Decizia ÎCCJ nr. 20/2024 (HP)Punctul X

X. Înalta Curte de Casație și Justiție 64. Pentru legala învestire a Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile care să dea dezlegare unei chestiuni de drept, în cuprinsul art. 519 din Codul de procedură civilă, au fost instituite o serie de condiții de admisibilitate a acestei proceduri, a căror îndeplinire trebuie realizată cumulativ, respectiv: – existența unei cauze aflate în curs de judecată; ... – completul care uzează de mecanismul instituit de dispozițiile art. 519 din Codul de procedură civilă să judece cauza în ultimă instanță; ... – cauza care face obiectul judecății să se afle în competența legală a unui complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului învestit să soluționeze cauza; ... – soluționarea pe fond a cauzei în curs de judecată să depindă de chestiunea de drept a cărei lămurire se cere; ... – chestiunea de drept a cărei lămurire se cere să fie nouă; ... – chestiunea de drept să nu fi făcut obiectul statuării Înaltei Curți de Casație și Justiție și nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare. ... ... 65. Se constată, verificând elementele sesizării de față, că primele cerințe de admisibilitate, referitoare la titularul sesizării și stadiul soluționării pricinii în ultimă instanță, sunt întrunite. Astfel, litigiul în legătură cu care s-a formulat sesizarea este în curs de judecată la curtea de apel, instanța învestită cu soluționarea apelului urmează să judece cauza în ultimă instanță, prin pronunțarea unei decizii care, potrivit art. 43 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 și art. 634 alin. (1) pct. 4 din Codul de procedură civilă, este definitivă, cauza ce face obiectul judecății aflându-se în competența legală a unui complet de judecată al Curții de Apel Bacău, titularul sesizării. ... 66. În privința condiției referitoare la caracterul esențial al lămuririi chestiunii de drept pentru soluționarea pe fond a cauzei în cadrul căreia s-a ivit chestiunea prejudicială, Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut, în mod constant, în jurisprudența sa, că obiectul sesizării pentru o hotărâre prealabilă îl poate constitui atât o chestiune de drept material, cât și una de drept procedural, dacă, prin consecințele pe care le produce interpretarea normei de drept, are aptitudinea de a determina soluționarea cauzei pe fond, adică rezolvarea raportului de drept dedus judecății. ... 67. Întrebarea adresată în cuprinsul sesizării vizează admisibilitatea apelului formulat împotriva sentinței prin care s-a admis cererea de antrenare a răspunderii patrimoniale a pârâtului pentru cauzarea stării de insolvență, în ipoteza rămânerii definitive prin neapelare a hotărârii de închidere a procedurii. ... 68. Dezlegarea acestei chestiuni de ordin procedural este aptă să conducă la pronunțarea unei soluții pe fondul raportului juridic litigios supus controlului judiciar în fața instanței învestite cu soluționarea apelului. Astfel, este relevată legătura cu soluționarea pe fond a cauzei în apel, în contextul în care judecata în primă instanță a constat în admiterea acțiunii și obligarea pârâtului la suportarea pasivului neacoperit al debitorului. În calea de atac se contestă temeinicia acestei soluții, din perspectiva neîndeplinirii condițiilor prevăzute de art. 169 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 85/2014. ... 69. În ce privește condiția ca prin sesizare să fie dedusă spre interpretare o veritabilă chestiune de drept, susceptibilă unei dezlegări de principiu, aptă să preîntâmpine jurisprudența neunitară, se constată o serie de neregularități, care fac demersul inadmisibil. ... 70. Astfel, referitor la această cerință, ca problema supusă interpretării să se identifice într-o chestiune de drept reală, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a reținut, în jurisprudență, că, în condițiile în care art. 519 din Codul de procedură civilă nu definește noțiunea de „chestiune de drept“, ea este supusă unei evaluări în concret, din partea instanței supreme, raportat la elementele care legitimează, în aprecierea instanței de trimitere, declanșarea mecanismului pronunțării hotărârii prealabile. ... 