Decizia CCR nr. 458/2015Paragraful 11

7. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală opinează că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată. Se arată că, într-adevăr, legiuitorul are dreptul de a reglementa potrivit politicii sale penale, dar că prevederile art. 270 din Codul penal discriminează tăinuitorul în raport cu autorul infracţiunii din care provine bunul în legătură cu care este comisă infracţiunea de tăinuire, în acele situaţii în care pentru autorul infracţiunii legea penală prevede posibilitatea împăcării părţilor, împăcare ce nu produce însă efecte şi în privinţa tăinuitorului. Se susţine că această discriminare este cu atât mai evidentă cu cât alin. (2) al art. 270 din Codul penal prevede că pedeapsa aplicată tăinuitorului nu poate fi mai mare decât pedeapsa prevăzută de lege pentru fapta săvârşită de autor, dispoziţie legală din care poate fi dedusă intenţia legiuitorului de a corela regimul sancţionator al celor doi autori, respectiv de a nu crea pentru tăinuitor o situaţie juridică mai grea decât pentru autorul infracţiunii de care fapta de tăinuire este legată. Se subliniază faptul că pericolul social al infracţiunii de tăinuire este mai mic decât al infracţiunii în legătură cu care este comisă tăinuirea, acesta fiind un alt aspect care impune corelarea regimului sancţionator al autorilor celor două infracţiuni.