Decizia CCR nr. 269/2015Paragraful 5

3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului autorului excepţiei, care solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate, reiterând, pe larg, motivele formulate în faţa instanţei de judecată şi aflate la dosarul cauzei. Susţine, în esenţă, că, având în vedere Decizia nr. 5 din 15 ianuarie 2015, prin care Curtea a constatat neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 271^2 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006, trebuie admisă şi excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 271^1 din acelaşi act normativ. Consideră că art. 271^1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006, astfel cum a fost modificat şi completat prin Ordonanţa de urgenţă nr. 51/2014, este neconstituţional, contravenind prevederilor art. 21 alin. (1) , (2) şi (4) , art. 24 raportat la art. 52 şi art. 53 şi art. 135 din Constituţie, deoarece Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor are calitatea de organ administrativ-jurisdicţional şi partea are dreptul de a opta dacă sesizează instanţa de judecată sau organul jurisdicţional. Însă, prin documentaţiile de atribuire, autorităţile contractante, la capitolul căi de atac, impun potenţialilor ofertanţi să se adreseze Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor. Ca atare, având în vedere calitatea Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor de organ administrativ-jurisdicţional, calitate recunoscută şi de Curte în jurisprudenţa sa, apreciază că nu este necesară constituirea garanţiei de bună conduită. Consideră că garanţia de bună conduită are natura unei taxe care, prin neachitare, împiedică ofertantul să beneficieze de exerciţiul drepturilor procesuale şi încalcă dreptul la apărare. În final arată că legiuitorul român, în anul 2006, a introdus deja o garanţie de protecţie - garanţia de participare care dădea posibilitatea autorităţii contractante să ia o parte din bani, dacă ofertantul avea un comportament necorespunzător.