Decizia CCR nr. 703/2015Paragraful 13
Paragraful 13
9. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, se arată, în esenţă, că au fost nesocotite prevederile art. 115 alin. (4) din Constituţie, întrucât nu au fost respectate condiţiile impuse de acestea pentru adoptarea ordonanţelor de urgenţă. Astfel, nu a fost evidenţiată o situaţie extraordinară a cărei reglementare nu putea fi amânată, în condiţiile în care dosarele de despăgubire ar fi trebuit soluţionate până în prezent pe cale administrativă în termenele stabilite de legile reparatorii existente. Se invocă şi art. 115 alin. (6) din Legea fundamentală, susţinându-se că s-ar aduce atingere dreptului de proprietate privată, ca drept fundamental, nerespectarea şi nerecunoaşterea acestuia echivalând, în opinia autorului excepţiei, cu o nouă expropriere. Se mai arată că persoanele îndreptăţite în dosarele de despăgubiri sunt titularele unui drept de creanţă în accepţiunea conferită acestuia de Curtea Europeană a Drepturilor Omului şi deţin o creanţă suficient de bine stabilită pentru a beneficia de protecţia art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţie, iar condiţionarea plăţii de existenţa disponibilităţilor financiare constituie o ingerinţă vădit disproporţionată în dreptul de proprietate al persoanelor îndreptăţite. Autorii excepţiei apreciază că autoritatea legislativă ar fi trebuit să estimeze resursele materiale necesare plăţii despăgubirilor la momentul adoptării legilor nr. 8/1998, nr. 290/2003 şi nr. 393/2006. Mai arată că, odată cu suspendarea plăţii despăgubirilor cuvenite, persoanele îndreptăţite nu mai au garanţia că 6 luni vor fi suficiente ca Guvernul să găsească o soluţie optimă pentru a efectua plata. Precizează că în cadrul procedurii de acordare a despăgubirilor nu a fost respectat termenul rezonabil de soluţionare a unei cereri. Se mai susţine că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 10/2014 apare ca "un veritabil extras" din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 10/2013 care a fost constatată ca neconstituţională prin Decizia nr. 528 din 12 decembrie 2013, Guvernul nefăcând altceva decât să amâne continuu îndeplinirea unor obligaţii stabilite în sarcina sa prin lege. Totodată, se susţine că prin suspendarea plăţii despăgubirilor se creează un vădit tratament discriminatoriu între persoanele beneficiare ale despăgubirilor băneşti recunoscute prin titlurile de plată care au încasat deja aceste sume de bani şi persoanele beneficiare ale aceloraşi acte normative care, deşi au dobândit un drept de creanţă recunoscut de statul român, nu pot intra în posesia despăgubirilor.
Sursa oficială ↗