71. Pentru a fi justificată intervenția instanței supreme în scopul preîntâmpinării unei jurisprudențe neunitare este necesar ca respectiva chestiune de drept să releve aspecte dificile și controversate de interpretare, date de neclaritatea normei, de caracterul incomplet sau imperfect al acesteia, susceptibil de mai multe sensuri ori accepțiuni deopotrivă de justificate față de imprecizia redactării textului legal. ... 72. Jurisprudența dezvoltată de instanța supremă în legătură cu această cerință a statuat constant că „în sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție cu procedura pronunțării unei hotărâri prealabile trebuie să fie identificată o problemă de drept care necesită cu pregnanță a fi lămurită, care să prezinte o dificultate suficient de mare, în măsură să reclame intervenția instanței supreme în scopul rezolvării de principiu a chestiunii de drept și al înlăturării oricărei incertitudini care ar putea plana asupra securității raporturilor juridice deduse judecății“^1. ^1 A se vedea, de exemplu: Decizia nr. 24 din 29 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 820 din 4 noiembrie 2015; Decizia nr. 16 din 23 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 779 din 5 octombrie 2016; Decizia nr. 6 din 30 ianuarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 144 din 24 februarie 2017; Decizia nr. 10 din 4 aprilie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 393 din 23 mai 2016; Decizia nr. 62 din 18 septembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 797 din 9 octombrie 2017; Decizia nr. 52 din 3 iulie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 764 din 26 septembrie 2017; Decizia nr. 90 din 4 decembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 191 din 1 martie 2018. ... 73. Ca atare, chestiunea de drept supusă dezbaterii trebuie să fie una veritabilă, legată de posibilitatea de a interpreta diferit un text de lege, fie din cauză că acest text este incomplet, fie pentru că nu este corelat cu alte dispoziții legale, fie pentru că se pune problema că nu ar mai fi în vigoare sau că și-ar putea extinde efectele după data abrogării lui (prin ultraactivitate), fie că ar intra în coliziune cu principii fundamentale ale dreptului. ... 74. Ceea ce este definitoriu pentru această procedură este deci dezlegarea de principiu pe care o poate da instanța supremă în legătură cu sensul normei de drept, cu cea mai adecvată interpretare a lui, atunci când este susceptibil de mai multe înțelesuri, astfel încât ulterior, printr-o aplicare corespunzătoare din partea instanțelor, jurisprudența să capete coerență și unitate. ... 75. Este vorba, așadar, despre o interpretare în drept cu caracter de principiu asupra unei norme de drept (îndoielnice, neclare), stabilită ca incidentă cauzei de către instanța de trimitere, aptă să ducă în final la dezlegarea raportului litigios, iar nu de lămuriri asupra soluției ce urmează a fi pronunțată într-un caz concret, punctual, de către instanța de trimitere, întrucât nu acesta este scopul mecanismului instituit prin dispozițiile art. 519 din Codul de procedură civilă. ... 76. Or, potrivit obiectului sesizării, instanța de trimitere solicită lămuriri asupra admisibilității căii de atac a apelului, formulată într-o acțiune având ca obiect antrenarea răspunderii persoanelor care au cauzat sau contribuit la starea insolvenței debitorului, în sensul de a se indica dacă o astfel de cale de atac este admisibilă după închiderea procedurii insolvenței printr-o hotărâre definitivă sau, dimpotrivă, este inadmisibilă. ... 77. În cauza dedusă judecății instanței de trimitere, închiderea procedurii insolvenței debitorului s-a dispus înainte de soluționarea apelului, în dezacord cu dezlegările date în Decizia nr. 27 din 12 decembrie 2022, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 64 din 26 ianuarie 2023. Iar ceea ce instanța de sesizare supune interpretării instanței supreme în acest context sunt norme de drept care au mai fost interpretate și care nu reglementează regimul juridic al căii de atac a apelului în procedura insolvenței, ci aspecte privitoare la condițiile antrenării răspunderii patrimoniale pentru cauzarea insolvenței (art. 169 din Legea nr. 85/2014), închiderea procedurii (art. 174 din Legea nr. 85/2014) și efectele acesteia asupra organelor care aplică procedura și a persoanelor care le-au asistat (art. 180 din Legea nr. 85/2014). ... 