Decizia CCR nr. 366/2015Paragraful 18
Paragraful 18
13. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că dispoziţiile art. 20 din Codul de procedură penală prevăd condiţiile în care partea vătămată sau succesorii acesteia se pot constitui ca parte civilă. Astfel, alin. (1) din articolul amintit stabileşte începutul cercetării judecătoreşti ca fiind termenul-limită până la care persoana vătămată sau succesorii acesteia poate/pot solicita constituirea ca parte civilă în procesul penal, iar, potrivit alin. (5) , până la finalizarea cercetării judecătoreşti, partea civilă poate: "a) îndrepta erorile materiale din cuprinsul cererii de constituire ca parte civilă; b) mări sau micşora întinderea pretenţiilor; c) solicita repararea prejudiciului material prin plata unei despăgubiri băneşti, dacă repararea în natură nu mai este posibilă." Alin. (2) din acelaşi articol prevede forma şi conţinutul cererii de constituire ca parte civilă. Potrivit alin. (4) , "în cazul nerespectării vreuneia dintre condiţiile prevăzute la alin. (1) şi (2) , persoana vătămată sau succesorii acesteia nu se mai pot constitui parte civilă în cadrul procesului penal, putând introduce acţiunea la instanţa civilă."
Sursa oficială ↗