Decizia ÎCCJ nr. 8/2024 (RIL)Punctul X

X. Înalta Curte de Casație și Justiție X.1. Asupra admisibilității sesizării 59. Verificarea regularității învestirii Înaltei Curți de Casație și Justiție impune analizarea condițiilor de admisibilitate a recursului în interesul legii, în conformitate cu dispozițiile art. 515 din Codul de procedură civilă, potrivit cărora: „recursul în interesul legii este admisibil numai dacă se face dovada că problemele de drept care formează obiectul judecății au fost soluționate în mod diferit prin hotărâri judecătorești definitive, care se anexează cererii“. ... 60. Din conținutul normelor procedurale menționate reiese că trebuie îndeplinite următoarele condiții pentru ca recursul în interesul legii să fie admisibil: sesizarea să provină de la titularii expres menționați de legiuitor; sesizarea să aibă ca obiect o problemă de drept; problema de drept să fi fost dezlegată diferit de instanțele judecătorești, prin hotărâri definitive care să fie anexate sesizării. ... 61. Din analiza memoriului de recurs în interesul legii, precum și a documentelor anexate rezultă că cerințele formale de admisibilitate anterior enumerate sunt îndeplinite. ... 62. Astfel, sesizarea este formulată de Avocatul Poporului, subiect de drept căruia legea îi recunoaște legitimare procesuală, având anexate hotărâri judecătorești definitive prin care a fost tranșată diferit problema modului de calcul al termenului minim de preaviz de 20 de zile lucrătoare prevăzut de art. 75 alin. (1) din Codul muncii, în raport cu dispozițiile art. 278 alin. (1) din Codul muncii, și anume, sub aspectul aprecierii compatibilității cu dispozițiile de drept comun ale art. 2.553 alin. (1) din Codul civil, precum și ale art. 181 alin. (1) pct. 2 și alin. (2) din Codul de procedură civilă privind calculul pe zile libere și al stabilirii dacă acesta include ziua în care a fost comunicată notificarea de încetare a contractului individual de muncă și ziua împlinirii termenului. ... 63. Este vorba, în mod evident, de o problemă de drept care a primit în jurisprudență dezlegări diferite în sensul art. 515 din Codul de procedură civilă, iar dovada acestora a fost făcută prin hotărârile judecătorești definitive, anexate sesizării de recurs în interesul legii. ... ... X.2. Asupra fondului sesizării 64. Divergența instanțelor privește modul de calcul al termenului de preaviz stabilit în zile lucrătoare, de care beneficiază, potrivit art. 75 alin. (1) din Codul muncii, persoanele concediate în temeiul art. 61 lit. c) și d) , art. 65 și art. 66 din același cod. ... 65. Art. 75 din Codul muncii instituie un drept de preaviz care „nu poate fi mai mic de 20 de zile lucrătoare“, durata preavizului reprezentând un drept minimal, cu consecința că prin acte normative speciale se poate institui o perioadă a preavizului mai mare, iar prin contractele colective sau individuale de muncă se poate deroga de la dispozițiile legale, stabilindu-se o durată superioară celei de 20 de zile lucrătoare. ... 66. Ceea ce urmează să se stabilească, în interpretarea art. 278 din Codul muncii, este dacă, în întregirea dispozițiilor din Codul muncii, termenul de preaviz stabilit pe zile lucrătoare se poate socoti fără a se lua în calcul nici prima și nici ultima zi a termenului, potrivit art. 2.553 alin. (1) din Codul civil și art. 181 alin. (1) pct. 2 și alin. (2) din Codul de procedură civilă, în sensul verificării compatibilității acestor reglementări de drept comun privind calculul termenelor substanțiale și procedurale cu specificul raporturilor de muncă. ... 67. Dezlegarea problemei de drept ridicate de titularul sesizării este în legătură cu semnificația de termen a preavizului, adică de interval de timp situat în ultima etapă a executării contractului individual de muncă, ce are un moment de început și un moment de final. ... 