Decizia ÎCCJ nr. 12/2024 (HP)Punctul II
Punctul II
II. Expunerea succintă a cauzei
19. Prin Sentința penală nr. 506/11.11.2022, pronunțată de Tribunalul Iași în Dosarul nr. 5.157/99/2020, în baza dispozițiilor art. 396 alin. (2) din Codul de procedură penală, s-a dispus condamnarea inculpatei N.M., administrator al S.C. „M.M.“ - S.R.L., pentru săvârșirea infracțiunii de „evaziune fiscală constând în evidențierea în actele contabile ori în alte documente legale a cheltuielilor care nu au la bază operațiuni reale ori evidențierea altor operațiuni fictive, în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale“ în formă continuată, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) și alin. (2) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din Codul penal, la pedeapsa principală de 7 (șapte) ani și 3 (trei) luni închisoare; pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) , b) și g) din Codul penal cu referire la art. 12 alin. (1) din Legea nr. 241/2015, pentru o perioadă de 3 (trei) ani, calculată conform dispozițiilor art. 68 din Codul penal, și la pedeapsa accesorie constând în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) , b) și d) din Codul penal cu referire la art. 12 alin. (1) din Legea nr. 241/2015. ...
20. La încadrarea juridică, judecătorul fondului a reținut că faptele inculpatei N.M., care, în perioada 7.06.2014-9.10.2014, în calitate de administrator al S.C. „M.M.“ - S.R.L., în scopul diminuării bazei impozabile și sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale, la diferite intervale de timp și în același mod, în baza aceleiași rezoluții infracționale, a înregistrat în evidența contabilă primară și în alte documente legale, respectiv în declarațiile fiscale informative privind livrările/prestările și achizițiile efectuate pe teritoriul național D 394 și în declarațiile D300 depuse la organele fiscale competente un număr total de 59 de achiziții fictive/nereale de bunuri/servicii de la un număr de 3 (trei) societăți comerciale pretins furnizoare, respectiv de la pretinșii furnizori S.C. N.M.G. - S.R.L., S.C. F.M. - S.R.L., S.C. E.L. - S.R.L., cauzând, astfel, un prejudiciu bugetului consolidat al statului în valoare de 444.221 lei (echivalentul a 100.730,44 euro), din care suma de 2.146 lei reprezintă TVA și suma de 442.075 lei reprezintă impozit pe profit, ultimele consecințe fiscale producându-se la data de 25.10.2014, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de „evaziune fiscală constând în evidențierea în actele contabile ori în alte documente legale a cheltuielilor care nu au la bază operațiuni reale ori evidențierea altor operațiuni fictive, în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale“, în formă continuată, prevăzută și pedepsită de art. 9 alin. (1) lit. c) și alin. (2) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea si combaterea evaziunii fiscale, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din Codul penal. ...
21. S-a considerat că această infracțiune a fost comisă în forma continuată prevăzută de art. 35 alin. (1) din Codul penal, întrucât se referă la înregistrarea succesivă în mai multe evidențe contabile și la declararea sau/și evidențierea în mai multe documente legale (declarații fiscale D394 și D300) a mai multor operațiuni comerciale fictive distincte, tranzacții comerciale nereale, aparent realizate de la 3 societăți comerciale pretins furnizoare diferite, deci se referă la acte materiale distincte, săvârșite în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, la diferite intervale de timp și în modalități similare. ...
22. În concret, instanța a reținut că, potrivit art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 (în forma la data consumării infracțiunii), constituie infracțiune „și se pedepsește cu închisoare de la 2 ani la 8 ani și interzicerea unor drepturi“ fapta constând în „evidențierea în actele contabile ori în alte documente legale a cheltuielilor care nu au la bază operațiuni reale ori evidențierea altor operațiuni fictive, în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale“. Doar faptele de la alin. (2) și (3) ale art. 9 pentru care legea impune un anumit prag-limită al prejudiciului, respectiv minimum 100.000 euro pentru alin. (2) și minimum 500.000 euro pentru alin. (3) , sunt infracțiuni de prejudiciu. ...
23. Prin urmare, în varianta de la alin. (1) infracțiunea în discuție este una de pericol, putând fi desigur, în același timp, și una de prejudiciu, dacă s-a creat și un prejudiciu. Legea nu impune însă cerința producerii unui prejudiciu pentru forma de la alin. (1) . ...