78. Inadmisibilitatea, ca sancțiune procedurală, împiedică soluționarea pe fond a cauzei, efectul ei fiind respingerea cererii de chemare în judecată. Instanța supremă a statuat deja că acțiunea în antrenarea răspunderii pentru intrarea în insolvență, formulată în temeiul art. 169 din Legea nr. 85/2014, trebuie soluționată definitiv (inclusiv calea de atac a apelului) înainte de închiderea procedurii insolvenței, neexistând nicio neclaritate sub acest aspect. ... 79. Inadmisibilitatea apelului formulat într-o acțiune de antrenare a răspunderii, înainte de închiderea procedurii, dar soluționat după închiderea procedurii insolvenței printr-o hotărâre definitivă, trebuie analizată prin raportare la dispozițiile art. 43, 45 și 46 din Legea nr. 85/2014, care se completează cu dispozițiile art. 457 din Codul de procedură civilă. ... 80. Se constată că instanța de trimitere nu face însă nicio referire la art. 46 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, care prevede că hotărârile judecătorului-sindic pot fi atacate cu apel, una dintre aceste hotărâri fiind cea pronunțată în condițiile art. 45 alin. (1) lit. h) din aceeași lege, judecătorul-sindic soluționând cererile de atragere a răspunderii membrilor organelor de conducere care au contribuit la ajungerea debitorului în insolvență, potrivit art. 169 din Legea nr. 85/2014. ... 81. De asemenea, instanța de trimitere nu supune instanței supreme nicio interpretare în drept asupra vreunei norme ce reglementează condițiile exercitării căii de atac a apelului în procedura insolvenței și nici nu precizează care este dificultatea de interpretare a dispozițiilor din legea specială privitoare la calea de atac a apelului, dar nici a prevederilor art. 457 alin. (1) din Codul de procedură civilă, cu care se completează norma specială. ... 82. Dispozițiile legale, potrivit cărora hotărârea judecătorească pronunțată de judecătorul-sindic este supusă apelului, în condițiile și termenele stabilite de lege, nu prezintă nicio neclaritate în redactarea și conținutul lor, acestea reglementând în termeni clari, neechivoci, că împotriva hotărârii judecătorului-sindic, prin care se soluționează cererile de atragere a răspunderii membrilor organelor de conducere care au contribuit la ajungerea debitorului în insolvență, potrivit art. 169 din Legea nr. 85/2014, se poate formula apel. ... 83. În realitate, instanța de trimitere solicită instanței supreme să îi indice dacă trebuie să respingă calea de atac ca inadmisibilă sau să judece apelul, devoluând cauza, în contextul rămânerii definitive a hotărârii de închidere a procedurii insolvenței. ... 84. Formularea în acești termeni a sesizării pentru pronunțarea unei hotărâri prealabile nu se circumscrie însă exigențelor art. 519 din Codul de procedură civilă, pentru că nu urmărește, în realitate, o interpretare și dezlegare de principiu asupra unor norme neclare, lapidare, incoerente, ci, dimpotrivă, pune o problemă de exercitare a căii de atac a apelului în cadrul acțiunii de antrenare a răspunderii, într-o anumită fază a procedurii insolvenței. ... 85. Or, acesta este atributul instanței de trimitere, în virtutea plenitudinii ei de jurisdicție, de a stabili, în concret, dacă acțiunea cu care a fost sesizată și care cuprinde toate mijloacele procesuale pe care legea le pune la dispoziție părților pentru protejarea drepturilor subiective și a altor situații juridice, inclusiv a căilor de atac, este sau nu admisibilă, prin raportare la momentul sesizării judecătorului-sindic și cel al rămânerii definitive a hotărârii de închidere a procedurii insolvenței. ... 86. Toate aceste elemente ce trebuie supuse aprecierii rezultă, însă, în mod punctual, din situația de fapt a pricinii, căreia instanța de trimitere trebuie să îi dea soluția corespunzătoare, ceea ce îi va permite determinarea corectă a regimului juridic al acțiunii, inclusiv sub aspectul exercitării căii de atac a apelului și deci a admisibilității/inadmisibilității acestuia. ... 87. Ca atare, în mod inadecvat, în sesizarea de hotărâre prealabilă, sub pretextul lămuririi unor norme de drept care, în realitate, nu reglementează condițiile de exercitare a apelului, se solicită, de fapt, determinarea de către instanța supremă a soluției ce trebuie pronunțată de instanța de trimitere. ... 