Decizia CCR nr. 736/2015Paragraful 14

CCR · decizie de neconstituționalitate · 03.11.2015 · dosar 23.363/271/2014
Paragraful 14
10. Avocatul Poporului apreciază că textele criticate sunt constituţionale. Se arată că acestea nu conţin dispoziţii care să indice aplicarea retroactivă a unei legi penale mai puţin favorabile, motiv pentru care acestea nu contravin dispoziţiilor art. 15 alin. (2) din Constituţie. Se susţine, de asemenea, că prevederile art. 466 alin. (1) şi (2) din Codul de procedură penală se aplică în mod egal tuturor persoanelor aflate în ipoteza acestor norme, ele nefiind de natură a încălca principiul egalităţii prevăzut la art. 16 alin. (1) din Constituţie. În ceea ce priveşte pretinsa încălcare prin textele criticate a dispoziţiilor constituţionale ale art. 24 alin. (1) şi art. 6 paragraful 3 din Convenţie, se susţine că prevederile art. 466 alin. (1) şi (2) din Codul de procedură penală nu reprezintă norme care prin natura lor să îngrădească autoarei excepţiei posibilitatea de a se apăra, prevalându-se de toate garanţiile dreptului la apărare în cadrul unui proces echitabil. Se subliniază faptul că, aşa cum reiese din Expunerea de motive a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, redeschiderea procesului penal în cazul judecării în lipsă a persoanei condamnate reprezintă o nouă cale extraordinară de atac de retractare, instituită în scopul asigurării compatibilităţii legislaţiei procesual penale româneşti cu legislaţia europeană. Se observă, totodată, că prevederile art. 6 paragraful 3 din Convenţie asigură persoanei condamnate definitiv care a fost judecată în lipsă dreptul ca ulterior condamnării o instanţă să statueze, din nou, asupra temeiniciei acuzaţiei sale în fapt şi în drept, după audierea sa, dacă rezultă că persoana condamnată nu a renunţat fără echivoc la dreptul său de a fi prezentă în faţa instanţei şi de a se apăra sau dacă nu se sustrage judecăţii.
Sursa oficială ↗