Decizia CCR nr. 496/2015Paragraful 6
Paragraful 6
3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului autorului excepţiei, care pune concluzii de admitere a acesteia. Se face trimitere la Decizia Curţii Constituţionale nr. 599 din 21 octombrie 2014 şi se arată că, chiar dacă dispoziţiile legale criticate reglementează o procedură ce nu vizează rezolvarea fondului cauzei, acestea trebuie să respecte dreptul la un proces echitabil, întrucât există posibilitatea ca redeschiderea urmăririi penale să aibă un rezultat decisiv pentru stabilirea unei acuzaţii în materie penală. Este invocată, totodată, jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului referitoare la noţiunea de "acuzaţie în materie penală", potrivit căreia aceasta semnifică "notificarea oficială, din partea autorităţii competente, privind suspiciunea referitoare la comiterea unei fapte penale", definiţie care implică existenţa sau absenţa unor "repercusiuni importante asupra situaţiei suspectului". Având în vedere aceste argumente, se susţine că dispoziţiile art. 335 alin. (4) din Codul de procedură penală, prin neparticiparea procurorului şi a suspectului sau, după caz, a inculpatului la procedura de confirmare a redeschiderii urmăririi penale, nu respectă exigenţele dreptului la un proces echitabil. Se observă că procedura reglementată prin textul criticat nu se desfăşoară în condiţii de contradictorialitate şi oralitate şi, pentru acest motiv, nu asigură nici dreptul la apărare suspectului sau, după caz, inculpatului. Se susţine că părţile nu au posibilitatea de a participa în mod egal la prezentarea argumentelor, la discutarea şi combaterea susţinerilor făcute de fiecare dintre ele, să îşi exprime opiniile asupra iniţiativelor instanţei în scopul stabilirii adevărului şi nici să ia cunoştinţă de orice înscris sau observaţie prezentată instanţei şi să o dezbată, ceea ce determină imposibilitatea instanţei de a-şi forma o opinie obiectivă asupra motivelor care au stat la baza redeschiderii urmăririi penale. Se conchide că aspectele de neconstituţionalitate ale textului criticat pot fi remediate prin pronunţarea de către judecătorul de cameră preliminară asupra redeschiderii urmăririi penale în cadrul unei proceduri bazate pe contradictorialitate şi oralitate, care să dea posibilitatea părţilor implicate, respectiv procurorului şi suspectului sau inculpatului, după caz, să îşi formuleze propriile apărări.
Sursa oficială ↗