Decizia CCR nr. 303/2015Paragraful 33

CCR · decizie de neconstituționalitate · 28.04.2015 · dosar 20.231/271/2014
Paragraful 33
24. În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate formulată în raport cu art. 23 din Constituţie, Curtea reţine că măsurile-obligaţii sau interdicţiile prevăzute de Legea nr. 217/2003 au o natură juridică distinctă faţă de măsurile preventive prevăzute de Codul de procedură penală, fiind dispuse în scopul înlăturării stării de pericol create printr-un act de violenţă din partea unui membru al familiei, menite să confere siguranţa victimei şi protejarea intereselor sale, fără a putea fi considerate măsuri de natură penală, aplicate faţă de agresor. Faptul că un subiect de drept este supus unor restricţii sau limitări - de a intra ori folosi o anumită locuinţă, de a interacţiona sau de a se apropia de o anumită persoană ori de a se afla într-un loc determinat - nu reprezintă o sancţiune de natură penală şi nu reprezintă o încălcare a libertăţii individuale. Curtea reţine, aşadar, că dispoziţiile Legii nr. 217/2003 reprezintă expresia exigenţelor constituţionale prevăzute de art. 22 alin. (1) şi art. 23 alin. (1) din Legea fundamentală care garantează dreptul persoanei la integritate fizică şi psihică şi statuează inviolabilitatea libertăţii individuale şi a siguranţei persoanei.
Sursa oficială ↗