Decizia CCR nr. 603/2015Paragraful 24

19. Noţiunea de raport de muncă este reglementată în Codul muncii, fără ca acesta să îl definească în mod expres. Din ansamblul întregii reglementări rezultă că raporturile de muncă sunt relaţiile juridice care iau naştere între persoane fizice, pe de o parte, şi persoane fizice sau juridice, după caz, pe de altă parte, ca urmare a prestării unei anumite munci de către cele dintâi, în folosul celor din urmă, care, la rândul lor, se obligă să remunereze munca prestată şi să creeze condiţiile necesare prestării acesteia. Existenţa relaţiei de muncă nu depinde de denumirea pe care părţile o dau convenţiei pe care o încheie, ci de condiţiile de fapt în care este prestată activitatea. Prin urmare, subiectele raportului juridic de muncă sunt angajatorul şi salariatul (angajatul). Având în vedere art. 1 din Codul muncii, raporturile de muncă ce au la bază contractul individual de muncă îşi găsesc reglementarea de drept comun în conţinutul normativ al acestui cod [conform alin. (1) al art. 1], iar celelalte categorii de raporturi de muncă sunt reglementate prin legi speciale, Codul muncii fiind aplicabil şi acestora în măsura în care reglementările speciale nu conţin dispoziţii specifice derogatorii [alin. (2) al art. 1]. Aceste din urmă categorii de raporturi de muncă vizează funcţionarii publici, magistraţii, militarii, membrii cooperatori şi personalul cultelor religioase.