88. Cum s-a statuat deja în mod constant, în procedura pronunțării hotărârii prealabile, Înalta Curte de Casație și Justiție nu se substituie atributului fundamental al instanțelor, de stabilire a normei incidente, de interpretare și aplicare a legii, ci se limitează la a-i facilita judecătorului eliminarea ambiguităților, impreciziunilor ori lacunelor textelor legale, în scopul asigurării unor dezlegări jurisdicționale adecvate și unitare^2. ^2 În același sens a se vedea, de exemplu: Decizia nr. 77 din 15 noiembrie 2021 (paragrafele 57-63; 67-68), publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 141 din 11 februarie 2022; Decizia nr. 52 din 20 iulie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 970 din 21 octombrie 2020; Decizia nr. 6 din 20 ianuarie 2020 (paragrafele 84-86; 102-105), publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 176 din 3 martie 2020; Decizia nr. 65 din 1 octombrie 2018 (paragrafele 53-56), publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 963 din 14 noiembrie 2018; Decizia nr. 89 din 4 decembrie 2017 (paragrafele 82-87), publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 217 din 12 martie 2018; Decizia nr. 16 din 23 mai 2016 (paragrafele 43-47), publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 779 din 5 octombrie 2016. ... 89. De asemenea, tot ca aspect al inadmisibilității sesizării, se constată că problema soluționării definitive a acțiunii de atragere a răspunderii înainte de a se închide procedura insolvenței a primit deja dezlegări jurisdicționale, fiind prezentate și consecințele juridice ale nerespectării dispozițiilor legale care reglementează această chestiune de drept, neputându-se susține că ar fi vorba despre o problemă de drept cu caracter de noutate, aptă să reclame intervenția instanței supreme, în scopul preîntâmpinării unei practici divergente. ... 90. În legătură cu această cerință și în lipsa unei definiții ori a unor criterii legale predeterminate, evaluarea ei în concret revine Înaltei Curți de Casație și Justiție, astfel cum s-a reținut constant în jurisprudența Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept^3. ^3 A se vedea, de exemplu: Decizia nr. 1 din 17 februarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 9 aprilie 2014; Decizia nr. 3 din 14 aprilie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 437 din 16 iunie 2014; Decizia nr. 13 din 8 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 518 din 13 iulie 2015; Decizia nr. 41 din 21 noiembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 115 din 10 februarie 2017; Decizia nr. 58 din 17 septembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 911 din 30 octombrie 2018. ... 91. Astfel, s-a statuat că această condiție este îndeplinită atunci când problema de drept își are izvorul în reglementări recent intrate în vigoare, iar instanțele nu i-au dat încă o anumită interpretare și aplicare la nivel jurisprudențial ori atunci când chestiuni noi de drept sunt generate de un act normativ mai vechi, în situația în care aplicarea unei norme vechi a devenit de actualitate și nu există jurisprudență cu privire la interpretarea acesteia sau dacă se impune clarificarea unei asemenea norme într-un nou context legislativ, din care rezultă dificultăți de interpretare. ... 92. Nu mai subzistă însă acest caracter de noutate pe măsură ce chestiunea de drept a primit o dezlegare din partea instanțelor, în urma unor interpretări concretizate într-o jurisprudență consacrată, când s-a depășit, așadar, stadiul unei practici incipiente, în curs de formare^4. ^4 În acest sens, de exemplu: Decizia nr. 37 din 7 mai 2020 (paragrafele 77-78), publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 591 din 6 iulie 2020; Decizia nr. 13 din 15 martie 2021 (paragrafele 36-37), publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 450 din 27 aprilie 2021; Decizia nr. 57 din 28 septembrie 2020 (paragrafele 49-62), publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1170 din 3 decembrie 2020; Decizia nr. 10 din 21 februarie 2022 (paragrafele 95-98), publicată în Monitorul Oficial al României Partea I, nr. 257 din 16 martie 2022. ... 