Decizia CCR nr. 543/2015Paragraful 16

12. Tot prin Decizia nr. 207 din 31 martie 2015, anterior citată, paragrafele 17 şi 19, Curtea a făcut referire la jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, care a constatat că instituirea sechestrului nu este o judecată asupra unei acuzaţii în materie penală în sensul art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, deoarece atât stabilirea unor drepturi de creanţă ale unor terţi, cât şi confiscarea unor bunuri sunt măsuri ce urmează a fi luate ulterior, în cadrul unor proceduri separate (Decizia din 18 septembrie 2006, pronunţată în Cauza Mohammad Yassin Dogmoch împotriva Germaniei). Or, din moment ce o astfel de procedură nu priveşte temeinicia unei acuzaţii penale în sensul art. 6 paragraful 1 din Convenţie, nu se poate susţine că se impune existenţa unui dublu grad de jurisdicţie. Prin decizia mai sus menţionată, Curtea a reţinut, astfel, că expresia "materie penală" folosită de art. 2 din Protocolul nr. 7 la Convenţie corespunde cu noţiunea de "acuzaţie în materie penală" prevăzută de art. 6 paragraful 1 din Convenţie şi definită de Curtea de la Strasbourg ca fiind o noţiune autonomă a Convenţiei, independentă de conotaţia pe care o are în sistemele naţionale de drept ale statelor contractante (Hotărârea din 23 aprilie 2009, pronunţată în Cauza Kamburov II împotriva Bulgariei, paragraful 22). Mai mult decât atât, chiar şi în situaţia unei acuzaţii în materie penală, art. 2 paragraful 2 din Protocolul nr. 7 la Convenţie stabileşte că dreptul la două grade de jurisdicţie în materie penală, consacrat de paragraful 1, poate face obiectul unor excepţii fie în cazul infracţiunilor minore, fie când cel interesat a fost judecat în primă instanţă de către cea mai înaltă jurisdicţie ori a fost declarat vinovat şi condamnat ca urmare a unui recurs împotriva achitării sale.