68. Observându-se că sesizarea se referă atât la dispoziții din Codul civil, cât și din Codul de procedură civilă privind calculul termenelor, se impune clarificarea cadrului normativ și a limitelor sesizării. ... 69. Verificarea hotărârilor judecătorești definitive anexate sesizării de recurs în interesul legii nu relevă o abordare divergentă a instanțelor. Chiar dacă preavizul constituie o etapă din cadrul procedurii concedierii, demersul urmărind încetarea raportului de muncă din inițiativa angajatorului este subsumat dispozițiilor de drept material. ... 70. Art. 275 din Codul muncii prevede că dispozițiile titlului XII - „Jurisdicția muncii“ se completează cu prevederile Codului de procedură civilă, fără a se extinde aceste reguli privind procedura de soluționare a litigiilor de muncă la reglementările de drept substanțial din Codul muncii, nefiind aplicabile dispozițiile art. 181 alin. (1) pct. 2 și alin. (2) din Codul de procedură civilă. ... 71. Punctul de plecare al interpretării neunitare a legii este raportul dintre legea generală și cea specială, în contextul intrării în vigoare la 1 octombrie 2011 a Codului civil. Potrivit art. 2 alin. (2) din acest act normativ, codul este alcătuit dintr-un ansamblu de reguli care constituie dreptul comun pentru toate domeniile la care se referă litera sau spiritul dispozițiilor sale. ... 72. În temeiul art. 278 alin. (1) din Codul muncii, în măsura în care nu sunt îndestulătoare, normele acestuia se completează cu dispozițiile legislației civile. În toate cazurile, în aplicarea acestui principiu trebuie să se aibă în vedere regula potrivit căreia Codul civil poate constitui drept comun pentru legislația muncii, deci poate întregi normele din legislația muncii numai în măsura compatibilității cu specificul raporturilor de muncă. ... 73. Codul muncii în vigoare nu conține o reglementare a modului de calcul al termenelor stabilite pe zile lucrătoare, în sensul de a preciza dacă se calculează după sistemul exclusiv, reglementat prin art. 2.553 alin. (1) din Codul civil, sau dimpotrivă, după sistemul inclusiv, pe zile pline, când intră în calcul atât ziua în care termenul începe să curgă, cât și ziua în care se sfârșește, ori după un sistem intermediar, în care nu se socotește ziua în care termenul începe să curgă, dar se ia în calcul ziua în care se împlinește. ... 74. Termenul de preaviz stabilit pe zile lucrătoare are o lungă tradiție în cadrul reglementării măsurii concedierii în domeniul raporturilor de muncă, regăsindu-se și în cuprinsul Codului muncii anterior (Legea nr. 10/1972 privind Codul Muncii al Republicii Socialiste România). ... 75. Intrarea în vigoare a regulilor privind calculul termenelor din Codul civil a condus la interpretarea unor instanțe în sensul că aspectele nereglementate expres în Codul muncii atrag incidența dispozițiilor art. 2.553 alin. (1) din Codul civil, în baza prevederilor art. 278 alin. (1) din Codul muncii. ... 76. Procedând la compararea sistemelor de calcul din cele două acte normative se observă, ab initio, ca acestea conțin diferențe de esență. ... 77. Astfel, în cazul termenelor pe zile reglementate de art. 2.553 și art. 2.554 din Codul civil, regula este că nu se socotesc prima și ultima zi, dar calculul implică toate zilele calendaristice, inclusiv zilele nelucrătoare, cu excepția ultimei zile care nu poate fi niciodată într-o zi nelucrătoare, termenul prelungindu-se de drept până la finalul primei zile lucrătoare următoare. Un asemenea mod de calcul în care se adiționează zile calendaristice ce curg continuu, indiferent de numărul zilelor nelucrătoare din durata termenului, nu are în vedere specificul organizării raporturilor de muncă dintre angajatori și angajați, ce caracterizează zilele lucrătoare. ... 