93. Instanța de trimitere susține că noutatea chestiunii de drept este dată de interpretarea dispozițiilor art. 174, ale art. 173 alin. (2) , precum și ale art. 180 din Legea nr. 85/2014 prin Decizia nr. 27 din 12 decembrie 2022, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 64 din 26 ianuarie 2023. ... 94. Pe de o parte, prin decizia menționată mai sus, instanța supremă nu a statuat cu privire la inadmisibilitatea căii de atac a apelului în procedura insolvenței, iar, pe de altă parte, cu privire la necesitatea soluționării definitive a acțiunii de atragere a răspunderii pentru intrarea în insolvență, formulată în temeiul art. 169 din Legea nr. 85/2014, înainte de închiderea procedurii insolvenței, și cu privire la consecințele închiderii procedurii s-au pronunțat atât Curtea Constituțională, cât și Înalta Curte de Casație și Justiție. ... 95. Astfel, prin Decizia nr. 363/2014, Curtea Constituțională a reținut, la paragraful 23, că: Întrucât, potrivit dispozițiilor art. 136 din Legea nr. 85/2006, prin închiderea procedurii, judecătorul-sindic, administratorul/ lichidatorul și toate persoanele care i-au asistat sunt descărcați de orice îndatoriri sau responsabilități cu privire la procedură, debitor și averea lui, creditori, titulari de garanții, acționari sau asociați, toate acțiunile și cererile formulate în temeiul art. 138 din Legea nr. 85/2006 se soluționează înainte de închiderea procedurii ... 96. Apoi, prin considerentele Deciziei nr. 2 din 15 februarie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 263 din 7 aprilie 2016, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, la paragrafele 33-35, a statuat următoarele: (...) nici societatea radiată și nici lichidatorul chemat în judecată în nume propriu nu pot sta în proces. Astfel, societatea radiată, chemată în judecată prin fostul lichidator, nu mai îndeplinește condiția capacității de folosință, esențială pentru participarea în raportul litigios [art. 41 alin. (1) din Codul de procedură civilă/art. 32 alin. (1) lit. a) și art. 56 alin. (1) din Codul de procedură civilă], iar fostul lichidator, chemat în judecată în nume propriu, nu are calitate procesuală, deoarece, de la momentul radierii societății pe care o reprezenta, acesta nu mai poate exercita nicio atribuție în legătură cu societatea radiată, fiind degrevat de orice responsabilitate (art. 136 din Legea nr. 85/2006, în prezent abrogată; art. 180 din Legea nr. 85/2014, în vigoare la acest moment). În sensul lipsei capacității procesuale de folosință a angajatorului care a parcurs procedurile de insolvență, fiind, în cele din urmă, radiat din registrul comerțului, sunt și dispozițiile art. 244 și art. 251 din Codul civil, care prevăd modurile de încetare a persoanei juridice, respectiv data încetării personalității juridice ... 97. De asemenea, prin Decizia nr. 36 din 6 iunie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 635 din 28 iunie 2022, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, la paragrafele 38-40 și 46, a reținut că: Dispozițiile art. 180 din Legea nr. 85/2014 nu prezintă însă o noutate legislativă în planul procedurii speciale a insolvenței. Potrivit dispozițiilor art. 136 din Legea nr. 85/2006, prin închiderea procedurii, judecătorul-sindic, administratorul/ lichidatorul și toate persoanele care i-au asistat sunt descărcați de orice îndatoriri sau responsabilități cu privire la procedură, debitor și averea lui, creditori, titulari de garanții, acționari sau asociați. În mod similar, anterior Legii nr. 85/2006, art. 135 din Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului, republicată, cu modificările și completările ulterioare, prevedea de asemenea: «Prin închiderea procedurii judecătorul-sindic, administratorul/lichidatorul și toate persoanele care i-au asistat sunt descărcați de orice îndatoriri sau responsabilități cu privire la procedură, debitor și averea lui, creditori, titulari de garanții, acționari sau asociați.» Chiar dacă nu există o sinonimie perfectă a textelor de lege citate, se poate observa că reglementările succesive dispun în mod similar asupra efectelor închiderii procedurii insolvenței.