Decizia ÎCCJ nr. 23/2024 (HP)Punctul IV
Punctul IV
IV. Motivele de admisibilitate reținute de titularul sesizării
43. Instanța de trimitere a arătat că, în raport cu prevederile art. 519 și 520 din Codul de procedură civilă, sunt îndeplinite condițiile privind admisibilitatea cererii. ...
44. Astfel, sesizarea s-a făcut în cadrul unui dosar aflat în stare de judecată, respectiv Dosarul nr. 12.060/180/2022 înregistrat pe rolul Tribunalului Bacău - Secția a II-a civilă și de contencios administrativ și fiscal. ...
45. Instanța care sesizează, Tribunalul Bacău, este învestită cu soluționarea cauzei în apel, potrivit dispozițiilor art. 791 din Codul de procedură civilă, obiectul cauzei fiind apelul declarat împotriva unei hotărâri pronunțate de Judecătoria Bacău, în primă instanță (validare poprire). ...
46. Chestiunea de drept a cărei lămurire se cere este nouă și nu rezultă că ar face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, problema de drept este veritabilă, fiind necesară interpretarea textelor pentru a se stabili corelațiile dintre texte și principiile de drept ale Uniunii Europene în materie, și soluționarea cauzei pe fond depinde de dezlegarea întrebărilor adresate instanței supreme. ... ...
Sursa oficială ↗