Sari la conținut

Decizia CCR nr. 808/2015Paragraful 23

Curtea
CCR
Tipul
decizie de neconstituționalitate
Data
24.11.2015
Dosarul
13.480/281/2009

18. De asemenea, Curtea a mai reţinut că judecătorul poate dispune citarea părţilor dacă înscrisurile depuse de creditor nu sunt suficient de convingătoare şi consideră că sunt necesare lămuriri şi explicaţii suplimentare. Ordonanţa cu somaţia de plată se va emite numai atunci când, în urma examinării înscrisurilor prezentate, se constată că pretenţiile creditorului sunt justificate. Potrivit dispoziţiilor art. 7 din Ordonanţa Guvernului nr. 5/2001, "Ordonanţa prin care judecătorul a respins cererea creditorului este irevocabilă. În acest caz, precum şi în cazul în care prin ordonanţă cererea a fost admisă în parte, creditorul poate introduce cerere de chemare în judecată potrivit dreptului comun". Aceste dispoziţii sunt menite să apere interesele debitorului. Faptul că accesul liber la justiţie, prevăzut de art. 21 din Constituţie, nu este limitat rezultă chiar din dispoziţiile ordonanţei criticate, care lasă la libera alegere a creditorului dacă vrea să acţioneze pentru recuperarea creanţelor sale pe baza regulilor din dreptul comun ori vrea să folosească procedura specială, accelerată, instituită prin Ordonanţa Guvernului nr. 5/2001. În ceea ce îl priveşte pe debitor, acesta poate formula cerere în anulare împotriva ordonanţei cu somaţia de plată, care se judecă conform regulilor din dreptul comun, inclusiv celor referitoare la exercitarea căilor de atac.

Textul oficial pe legislatie.just.ro

Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.

Ai o întrebare despre această decizie?

Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.

Întreabă Jurivo despre această decizie