Decizia CCR nr. 702/2015Paragraful 10

6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată, în esenţă, că prevederile art. 4 din Legea nr. 165/2013 referitoare la aplicabilitatea legii noi şi litigiilor în curs sunt de natură să rupă echilibrul procesual, fiind favorizată una dintre părţile litigiului, respectiv Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, deşi refuzul autorităţii administrative de a soluţiona timp îndelungat cererea de restituire ar fi trebuit sancţionat. Arată că este încurajată tergiversarea în continuare a soluţionării dosarelor de despăgubire, având în vedere noile termene prevăzute de art. 34 şi art. 35 din Legea nr. 165/2013. Susţine că se nesocoteşte principiul neretroactivităţii legii civile, întrucât art. 4 din Legea nr. 165/2013 prevede expres aplicarea legii noi inclusiv raporturilor juridice născute şi situaţiilor juridice ivite anterior intrării sale în vigoare. Totodată, fiind aplicabilă şi litigiilor în curs de soluţionare, legea nouă contravine şi principiului tempus regit actum, potrivit căruia actele şi faptele juridice se supun legii aplicabile la data la care s-au născut. Mai arată că, în opinia sa, soluţionarea pe cale legislativă a unui proces aflat în faţa instanţelor, prin aplicarea unei legi noi într-un proces pendinte, reprezintă o imixtiune în activitatea judiciară, incompatibilă cu dreptul la un proces echitabil. Astfel, aplicarea, în cadrul unui litigiu în curs de soluţionare, a unor norme legale nou intrate în vigoare care ar conduce la inadmisibilitatea acţiunii sau ar influenţa rezultatul procesului, conduce la o soluţie diferită de cea previzibilă la introducerea acţiunii, lipsind, practic, de sens, litigiul respectiv. De asemenea, respingerea unei acţiuni ca urmare a intervenirii unei legi noi care acordă entităţilor administrative noi termene pentru soluţionarea administrativă a unor cereri formulate în urmă cu 12 ani nu este compatibilă cu dreptul la un proces echitabil, sub aspectul duratei procedurii. Precizează că intervenţia inopinată a legiuitorului a creat un obstacol în calea dreptului de acces efectiv la instanţă. Susţine că se încalcă şi dreptul de proprietate asupra bunului constând în creanţa contra statului calculată la o altă valoare decât cea care s-ar stabili sub imperiul legii noi. Invocă jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului potrivit căreia, în principiu, un motiv de natură financiară nu justifică intervenţia statului într-un proces în curs. Apreciază că, prin dispoziţiile criticate din Legea nr. 165/2013, autorităţile române au depăşit marja de apreciere stabilită prin Hotărârea-pilot din 12 octombrie 2010, pronunţată în Cauza Maria Atanasiu şi alţii împotriva României. Mai susţine că aplicarea Legii nr. 165/2013 unui proces pendinte, cu consecinţa lipsirii de eficienţă juridică a dispoziţiilor Legii nr. 10/2001 şi ale Legii nr. 247/2005, conduce la înlăturarea caracterului previzibil şi accesibil al legii, încălcându-se şi principiul egalităţii în drepturi a cetăţenilor, cu referire la cei care au beneficiat deja de aplicarea Legii nr. 10/2001 şi cei care, din culpa autorităţilor constând în nesoluţionarea notificărilor, nu au beneficiat încă de măsurile reparatorii prevăzute de lege. În fine, arată că este încălcat accesul liber la justiţie, în condiţiile în care acesta este permis abia după 6 luni de la expirarea termenelor de 36, respectiv 60 de luni, ce încep să curgă de la 1 ianuarie 2014.