Decizia CCR nr. 336/2015Paragraful 25

21. În continuare, cât priveşte natura juridică a termenului reglementat de art. 235 alin. (1) din Codul de procedură penală [art. 159 alin. (1) din Codul de procedură penală din 1968], Curtea observă că practica judiciară cvasiunanimă a calificat termenul de minim 5 zile de sesizare a instanţei pentru prelungirea arestării preventive ca fiind un termen de recomandare. În acest sens, Curtea reţine, cu titlu de exemplu: Decizia nr. 5.921 din 16 decembrie 2003, pronunţată de Secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în care s-au reţinut următoarele: "Referitor la critica potrivit căreia nedepunerea dosarului de urmărire penală, în integralitatea sa, la instanţa de judecată cu cel puţin 5 zile mai înainte de expirarea duratei arestării preventive ar atrage nulitatea absolută a actului de sesizare, este de reţinut că această prevedere constituie o recomandare a legiuitorului, dar pentru care nu s-a prevăzut niciun fel de sancţiune, după cum aceasta nu se înscrie nici în cazurile de nulitate prevăzute de art. 197 alin. (2) din Codul de procedură penală"; Sentinţa penală nr. 4.781 din 11 august 2006, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin care a reţinut că "Termenul de 5 zile la care se referă art. 159 alin. (1) din Codul de procedură penală este unul «de recomandare», în acest caz sancţiunea nulităţii absolute a sesizării instanţei nefiind incidentă."; Decizia nr. 2.655 din 2 iulie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Secţia penală, prin care s-a reţinut că, "În ceea ce priveşte termenul de 5 zile prevăzut de art. 159 alin. (1) din Codul de procedură penală, acesta este un termen de recomandare, şi nu de decădere, instanţa fiind legal sesizată cu propunerea de prelungire a duratei arestării preventive." Totodată, Curtea reţine faptul că toate instanţele împărtăşesc punctul de vedere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în privinţa naturii juridice a termenului de depunere a propunerii de prelungire a arestării preventive şi a consecinţelor nerespectării acestuia. De altfel, aceasta a fost şi opinia instanţei în faţa căreia a fost invocată prezenta excepţie de neconstituţionalitate, judecătorul de drepturi şi libertăţi calificând termenul de depunere a propunerii de prelungire a arestării preventive ca fiind de recomandare, reţinând în acest sens că nerespectarea acestuia nu atrage sancţiuni procesuale pentru actul efectuat. În motivarea acestei opinii, judecătorul de drepturi şi libertăţi, analizând dispoziţiile art. 268 alin. (1) din Codul de procedură penală, a observat că nerespectarea unui termen procedural atrage decăderea din exerciţiul dreptului şi nulitatea actului făcut peste termen atunci când este vorba despre "exercitarea unui drept procesual". Or, drepturile procesuale sunt exercitate de către părţi, şi nu de către organele judiciare, care îndeplinesc obligaţii legale, iar de esenţa unei obligaţii este faptul că persoana căreia îi incumbă nu poate renunţa la ea din proprie voinţă.