Decizia CCR nr. 587/2015Paragraful 20
Paragraful 20
15. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că autorul excepţiei critică dispoziţiile art. 80 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 53/2003 aceste texte de lege, întrucât prevăd încetarea de drept a contractului individual de muncă în situaţia în care salariatul nu ar fi solicitat repunerea în situaţia anterioară. Or, examinând actele Dosarului nr. 8.114/95/2013 al Curţii de Apel Craiova - Secţia I civilă, în care a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că în cadrul contestaţiei formulate împotriva deciziei de concediere, soluţionată în primă instanţă de Tribunalul Gorj - Secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale, prin Sentinţa nr. 1.894 din 28 august 2014, autorul excepţiei de neconstituţionalitate a solicitat şi a obţinut reintegrarea sa în muncă, precum şi plata unor despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat începând cu data desfacerii contractului individual de muncă şi până la reintegrarea efectivă a acestuia. Această soluţie a fost păstrată de Curtea de Apel Craiova - Secţia I civilă, care, prin Decizia nr. 200 din 19 ianuarie 2015, a respins ca nefondat apelul formulat de Societatea Complexul Energetic Oltenia - S.A. din Târgu Jiu. Prin urmare, dispoziţiile art. 80 alin. (3) din Legea nr. 53/2003 nu sunt incidente în cauza în care s-a invocat excepţia de neconstituţionalitate, iar excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor alin. (2) al aceluiaşi articol de lege este, în consecinţă, lipsită de interes.
Sursa oficială ↗