatul le realizează în mod obișnuit, fiind vorba de venit salarial/spor/indemnizație cu caracter permanent. ... 52. Acestea au considerat că inadvertențele de ordin legislativ existente între dispozițiile art. 18 din Legea-cadru nr. 153/2017 și prevederile din actele normative menționate se impun a fi înlăturate, cu consecința aplicării Directivei 2003/88/CE. ... 53. Chestiunea de drept trebuie însă interpretată în sensul celei de-a doua orientări jurisprudențiale. ... 54. Urmează a se avea în vedere că noțiunea de „indemnizație“ este folosită de legiuitorul român pentru a defini drepturi bănești cu un regim juridic diversificat, printre care și cel pentru hrană, cu rol de protecție socială, acordat exclusiv pe perioada executării sarcinilor de serviciu. ... 55. Astfel, indemnizația de hrană are o reglementare specială în secțiunea a 2-a din cap. II din Legea-cadru nr. 153/2017, intitulată „Alte drepturi salariale“. ... 56. Potrivit art. 18 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017 (în forma actuală a actului normativ, conform modificării operate prin Legea nr. 296/2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare pentru asigurarea sustenabilității financiare a României pe termen lung, cu modificările și completările ulterioare), începând cu data de 1 octombrie 2023, ordonatorii de credite acordă obligatoriu, lunar, pentru personalul încadrat ale cărui salarii lunare nete sunt de până la 8.000 lei inclusiv, indemnizații de hrană la nivelul anual a două salarii minime pe economie în vigoare la data de 1 ianuarie 2019, actualizat anual cu indicele prețului de consum comunicat anual de Institutul Național de Statistică, începând cu 2025, mai puțin pentru categoriile de personal expres indicate. ... 57. În forma anterioară a textului de lege, indemnizația de hrană era calculată la nivelul anual a două salarii de bază minime brute pe țară garantate în plată (la 1 iulie 2017, data intrării în vigoare a Legii-cadru nr. 153/2017), respectiv reprezenta a 12-a parte din două salarii de bază minime brute pe țară garantate în plată (după modificare, prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 91/2017 pentru modificarea și completarea Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 79/2018, cu modificările ulterioare), fiind astfel determinată nu ca un procent din salariul de bază ori indemnizația de încadrare, respectiv ca spor, ci având regimul juridic afirmat jurisprudențial al unui drept salarial suplimentar, distinct. ... 58. Acest drept a avut o destinație concretă, inițial reprezentând o sumă de bani acordată în mod egal întregului personal plătit din fonduri publice, ulterior, conform ultimelor modificări, doar personalului care are venituri salariale lunare nete de cel mult 8.000 lei, plătit de angajator doar pentru perioada în care angajații și-au desfășurat în mod efectiv activitatea la locul de muncă. ... 59. Indemnizația de hrană a fost reglementată de legiuitor începând cu anul 2017 ca un drept de natură salarială, distinct, dar alternativ cu dreptul la tichete de masă instituit în legislația națională prin Legea nr. 142/1998 privind acordarea tichetelor de masă, cu modificările și completările ulterioare^1, cu titlu de alocație individuală de hrană. ^1 Abrogată prin art. 36 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 165/2018 privind acordarea biletelor de valoare, cu modificările și completările ulterioare (Legea nr. 165/2018). ... 60. Potrivit art. 6 din acest act normativ, numărul de tichete ce puteau fi utilizate era egal cu numărul de zile în care salariatul era prezent la lucru în unitate, iar, conform art. 8 din lege, sumele corespunzătoare tichetelor de masă acordate de angajator, în limitele valorii nominale prevăzute la art. 3, nu erau luate în calcul nici pentru angajator, nici pentru salariat la stabilirea drepturilor și obligațiilor care se determină în raport cu venitul salarial. ... 61. Indemnizația de hrană introdusă prin art. 18 din Legea-cadru nr. 153/2017, deși cu un regim fiscal diferit^2, a avut o rațiune juridică de reglementare identică, și anume de a asigura necesarul de hrană al salariatului în perioada lucrului. ^2 Potrivit paragrafului 85 din Decizia nr. 5 din 20 ianuarie 2020: „(...) indemnizația de hrană a fost reglementată distinct în art. 76 alin. (3) lit. i) ca venit asimilat salariilor, alături de tichetele de masă - lit. h) și hrana - lit. b) , fiind inclusă în mod expres în art. 139 (baza de calcul al contribuției la asigurări sociale) lit. r) , spre deosebire de tichetele de masă/hrana și drepturile de hrană acordate potrivit legii, pentru care s-a menținut excluderea din această bază, prin art. 142 lit. r) și lit. s) pct. 3.“ ... 62. Norma juridică ce reglementează în prezent regimul tichetelor de masă, respectiv Legea nr. 165/2018, dispune în mod expres, în art. 31 alin. (1) , că „tichetele de masă (...) prevăzute de prezenta lege nu se acordă personalului care beneficiază de indemnizație de hrană (...) potrivit Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare“. ... 