Decizia CCR nr. 336/2015Paragraful 39

35. Totodată, Curtea reţine că argumentele aduse în susţinerea tezei potrivit căreia decăderea pentru actele efectuate de organele judiciare operează doar pentru depăşirea termenelor imperative pentru declararea căilor de atac, care pot fi considerate similare drepturilor propriu-zise, deoarece procurorul are facultatea de a renunţa la exercitarea lor şi, de asemenea, neexercitarea căilor de atac nu împiedică desfăşurarea sau finalizarea procesului penal, sunt pe deplin valabile şi în ceea ce priveşte dreptul procurorului de a depune propunerea de prelungire a duratei arestării preventive. Astfel cum s-a arătat, normele procesual penale, precitate în paragraful anterior, stabilesc competenţa exclusivă a procurorului în formularea şi depunerea referatului de prelungire a măsurii privative de libertate, pe de o parte, iar, pe de altă parte, depunerea prelungirii arestării preventive nu este obligatorie, procurorul având facultatea de a renunţa la exercitarea acestui drept, acest fapt neîmpiedicând desfăşurarea sau finalizarea procesului penal.