Decizia CCR nr. 303/2015Paragraful 14

11. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Astfel, în ceea ce priveşte încălcarea, prin măsurile instituite de art. 23 alin. (1) din Legea nr. 217/2003, a unor drepturi fundamentale, precum libertatea individuală, dreptul la liberă circulaţie, dreptul la viaţă intimă, familială şi privată, dreptul părintelui de a asigura educaţia copiilor minori şi dreptul la proprietate privată, precizează că niciunul dintre drepturile menţionate nu este un drept absolut şi că fiecare dintre libertăţile individuale menţionate se termină acolo unde începe libertatea individuală a altei persoane, în cazul de faţă, a unui alt membru al familiei. Măsurile reglementate prin lege, şi care pot fi dispuse numai printr-o hotărâre judecătorească, sunt prevăzute pentru ocrotirea drepturilor şi libertăţilor altor persoane, denumite în actul normativ "victime ale violenţei", şi sunt menite să protejeze drepturi inviolabile, precum dreptul la viaţă, la sănătate, la integritate fizică şi psihică. Cu privire la critica formulată în raport cu art. 53 din Constituţie arată că, în cazul de faţă, restrângerea exerciţiului unor drepturi ale agresorului este justificată şi chiar impusă de necesitatea apărării, în esenţa lor, a altor drepturi fundamentale care privesc persoana şi libertatea personală a victimei. În acest context, departe de interpretarea împinsă spre extrem a autorului excepţiei, în încercarea de a demonstra disproporţionalitatea măsurii legale, ordinul de protecţie se dispune în cazul în care viaţa, integritatea fizică sau psihică ori libertatea reclamantului/reclamantei sunt puse în pericol printr-un act de violenţă; prin urmare, pentru a fi dispus ordinul de protecţie, actul de violenţă trebuie să pună în pericol valori sociale de maximă importanţă, nefiind vorba, astfel cum sugerează autorul excepţiei, de acte de violenţă, constând doar în "utilizarea de cuvinte sau expresii jignitoare".