Decizia CCR nr. 336/2015Paragraful 50

46. Pe de altă parte, Curtea reţine că, în situaţia în care procurorul depune propunerea de prelungire a arestării preventive la instanţă cu mai puţin de 5 zile înainte de expirarea duratei acesteia, intervalul de timp astfel rămas este insuficient pentru studierea de către judecător a cauzei, pentru derularea şedinţei şi pentru soluţionarea propunerii în raport cu dispoziţiile referitoare la înfăptuirea justiţiei, cuprinse în art. 124 din Legea fundamentală. Or, Curtea reţine că raţiunea termenului reglementat de art. 235 alin. (1) din Codul de procedură penală este şi aceea de a da posibilitatea judecătorului să cunoască dosarul cauzei pentru a putea delibera şi dispune în cunoştinţă de cauză cu privire la cererea de prelungire a măsurii privative de libertate, astfel încât să fie înlăturat arbitrariul din soluţia sa. Aşa încât, în lipsa unui termen îndestulător în care să studieze propunerea de arestare preventivă, instanţa ar putea pronunţa o soluţie ce nu s-ar baza pe cunoaşterea amănunţită a cauzei, garantarea dreptului la apărare al inculpatului arestat impunând să nu existe nici măcar o aparenţă de arbitrar în modul în care judecătorul de drepturi şi libertăţi dispune cu privire la prelungirea duratei măsurii privative de libertate. De altfel, Curtea reţine că în Hotărârea din 19 octombrie 2004, pronunţată în Cauza Makhfi împotriva Franţei, paragraful 40, precitată, instanţa europeană de contencios al drepturilor omului a statuat că este crucial ca judecătorul să beneficieze de deplină capacitate de concentrare şi atenţie pentru a putea urmări dezbaterile şi pentru a dispune o soluţie lămuritoare.