Decizia CCR nr. 506/2015Paragraful 5

3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care arată că procedura admiterii în principiu a cererii de revizuire este o procedură de verificare a regularităţii cererii, respectiv a îndeplinirii condiţiilor în care poate fi exercitată calea extraordinară de atac, şi nicidecum o procedură care să vizeze o acuzaţie în materie penală, respectiv fondul cauzei, aceste consideraţii regăsindu-se şi în Decizia nr. 255 din 7 aprilie 2015 a Curţii Constituţionale. În continuare, face referire la jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, respectiv Decizia din 6 mai 2003, pronunţată în Cauza Franz Fischer împotriva Austriei, în care s-a reţinut că dispoziţiile art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului nu sunt aplicabile unei proceduri care tinde să redeschidă un proces penal, căci o persoană, odată judecată şi condamnată printr-o hotărâre cu caracter definitiv, nu mai este o persoană acuzată de săvârşirea unei infracţiuni în sensul art. 6 din Convenţie. De asemenea, în decizia precitată s-a reţinut că, într-o astfel de procedură, instanţa nu statuează asupra unei acuzaţii în materie penală, ci verifică dacă condiţiile care permit redeschiderea unei proceduri sunt întrunite, dispoziţiile art. 6 din Convenţie nefiind incidente. Totodată, face referire la Hotărârea din 29 octombrie 1991, pronunţată în Cauza Helmers împotriva Suediei, paragraful 36, în care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că în cazul procedurilor care au ca obiect autorizarea unui apel sau care consacră verificarea unor aspecte de drept şi nu de fapt sunt îndeplinite condiţiile art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, chiar dacă instanţa de apel sau de casaţie nu oferă reclamantului posibilitatea să se exprime în faţa sa, în persoană. Transpunând aceste consideraţii din paragraful 36 al hotărârii precitate rezultă că, dacă acceptăm ipoteza că art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale ar fi incident în cauza de faţă, exigenţele sale sunt satisfăcute chiar dacă persoana (n.r. revizuentul) nu are posibilitatea ca, în procedura de admisibilitate în principiu a cererii de revizuire, să se prezinte şi să îşi susţină interesele în faţa instanţei, având în vedere faptul că este o procedură care, potrivit sintagmei din paragraful 36, menţionat, "autorizează sau verifică autorizarea exercitării dreptului la calea extraordinară de atac". Cu referire la normele procesual penale criticate arată că, potrivit doctrinei, deşi părţile nu sunt citate în procedura de admisibilitate în principiu a cererii de revizuire, în măsura în care sunt prezente, ascultarea lor este posibilă. Totodată, cu privire la participarea procurorului în procedura de soluţionare a admisibilităţii în principiu a cererii de revizuire, susţine că jurisprudenţa nu este unitară. De pildă, în ansamblul instanţelor Curţii de Apel Bucureşti practica este unitară în sensul participării procurorului, în ţară însă lucrurile nu stau la fel, iar procedura se desfăşoară fără participarea părţilor şi a procurorului. Observă că judecătorul de cameră preliminară, autor al excepţiei, în cuprinsul motivelor de neconstituţionalitate, compară procedura de admisibilitate în principiu a cererii de revizuire cu alte proceduri-filtru, însă apreciază că aceste comparaţii sunt pertinente până la un punct, dincolo de care nu au nivelul de rigoare necesar pentru a fundamenta concluzia la care ajunge autorul. Astfel, arată că se aduce în discuţie procedura în cazul redeschiderii procesului penal, respectiv art. 469 alin. (1) din Codul de procedură penală, însă, în această procedură, este de observat faptul că, odată cu constatarea admisibilităţii cererii de redeschidere a procesului penal, este desfiinţată de drept hotărârea contestată, se redeschide procesul şi se rejudecă cauza. Or, aceste aspecte nu au loc în faza de admisibilitate în principiu a cererii de revizuire, potrivit art. 459 din Codul de procedură penală, ci au loc în faza rejudecării pe fond a cererii de revizuire, conform art. 461 şi art. 462 din Codul de procedură penală, aşa încât numai dacă se admite cererea de revizuire pe fond se desfiinţează hotărârea. Apreciază că o comparaţie ar fi fost pertinentă între normele procesual penale ale art. 469, pe de o parte, şi art. 461, respectiv art. 462, pe de altă parte, întrucât numai în acestea se regăsesc similitudini între cele două proceduri. În concluzie, având în vedere cele precizate, solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.