Decizia CCR nr. 458/2015Paragraful 20

15. Curtea constată, totodată, că infracţiunea de tăinuire, prevăzută la art. 270 din Codul penal, face parte din categoria infracţiunilor contra înfăptuirii justiţiei, reglementate în titlul IV al părţii speciale a Codului penal. Aceasta constă, conform alin. (1) al art. 270 din Codul penal, în primirea, dobândirea, transformarea ori înlesnirea valorificării unui bun de către o persoană care fie a cunoscut, fie a prevăzut din împrejurările concrete că acesta provine din săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală, chiar fără a cunoaşte natura acesteia. Obiectul juridic principal al infracţiunii analizate constă în ocrotirea relaţiilor sociale din sfera înfăptuirii actului de justiţie, relaţii care sunt incompatibile cu orice ingerinţă în desfăşurarea normală a activităţii organelor judiciare. Prin urmare, o persoană care are cunoştinţă de săvârşirea unei infracţiuni sau, din împrejurările concrete, prevede săvârşirea unei fapte incriminate de legea penală nu poate primi, dobândi sau transforma un bun care provine dintr-o astfel de faptă şi nu poate înlesni valorificarea lui decât cu încălcarea interesului aflării adevărului în cauzele penale. Astfel, relaţiile sociale protejate penal prin intermediul normei criticate sunt de o importanţă majoră pentru întreaga societate. În cazul acestei infracţiuni persoana vătămată prin comiterea faptei nu este strict determinată. Infracţiunea fiind una de pericol şi nu de rezultat, consumarea ei are loc în momentul în care, săvârşindu-se acţiunea sau inacţiunea incriminată, este creată starea de pericol social pentru activitatea de înfăptuire a justiţiei.