Decizia CCR nr. 691/2015Paragraful 13

CCR · decizie de neconstituționalitate · 20.10.2015 · dosar 2.283/3/2015
Paragraful 13
10. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum rezultă din încheierea de sesizare, autorii excepţiei susţin, în esenţă, că, dacă s-ar admite că art. 56 alin. (5) din Codul de procedură penală ar institui competenţa procurorului militar de a efectua urmărirea penală faţă de un "civil", textul de lege ar intra în coliziune cu art. 16 alin. (1) din Constituţie referitor la egalitatea cetăţenilor în faţa legii şi cu art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat într-o cauză împotriva României că magistraţii militari - procurori şi judecători nu prezintă garanţii de imparţialitate şi independenţă, fiind încălcate dispoziţiile art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. De asemenea, Curtea Constituţională, prin intermediul Deciziei nr. 610 din 20 iunie 2007, a statuat în acelaşi sens.
Sursa oficială ↗