63. Prin urmare, o interpretare istorico-teleologică permite a concluziona că, similar tichetelor de masă, indemnizația de hrană reprezintă o sumă acordată de angajator pentru a compensa procurarea hranei salariatului aflat în timpul efectiv de lucru. ... 64. Din interpretarea gramaticală a art. 18 alin. (2) din Legea-cadru nr. 153/2017 reiese că indemnizația de hrană prevăzută la alin. (1) al aceluiași articol se acordă proporțional cu timpul efectiv lucrat în luna anterioară; ca atare, acest drept salarial este cuvenit în măsura timpului lucrat, pentru perioada programului de lucru. ... 65. Întrucât intenția legiuitorului român a fost în sensul acordării acestui drept salarial numai proporțional cu perioada efectiv lucrată, rezultă că perioada aferentă concediului de odihnă nu poate fi asimilată timpului de muncă. ... 66. Art. 111 din Codul muncii definește, de altfel, timpul de muncă ca fiind „orice perioadă în care salariatul prestează munca, se află la dispoziția angajatorului și își îndeplinește sarcinile și atribuțiile, conform prevederilor contractului individual de muncă, contractului colectiv de muncă aplicabil și/sau ale legislației în vigoare“. ... 67. Din perspectiva legiuitorului, fiind excluse, ca regulă generală, zilele de repaus, zilele considerate sărbători legale ori zilele declarate nelucrătoare, zilele lucrătoare sunt cele efectiv lucrate, reflectate în pontaje, sau în care, potrivit modului de organizare a timpului de lucru stabilit de angajator prin regulamentul intern sau prin contractul individual de muncă, angajatul ar fi trebuit să lucreze. ... 68. Prin urmare, perioada în care salariatul se află în concediu de odihnă nu reprezintă timp de muncă. ... 69. Se reține, astfel cum s-a menționat anterior, că, potrivit art. 150 alin. (1) și (2) din Codul muncii, salariatul beneficiază, pentru perioada concediului de odihnă, de o indemnizație de concediu, care nu poate fi mai mică decât salariul de bază, indemnizațiile și sporurile cu caracter permanent cuvenite pentru perioada respectivă, prevăzute în contractul individual de muncă, și care reprezintă media zilnică a drepturilor salariale anterior indicate din ultimele 3 luni anterioare celei în care este efectuat concediul, înmulțită cu numărul de zile de concediu. ... 70. Astfel, baza de calcul în raport cu care se calculează indemnizația de concediu de odihnă include salariul de bază, indemnizațiile și sporurile cu caracter permanent. ... 71. Pentru a stabili caracterul permanent al indemnizației/sporurilor avute de salariat nu este suficient a se stabili frecvența plății, anterior efectuării concediului de odihnă, ci trebuie verificat, în acord cu jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene, dacă acel element al remunerației lunare constituie o compensare pentru un inconvenient legat în mod intrinsec de executarea sarcinilor care revin salariatului potrivit convenției de muncă încheiate cu angajatorul. ... 72. Acele elemente ale remunerației globale a salariatului care au ca scop acoperirea unor costuri ocazionale ce intervin în contextul executării sarcinilor de serviciu nu trebuie avute în vedere la calculul indemnizației de concediu de odihnă. ... 73. În concret, acordarea indemnizației de hrană nu implică compensarea unui efort suplimentar pe care trebuie să îl facă salariatul în activitatea desfășurată la angajator sau a unui risc pe care îl presupune munca, ci reprezintă o sumă, cu caracter alimentar, primită în considerarea perioadei de activitate efectivă pentru executarea sarcinilor la locul de muncă. ... 74. Acest drept salarial nu este aferent statutului personal sau profesional al salariatului, nefiind, de altfel, stabilit și acordat în considerarea condițiilor specifice ale locurilor de muncă și atribuțiilor corespunzătoare statutului profesional. ... 75. Conform art. 7 alin. (1) din Directiva 2003/88/CE, „Statele membre iau măsurile necesare pentru ca orice lucrător să beneficieze de un concediu anual plătit de cel puțin patru săptămâni în conformitate cu condițiile de obținere și de acordare a concediilor prevăzute de legislațiile și practicile naționale“. ... 