Decizia CCR nr. 506/2015Paragraful 18

14. Mai mult, Curtea constată că jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului cu privire la aplicabilitatea laturii penale a art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale în cazul examinării admisibilităţii în principiu a exercitării căilor de atac extraordinare justifică soluţia şi considerentele din Decizia nr. 255 din 7 aprilie 2015. Astfel, Curtea reţine că, prin Decizia din 6 mai 2003, pronunţată în Cauza Franz Fischer împotriva Austriei, Cererea nr. 27.569/02, Curtea de la Strasbourg a reamintit jurisprudenţa sa constantă, potrivit căreia art. 6 din Convenţie nu se aplică unei proceduri care urmăreşte redeschiderea unei proceduri penale, întrucât persoana a cărei condamnare a intrat în puterea lucrului judecat şi care solicită o asemenea redeschidere nu este "acuzată de o infracţiune", în sensul art. 6 din Convenţie, ceea ce înseamnă că nu face obiectul unei "acuzaţii în materie penală" (a se vedea şi Decizia Comisiei din 16 mai 1995, pronunţată în Cauza Oberschlick împotriva Austriei, cererile nr. 19.255/92 şi 21.655/93, Decizia din 25 mai 1999, pronunţată în Cauza Dankevich împotriva Ucrainei, Cererea nr. 40.679/98, Decizia din 6 ianuarie 2000, pronunţată în Cauza Sonnleitner împotriva Austriei, Cererea nr. 34.813/97, şi Decizia din 20 martie 2001, pronunţată în Cauza Kucera împotriva Austriei, Cererea nr. 40.072/98). Prin Decizia din 6 mai 2003, pronunţată în Cauza Franz Fischer împotriva Austriei, precitată, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că procedura prevăzută de art. 363a din Codul de procedură penală austriac, care instituie posibilitatea de a redeschide o procedură penală ca urmare a constatării de către Curte a unei încălcări a Convenţiei, este comparabilă cu procedura de redeschidere a unei proceduri penale mai sus menţionate, având în vedere că este declanşată de către o persoană a cărei condamnare a rămas definitivă şi vizează pronunţarea nu asupra unei "acuzaţii în materie penală", ci asupra problemei de a şti dacă sunt îndeplinite condiţiile pentru reluarea procedurii penale. Prin urmare, Curtea a reţinut că art. 6 din Convenţie nu se aplică procedurii în cauză. În acelaşi sens este şi Decizia din 6 iulie 2010, pronunţată în Cauza Ocalan împotriva Turciei, Cererea nr. 5.980/07. Totodată, Curtea de la Strasbourg a statuat că numai procedurile ulterioare autorizării reînvestirii instanţei penale pot fi considerate ca vizând stabilirea temeiniciei unei acuzaţii în materie penală (Hotărârea din 3 octombrie 2000, pronunţată în Cauza Loffler împotriva Austriei, paragrafele 18-19).