78. Termenul de preaviz reglementat de Codul muncii este compus numai din zile lucrătoare, ceea ce înseamnă că nu poate începe, nu poate include și nu se poate împlini într-o zi nelucrătoare. Termenul curge dacă nu intervine o cauză de suspendare a contractului individual de muncă, situație specifică raportului de muncă în care se produce și suspendarea termenului de preaviz, cu excepțiile prevăzute de art. 75 alin. (3) din Codul muncii. ... 79. Dispozițiile art. 37 alin. (1) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările și completările ulterioare, impun unitatea terminologică, adică exprimarea aceleiași noțiuni în limbajul normativ prin aceiași termeni. ... 80. Legiuitorul a exprimat termenele de drept substanțial din Codul muncii, al cărui domeniu de aplicare cuprinde raporturile de muncă, fie în zile calendaristice, fie în zile lucrătoare, fiind exclusă identitatea semantică a celor două noțiuni. Având în vedere modul diferențiat de reglementare a termenelor pe zile din cuprinsul acestui act normativ, prin disocierea reperelor temporale ce influențează în mod direct și durata efectivă a timpului afectat de termen, legiuitorul a instituit o categorie a termenelor pe zile lucrătoare, derogatorie de la dreptul comun, în care este inclus și termenul de preaviz. ... 81. Definiția legală a zilei lucrătoare, noțiune specifică în legislația muncii, la care se face referire ori de câte ori se verifică activitatea desfășurată de salariat și se stabilesc drepturi de natură salarială, o oferă prevederile art. 2 alin. (2) din Regulamentul nr. 1.182/71 al Consiliului Europei, iar reglementarea Codului muncii privind timpul de muncă și odihnă se regăsește în cuprinsul dispozițiilor din titlul III. ... 82. Art. 111 alin. (1) din Codul muncii stabilește că timpul de muncă reprezintă orice perioadă în care salariatul prestează munca, se află la dispoziția angajatorului și își îndeplinește sarcinile și atribuțiile conform prevederilor contractului individual de muncă, contractului colectiv de muncă aplicabil și/sau ale legislației în vigoare. În legătură cu durata, la alin. (2) al aceluiași articol se prevede că programul de muncă reprezintă modelul de organizare a activității, care stabilește orele și zilele când începe și când se încheie prestarea muncii, determinând durata zilei lucrătoare. ... 83. Din perspectiva legiuitorului, fiind excluse, ca regulă generală, zilele de repaus, zilele considerate sărbători legale ori zilele declarate nelucrătoare, zilele lucrătoare sunt cele efectiv lucrate, reflectate în pontaje sau în care, potrivit modului de organizare a timpului de lucru stabilit de angajator prin regulament intern sau prin contractul individual de muncă, angajatul ar fi trebuit să lucreze. ... 84. Potrivit principiilor generale de interpretare, caracterul prioritar al normei speciale decurge din însăși finalitatea adoptării ei, determinând intenția legiuitorului de a deroga de la norma generală, prin prevederi de strictă interpretare și aplicare. Prin urmare, norma specială, fiind derogatorie de la norma generală, se aplică și atunci când este anterioară normei generale ori de câte ori o ipoteză intră sub incidența prevederilor sale. ... 85. În Codul muncii preavizul este reglementat atât prin art. 75 alin. (1) în cazul concedierii, cât și prin art. 81 în cazul demisiei, act unilateral al salariatului prin care acesta are inițiativa încetării contractului de muncă pentru cazurile expres prevăzute care exclud culpa. ... 86. Prin Legea nr. 40/2011 pentru modificarea și completarea Legii nr. 53/2003 - Codul muncii, prin care s-au urmărit actualizarea cu cadrul legislativ general, în contextul intrării în vigoare a Codului civil actual, asigurarea coerenței și o mai bună sistematizare normativă, s-a modificat termenul de preaviz în cazul demisiei, stabilit anterior pe zile calendaristice, fiind reglementat, ca și în cazul concedierii, pe zile lucrătoare. Astfel, potrivit art. 81 alin. (4) din Codul muncii, preavizul nu poate fi mai mare de 20 de zile lucrătoare pentru salariații cu funcții de execuție, respectiv mai mare de 45 de zile lucrătoare pentru salariații care ocupă funcții de conducere. ... 