(...) (...) verificarea jurisprudenței permite constatarea că textul de lege la care se face referire în conținutul sesizării a primit în practica instanțelor de judecată interpretări și aplicări care au conturat deja o jurisprudență consistentă, pentru a mai putea subzista elementul de noutate în abordarea acestuia (...) ... 98. În continuare, prin Decizia nr. 14 din 27 iunie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 902 din 13 septembrie 2022, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, la paragrafele 81-84, s-a statuat că: Din interpretarea logică a prevederilor alin. (1) al art. 169 din Legea nr. 85/2014 și ținând seama de scopul procedurii insolvenței reliefat în cuprinsul art. 2 din același act normativ, rezultă că răspunderea persoanelor care au contribuit la starea de insolvență prin una dintre faptele enumerate depinde de existența și actualitatea procedurii de insolvență deschise față de debitorul persoană juridică și de constatarea insuficienței activului pentru plata întregului pasiv. Răspunderea persoanelor vinovate se antrenează exclusiv în considerarea realizării scopului procedurii insolvenței. Răspunderea membrilor organelor de supraveghere/ conducere sau a oricărei persoane care a cauzat starea de insolvență a debitorului persoană juridică constituie parte integrantă din procedura insolvenței privită în ansamblul legii-cadru în materie. Așa cum rezultă din dispozițiile art. 171 din Legea nr. 85/2014, această formă de răspundere poate fi declanșată atât în etapa procedurii reorganizării judiciare, cât și în faliment, atât în cazul procedurii generale, cât și în cazul procedurii simplificate. În situația reorganizării judiciare, sumele de bani obținute ca urmare a atragerii răspunderii persoanelor responsabile vor fi destinate plății creanțelor potrivit programului de plăți, completării fondurilor necesare continuării activității debitorului, iar în caz de faliment, aceste sume au rolul de a stinge pasivul debitorului rămas neacoperit în urma operațiunilor de lichidare. Acțiunea poate fi exercitată doar în cadrul procedurii insolvenței, iar nu și după închiderea ei sau independent de procedură. Închiderea procedurii insolvenței, prin efectele pe care le generează, plasează acțiunea în răspundere în afara cadrului legal de exercitare. Așadar, premisele care circumstanțiază activarea răspunderii patrimoniale sunt reprezentate de existența și actualitatea procedurii de insolvență și de insuficiența activului necesar pentru plata pasivului debitorului insolvent. ... 99. De asemenea, în Decizia nr. 27 din 12 decembrie 2022, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 64 din 26 ianuarie 2023, se regăsesc suficiente repere privitoare la aspectele esențiale invocate de instanța de trimitere, care conduc la rezolvarea chestiunii de drept ce face obiectul sesizării, chiar dacă acestea nu vizează efectiv admisibilitatea/inadmisibilitatea căii de atac a apelului exercitate după închiderea procedurii insolvenței prin hotărâre definitivă. ... 100. Astfel, instanța supremă a fost învestită să interpreteze art. 174 din Legea nr. 85/2014, art. 173 alin. (2) , precum și art. 180 din aceeași lege, pentru a stabili dacă închiderea procedurii insolvenței se poate dispune înainte de soluționarea definitivă a dosarului asociat având ca obiect acțiunea de atragere a răspunderii pentru intrarea în insolvență, formulată în temeiul art. 169 din Legea nr. 85/2014. ... 101. Considerentele deciziei anterior menționate cuprind lămuriri esențiale pentru soluționarea chestiunii de drept ce face obiectul sesizării, în sensul că stabilesc, fără putință de tăgadă, că este necesară și îndeplinirea condiției generale a soluționării, prin hotărâre definitivă, a cererii de atragere a răspunderii cu care judecătorul-sindic a fost legal învestit în timpul procedurii. ... 