Decizia CCR nr. 587/2015Paragraful 9

5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia susţine, în esenţă, că dispoziţiile art. 80 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 53/2003, care prevăd încetarea de drept a raporturilor de muncă la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti, în cazul în care salariatul nu a solicitat repunerea în situaţia anterioară emiterii actului de concediere, aduc atingere dreptului la muncă. Astfel, consideră că dacă salariatul a solicitat anularea deciziei de concediere rezultă în mod clar că acesta doreşte continuarea raporturilor de serviciu, iar instanţa în mod ilogic ar dispune încetarea de drept a contractului individual de muncă. În acelaşi sens, arată că, potrivit dispoziţiilor art. 80 alin. (1) din Legea nr. 53/2003, părţile sunt repuse în situaţia anterioară cu privire la plata drepturilor salariale, fără a fi necesară o cerere expresă în acest sens din partea salariatului. De asemenea susţine că, în cazul în care concedierea este lovită de nulitate absolută potrivit art. 78 din Codul muncii, părţile sunt repuse de drept în situaţia anterioară, fără ca la acest articol să se prevadă că salariatul este obligat să solicite repunerea părţilor în situaţia anterioară. Or, anularea şi constatarea nulităţii absolute produc aceleaşi efecte. Mai arată că dispoziţiile art. 80 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 53/2003 sunt ilogice şi pentru că duc la încetarea contractului individual de muncă fără a fi existat acordul niciuneia dintre părţi. Totodată, susţine că dispoziţiile de lege criticate nu sunt corelate cu dispoziţiile art. 56 din Legea nr. 53/2003, care prevăd cauzele încetării de drept a contractului individual de muncă. De asemenea consideră că dispoziţiile art. 80 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 53/2003 contravin art. 60 şi art. 220 din Codul muncii referitoare la interdicţia concedierii reprezentanţilor sindicali.