87. Prin examinarea compatibilității dispozițiilor art. 2.553 alin. (1) din Codul civil cu specificul raporturilor de muncă, potrivit art. 278 alin. (1) din Codul muncii, se observă că aplicarea regulii în care nu se socotesc nici prima unitate de timp în care începe să curgă termenul și nici unitatea de timp în care se împlinește ar conduce la o prelungire nejustificată a duratei efective de timp incluse în calculul termenului, îndepărtându-se de la scopul și limitele acestuia. ... 88. Astfel, în privința sistemului de calcul al termenului general de preaviz pe zile lucrătoare, specificul raportului de muncă nu permite trimiterea la dreptul comun, acesta rezultând din analiza coroborată a normelor din Codul muncii. ... 89. Preavizul inclus în durata contractului individual de muncă are o durată specifică, care trebuie sa fie efectivă din punctul de vedere al raportului de muncă dintre salariat și angajator, în legătură cu care sunt corelate drepturile și obligațiile părților, ceea ce presupune numărarea zilelor lucrătoare efectiv lucrate sau în care angajatul ar fi trebuit să lucreze. ... 90. În aceeași măsură, dreptul salariatului la preaviz constituie o dimensiune a dreptului său la informare prevăzut de art. 39 alin. (1) lit. h) din Codul muncii. ... 91. Astfel cum rezultă din Decizia nr. 8 din 8 decembrie 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, nulitatea absolută a deciziei și a măsurii de concediere intervine în situația în care termenul de preaviz a fost inferior celui stabilit de lege sau prin contracte colective ori individuale de muncă, fiind subliniată importanța în verificarea legalității procedurii de concediere, nu a indicării formale a termenului de preaviz, ci a măsurii în care salariatul a beneficiat deplin din partea angajatorului de acest drept. ... 92. În considerentele deciziei anterior evocate s-a reținut că dreptul la preaviz este conceput și ca un instrument de apărare a angajatului față de efectele negative ale încetării contractului său de muncă, subsumându-se „dreptului la protecție în caz de concediere“, reglementat ca atare în dispozițiile art. 39 alin. (1) lit. j) din Codul muncii. Salariatul aflat în procedura de concediere nu poate renunța la preaviz în situația în care, potrivit legii, este îndreptățit la acordarea acestuia, nici prin act unilateral și nici prin acord cu angajatorul său, în caz contrar fiind încălcate dispozițiile art. 38 din Codul muncii. Potrivit acestui text de lege, „Salariații nu pot renunța la drepturile ce le sunt recunoscute prin lege. Orice tranzacție prin care se urmărește renunțarea la drepturile recunoscute de lege salariaților sau limitarea acestor drepturi este lovită de nulitate“. Or, dreptul la preaviz este unul dintre drepturile recunoscute prin lege, fiind inclus în categoria reglementată de art. 39 alin. (1) lit. j) din Codul muncii, respectiv „dreptul la protecție în caz de concediere“. Prin urmare, se poate considera că dreptul la preaviz, ca o garanție împotriva abuzurilor și nelegalităților la care poate recurge angajatorul în caz de concediere, a fost reglementat de legiuitor pentru protecția salariatului de bună-credință, de vreme ce ipotezele legale în care preavizul trebuie acordat nu presupun culpa persoanei în cauză. ... 93. Prin urmare, în vederea asigurării efective și integrale a intervalului minim general care a fost prevăzut de art. 75 alin. (1) din Codul muncii sub sancțiunea nulității absolute, termenul de preaviz începe să curgă din ziua următoare comunicării notificării de preaviz și se împlinește în ultima zi a termenului, în calculul termenului intrând, potrivit legii, numai zilele lucrătoare încadrate în acest interval. ... 94. În concluzie, față de argumentele prezentate, în temeiul art. 517 cu referire la art. 514 din Codul de procedură civilă, ... ... ...