Decizia CCR nr. 386/2015Paragraful 18

CCR · decizie de neconstituționalitate · 27.05.2015 · dosar 9.830/300/2013
Paragraful 18
15. În ceea ce priveşte evidenţierea în contabilitate a acestor sume, Curtea reţine că art. 60 lit. d) din Regulamentul (CE) nr. 1.083/2006 prevede că autoritatea de gestionare a programului operaţional este însărcinată, în conformitate cu principiul bunei gestiuni financiare, să se asigure că beneficiarii şi alte organisme care participă la punerea în aplicare a operaţiunilor aplică fie un sistem de contabilitate separat, fie o codificare contabilă adecvată pentru toate tranzacţiile privind operaţiunea, fără a aduce atingere standardelor contabile naţionale. Potrivit art. 4 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 64/2009 privind gestionarea financiară a instrumentelor structurale şi utilizarea acestora pentru obiectivul convergenţă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 413 din 17 iunie 2004, conturile aferente gestionării instrumentelor structurale şi a contribuţiei publice naţionale totale se stabilesc prin hotărâre a Guvernului. În acest sens, Curtea observă că sumele aferente rambursării cheltuielilor corespunzătoare finanţării din instrumente structurale se virează în conturile stabilite prin Hotărârea Guvernului nr. 452/2014 pentru modificarea şi completarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 64/2009 privind gestionarea financiară a instrumentelor structurale şi utilizarea acestora pentru obiectivul convergenţă, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 218/2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 407 din 2 iunie 2014. Drept urmare, sumele reprezentând credite nerambursabile sau finanţări primite de la instituţii sau organizaţii internaţionale pentru derularea unor programe ori proiecte se evidenţiază separat, atât în contabilitate, cât şi în conturi bancare, iar cheltuielile neeligibile nu vor fi înregistrate în contabilitatea proiectului, ci în cea a unităţii.
Sursa oficială ↗