Decizia CCR nr. 458/2015Paragraful 21

16. Având în vedere aceste caracteristici ale infracţiunii de tăinuire, respectiv importanţa relaţiilor sociale ocrotite, care sunt cele din sfera înfăptuirii justiţiei, şi, în consecinţă, pericolul social crescut al acestei infracţiuni, care vizează împiedicarea aflării adevărului în cauzele penale, cu toate că alin. (2) al art. 270 din Codul penal prevede că pedeapsa aplicată tăinuitorului nu poate fi mai mare decât pedeapsa prevăzută de lege pentru fapta săvârşită de autor, legiuitorul nu a înţeles să reglementeze şi faptul că împăcarea intervenită între autorul infracţiunii din care provine bunul tăinuit şi partea vătămată produce efecte asupra răspunderii penale a tăinuitorului. Această opţiune legislativă este justificată de caracterul personal al împăcării, dar şi de caracterul distinct (de infracţiunea de tăinuire) al infracţiunii din care provine bunul. Prin urmare, faptul că, în considerarea pericolului social redus al acesteia din urmă şi având în vedere relaţiile sociale ocrotite prin incriminarea ei, legiuitorul a înţeles să acorde părţilor posibilitatea împăcării nu obligă la extinderea efectelor actului de împăcare asupra răspunderii penale a tăinuitorului.