102. Paragrafele 91-98 din considerentele acestei hotărâri ilustrează aspectele mai sus reliefate: În continuare, o altă problemă care trebuie lămurită este dacă procedura insolvenței poate fi închisă după soluționarea de către judecătorul-sindic a cererii de atragere a răspunderii reglementate de art. 169 din lege, dar anterior rămânerii definitive a hotărârii astfel pronunțate. Din interpretarea sistematică a normelor incidente rezultă că și după soluționarea în primă instanță a cererii de atragere a răspunderii și până la rămânerea definitivă a hotărârii în apel se păstrează în sarcina administratorului judiciar/lichidatorului judiciar anumite atribuții, a căror exercitare ar fi împiedicată ca efect al închiderii procedurii, deoarece practicianul în insolvență ar fi descărcat de orice îndatoriri sau responsabilități cu privire la procedură, debitor și averea lui sau creditori. Astfel, potrivit art. 169 alin. (7) din Legea nr. 85/2014, în cazul respingerii acțiunii, administratorul judiciar/lichidatorul judiciar care nu intenționează să formuleze apel împotriva acesteia are obligația de a notifica în acest sens comitetul creditorilor sau, în cazul în care nu a fost desemnat un comitet al creditorilor, adunarea creditorilor, pentru a da posibilitatea acestora să exercite calea de atac a apelului. Atât în cazul în care apelul este formulat de administratorul judiciar/lichidatorul judiciar, cât și în situația admiterii cererii de atragere a răspunderii și exercitării apelului de către pârât se impune menținerea legitimării procesuale a practicianului în insolvență în judecarea căii de atac, în vederea susținerii acțiunii și asigurării cadrului procesual în condiții de contradictorialitate. În conformitate cu dispozițiile art. 43 alin. (3) din Legea nr. 85/2014, raportat la art. 480 alin. (3) teza a doua din Codul de procedură civilă, instanța de apel poate pronunța soluția anulării hotărârii judecătorului-sindic pronunțate în cererea de atragere a răspunderii, cu trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe. În această situație, dacă procedura insolvenței ar fi închisă anterior rămânerii definitive a hotărârii judecătorului-sindic, rejudecarea ar avea loc în afara procedurii, într-un cadru nelegal, cu un judecător-sindic dezînvestit de soluționarea oricărei cereri de natură judiciară aferente procedurii și cu un administrator judiciar/lichidator judiciar descărcat de atribuții. Prin urmare, a doua concluzie care se impune este că, pentru a se putea închide procedura insolvenței în temeiul art. 174 din Legea nr. 85/2014, condițiile speciale indicate la paragraful 79 nu sunt suficiente, fiind necesară și îndeplinirea condiției generale a soluționării, prin hotărâre definitivă, a cererii de atragere a răspunderii cu care judecătorul-sindic a fost legal învestit în timpul procedurii. Faptul că art. 169alin. (3) din Legea nr. 85/2014 prevede judecarea separată a cererii de atragere a răspunderii, cu formarea unui dosar asociat, nu înseamnă că această acțiune poate fi soluționată independent de procedura insolvenței. Această prevedere legală conține o măsură de administrare judiciară, care nu schimbă natura cererii de atragere a răspunderii ca fiind aferentă procedurii insolvenței. ... 103. Întrucât aspectele esențiale care conduc la rezolvarea chestiunii de drept ce face obiectul sesizării sunt explicitate în considerentele deciziilor menționate mai sus, acestea vizând de o manieră punctuală interpretarea dispozițiilor art. 169, ale art. 174, precum și ale art. 180 din Legea nr. 85/2014, chiar dacă nu vizează efectiv admisibilitatea apelului, instanța supremă apreciază că problema de drept și-a pierdut caracterul de noutate - condiție distinctă de admisibilitate a sesizării. ... 104. De altfel, așa cum rezultă din examinarea hotărârilor judecătorești comunicate de instanțe, nu există nicio hotărâre prin care să se fi respins, ca inadmisibil, apelul formulat împotriva sentinței prin care s-a soluționat cererea de antrenare a răspunderii. ... 105. Opiniile teoretice exprimate de judecătorii din cadrul instanțelor care au înaintat puncte de vedere, deși nu au caracter uniform, nu justifică declanșarea mecanismului reglementat de dispozițiile art. 519-520 din Codul de procedură civilă, întrucât scopul pronunțării unei hotărâri prealabile este acela de a asigura coeziunea în plan jurisdicțional, ceea ce presupune existența unor tendințe jurisprudențiale concrete orientate către soluții diferite. ... 106. Ca atare, funcția de prevenție a mecanismului de interpretare instituit de art. 519 din Codul de procedură civilă, de rezolvare de principiu a chestiunii de drept, nu își găsește utilitatea în cauză, în condițiile expuse. ... ...