Decizia CCR nr. 744/2015Paragraful 33
Paragraful 33
21. Astfel, Curtea a reţinut că, în cazul unui imobil cu mai multe locuinţe, proprietarii deţin, pe lângă dreptul de proprietate individuală asupra apartamentelor sau spaţiilor cu altă destinaţie decât aceea de locuinţă, şi un drept de proprietate comună pe cote-părţi, stabilă şi forţată, asupra celorlalte spaţii dintr-un condominiu. Pornind de la această stare de coproprietate forţată asupra părţilor comune ale imobilului, precum şi de la necesitatea reprezentării intereselor proprietarilor în raporturile cu terţii furnizori de servicii, legiuitorul a reglementat posibilitatea înfiinţării asociaţiilor de proprietari, structuri asociative cu personalitate juridică ce au ca scop administrarea, folosirea, întreţinerea şi exploatarea imobilului în interesul tuturor proprietarilor. Astfel, din perspectiva scopului asociaţiei, caracterul obligatoriu al hotărârii asociaţiei de proprietari şi pentru proprietarii care nu sunt membri, precum şi posibilitatea de a se stabili un sistem propriu de penalizări reprezintă măsuri adecvate, necesare şi care păstrează un just echilibru între interesul colectiv al proprietarilor şi cel individual al fiecărui proprietar în parte.
Sursa oficială ↗