76. În interpretarea acestei dispoziții, astfel cum se reține și în Decizia nr. 23 din 15 noiembrie 2021, „116. (...) Curtea de Justiție a Uniunii Europene a statuat, într-o bogată jurisprudență (...), că: (...) (ii) expresia «concediu anual plătit» ce figurează în art. 7 alin. (1) din directivă are drept semnificație faptul că, pe durata «concediului anual» în sensul acestei directive, remunerația trebuie menținută și că, altfel spus, lucrătorul trebuie să primească remunerația obișnuită pentru această perioadă de repaus, (...) obiectivul cerinței de a plăti acest concediu fiind acela de a pune lucrătorul, în timpul concediului menționat, într-o situație care este, în ceea ce privește salariul, comparabilă cu perioadele de muncă, și (iii) deși structura remunerației obișnuite a unui lucrător, ca atare, intră în sfera de aplicare a dispozițiilor și a practicilor reglementate de dreptul statelor membre, aceasta nu poate avea un impact asupra dreptului lucrătorului, (...), de a se bucura, în perioada de repaus și de relaxare, de condiții economice comparabile cu cele privind perioada în care își exercită activitatea, astfel că orice inconvenient legat în mod intrinsec de executarea sarcinilor care revin lucrătorului potrivit contractului său de muncă și care este compensat printr-o sumă de bani ce intră în calculul remunerației globale a lucrătorului, (...), trebuie să facă parte în mod obligatoriu din suma la care lucrătorul are dreptul pe durata concediului anual. (...) 119. Atunci când remunerația primită de un lucrător este compusă din mai multe elemente, stabilirea remunerației obișnuite și, prin urmare, a sumei la care lucrătorul respectiv are dreptul pe durata concediului anual impune o analiză specifică. Recunoscând că structura remunerației specifice a unui lucrător intră în sfera de aplicare a dispozițiilor și a practicilor reglementate de dreptul statelor membre, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a arătat că aceasta nu poate avea un impact asupra dreptului lucrătorului de a se bucura, în perioada de repaus și de relaxare, de condiții economice comparabile cu cele privind perioada în care își exercită activitatea. 120. Astfel, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a subliniat că orice inconvenient legat în mod intrinsec de executarea sarcinilor ce revin lucrătorului și care este compensat printr-o sumă de bani ce intră în calculul indemnizației globale a lucrătorului trebuie să facă parte în mod obligatoriu din suma la care acesta are dreptul pe durata concediului anual. Doar acele elemente ale remunerației globale a lucrătorului care au ca scop numai acoperirea unor costuri accesorii sau ocazionale, intervenite în contextul executării sarcinilor care revin lucrătorului, nu trebuie luate în considerare la calculul sumei cuvenite acestuia pe durata concediului anual. ... 77. Se observă, astfel, că dispozițiile art. 7 din Directiva 2003/88/CE stabilesc, generic, dreptul la concediu anual plătit, stipulând că urmează a fi prevăzute de legislațiile și practicile naționale condițiile concrete privind reglementarea concediilor de odihnă. ... 78. Or, în situația de față, neincluderea indemnizației de hrană în calculul indemnizației de concediu de odihnă este fundamentată pe o bază legislativă națională care este în acord cu dispozițiile Directivei 2003/88/CE și, din această perspectivă, nu se justifică soluția adoptată de prima orientare jurisprudențială. ... 79. Deși este real că neacordarea indemnizației de hrană pe perioada concediului de odihnă poate conduce la diminuarea venitului global net al salariatului aflat în concediu de odihnă, nu se poate aprecia, pentru considerentele deja expuse, că această situație încalcă jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene, în condițiile în care dreptul salarial nu este unul cu caracter permanent, de natură a fi luat în calcul conform normelor supuse interpretării. ... 80. Nu s-ar putea reține nici că plata indemnizației de hrană numai în perioada efectiv lucrată ar condiționa în vreun mod însăși constituirea dreptului la concediu de odihnă, întrucât respectiva indemnizație nu se raportează la veniturile salariale ale angajatului, fiind în cuantum fix, inițial pentru întreg personalul contractual plătit din fonduri publice/funcționari publici, indiferent de nivelul salarial, ulterior în limita unei valori a unui salariu lunar net de până la 8.000 lei inclusiv. ... 81. În consecință, neplata indemnizației nu poate fi considerată că ar constitui, indirect, o omisiune cu efect potențial descurajant asupra efectuării concediului de odihnă anual, incompatibilă cu finalitatea dreptului la concediu de odihnă anual plătit și cu necesitatea de a garanta salariatului beneficiul unui repaus efectiv. ... 82. În ceea ce privește Decizia nr. 23 din 15 noiembrie 2021, soluția pronunțată a vizat stabilirea indemnizației de concediu pentru funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare prin includerea, în cuantumul acestei indemnizații, a sporurilor pentru condiții periculoase sau vătămătoare și pentru condiții grele de muncă, în raport cu regimul juridic atribuit, respectiv sporuri cu caracter permanent, iar nu temporar, precum indemnizația de hrană, raționamentul juridic valorificând, din această perspectivă, interpretarea art. 7 din Directiva 2003/88/CE. ... 83. În concluzie, față de argumentele prezentate, deși interpretarea art. 7 din directivă este aplicabilă în situația de față, soluția instanței de unificare menționată anterior nu poate fi valorificată mutatis mutandis în problema de drept supusă prezentei dezlegări. ... 84. În temeiul art. 517 cu referire la art. 514 din Codul de procedură civilă, ... ... ...