24. Din modul de redactare a textului de lege rezultă, fără echivoc, faptul că infracțiunea prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 se consumă la momentul evidențierii în contabilitate ori în alte documente legale a cheltuielilor care nu au la bază operațiuni reale ori a altor operațiuni fictive, dacă acest lucru s-a realizat în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale. Legea nu impune o cerință minimă a numărului de operațiuni nereale/fictive, fiind suficientă chiar și una singură, dacă o astfel de evidențiere ar putea avea drept consecință sustragerea de la îndeplinirea obligațiilor fiscale. Evident că evidențierea (înregistrarea) repetată a mai multor operațiuni comerciale fictive va avea drept consecință firească posibilitatea sustragerii de la îndeplinirea unor obligații fiscale într-un cuantum mai mare, deci a cauzării unui prejudiciu mai mare. ...
25. Teoretic, primul moment la care contribuabilul are obligația evidențierii în contabilitate a operațiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate este chiar ziua în care se pretinde că operațiunea comercială ar fi avut loc. De asemenea, tot teoretic, obligația de evidențiere corectă în contabilitate a unor operațiuni comerciale reale este una care vizează fiecare operațiune comercială. ...
26. Instanța de fond a considerat că, în contextul în care inculpata N.M., în calitate de administrator al S.C. „M.M.“ - S.R.L., a dispus înregistrarea operațiunilor comerciale fictive în discuție atât în contabilitatea primară, cât și în alte documente legale ale societății, respectiv în declarațiile fiscale (D394 și D300), precum și în alte documente contabile, chiar ea fiind cea care a depus declarațiile fiscale relevante, s-a impus reținerea formei continuate prevăzute de art. 35 alin. (1) din Codul penal. ...
27. Cum infracțiunea în formă continuată, dedusă judecății, comisă și reținută în sarcina inculpatei N.M., este cea prevăzută de varianta agravată de alin. (2) al art. 9 din Legea nr. 241/2005, pentru care legiuitorul a impus condiția existenței unui prejudiciu într-un cuantum mai mare de 100.000 de euro, instanța a reținut că această infracțiune s-a consumat la data de 9.10.2014, atunci când s-a depus ultima declarație fiscală în care s-au evidențiat cheltuieli aferente unor achiziții fictive, iar ultimele efecte ale acesteia au avut loc la data de 25.10.2014 (atunci când au devenit scadente obligațiile fiscale aferente ultimelor operațiuni comerciale declarate). ...
28. Împotriva Sentinței penale nr. 506/11.11.2022, pronunțată de Tribunalul Iași în Dosarul nr. 5.157/99/2020, a formulat apel inculpata N.M. ...
29. La termenul din data de 4 decembrie 2023, Curtea de Apel Iași - Secția penală și pentru cauze cu minori a pus în discuție, din oficiu, sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept cu privire la următoarea problemă juridică:
În situația infracțiunilor de evaziune fiscală prevăzute de art. 9 din Legea nr. 241/2005, pentru care încadrarea în variantele agravate, incriminate de art. 9 alin. (2) și (3) din aceeași lege, este condiționată de o valoare a prejudiciului mai mare de 100.000 euro, respectiv de 500.000 euro, în echivalentul monedei naționale, modificarea cursului valutar stabilit de BNR ulterior consumării faptei, astfel încât aceeași faptă concretă, analizată în raport de un curs valutar superior valoric, nu s-ar mai încadra în varianta agravantă prevăzută de art. 9 alin. (2) sau (3) din Legea nr. 241/2005, ci în varianta de bază, reglementată de art. 9 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, este de natură să activeze principiul aplicării legii penale mai favorabile, cu consecința stabilirii în cauză a încadrării juridice care este cea mai favorabilă inculpatului în condițiile art. 5 din Codul penal, în raport cu cursurile valutare succesive ulterioare consumării faptei sau, dimpotrivă, într-o astfel de situație, se are în vedere, în mod exclusiv, cursul valutar BNR aplicabil la momentul consumării faptei? ...
30. Prin Încheierea de ședință de la 12 decembrie 2023, Curtea de Apel Iași - Secția penală și pentru cauze cu minori a dispus, în temeiul art. 475 din Codul de procedură penală, sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea acestei chestiuni de drept. ... ...
Sursa oficială ↗