Decizia CCR nr. 417/2015Paragraful 19
Paragraful 19
14. Prin aceste decizii, Curtea a statuat că prevederile art. 19 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 nu contravin art. 24 alin. (1) din Constituţie, întrucât, "în lipsa unui martor, agentul constatator va preciza motivele care au condus la încheierea procesului-verbal în acest mod. În caz contrar, contravenientul poate să se adreseze instanţei de judecată competente pentru anularea procesului-verbal respectiv, beneficiind, în continuare, de toate garanţiile impuse de dreptul la apărare." Curtea a arătat că, "potrivit art. 31 alin. (1) din ordonanţă, împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiei şi de aplicare a sancţiunii se poate face plângere în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării acestuia, care se judecă de instanţa judecătorească, iar în cadrul procesului contravenientul îşi poate angaja avocat şi îşi poate face orice apărare pe care o consideră necesară." Aşa fiind, Curtea a constatat că prevederile de lege criticate "stabilesc o regulă de procedură clară, precisă, de natură să ofere suficiente garanţii care să împiedice încheierea abuzivă a procesului-verbal fără participarea contravenientului şi să protejeze dreptul la un proces echitabil al acestuia", astfel încât "autorului contravenţiei i se asigură, fără nicio îngrădire, dreptul de a se adresa justiţiei, cerând anularea procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei".
Sursa oficială ↗