Sari la conținut

Decizia CCR nr. 431/2015Paragraful 18

Curtea
CCR
Tipul
decizie de neconstituționalitate
Data
09.06.2015
Dosarul
1.219/62/2014

13. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă, în primul rând, că textul de lege criticat cuprinde o normă temporară, care a fost în vigoare până la data de 31 decembrie 2014. Potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare. În speţă sunt, însă, incidente cele statuate prin Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, în sensul că sintagma "în vigoare" este constituţională în măsura în care se interpretează în sensul că sunt supuse controlului de constituţionalitate şi legile sau ordonanţele ori dispoziţiile din legi sau din ordonanţe ale căror efecte juridice continuă să se producă şi după ieşirea lor din vigoare. În consecinţă, deşi textul de lege dedus controlului de constituţionalitate nu mai este în vigoare, Curtea este competentă să analizeze prezenta excepţie de neconstituţionalitate.

Textul oficial pe legislatie.just.ro

Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.

Ai o întrebare despre această decizie?

Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.

Întreabă Jurivo despre această decizie