Decizia CCR nr. 277/2015Paragraful 23

17. În acest sens sunt şi cele statuate, în mod corect, de către instanţa de judecată în speţa de faţă, aceasta constatând nulitatea absolută a actului adiţional contestat, atât pentru lipsa totală a consimţământului la încheierea acestuia, cât şi în raport de legea specială, întrucât dispoziţiile art. II alin. (2) din Legea nr. 288/2010 sunt aplicabile numai în ipoteza tăcerii consumatorului, doar astfel putându-se vorbi de o acceptare tacită. Astfel, instanţa a reţinut că, ulterior intrării în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 50/2010, care a impus o serie de obligaţii pentru instituţiile bancare, inclusiv în privinţa contractelor de credit aflate în derulare, instituţia de credit în cauză a înaintat autorilor excepţiei de neconstituţionalitate o propunere de act adiţional la contractul de credit, cuprinzând şi modificări ale stipulaţiilor contractuale vizând modalitatea de calcul al dobânzii şi eliminării ale unor comisioane, însă autorii excepţiei au refuzat semnarea actului adiţional şi au notificat banca, respectiv au învederat faptul că nu sunt de acord cu prevederile actului adiţional propus. Cu toate că refuzul de semnare a actului adiţional fusese motivat, instituţia de credit a acţionat ca şi când nesemnarea ar fi fost pură şi simplă şi, prin urmare, ar produce efecte depline, procedând la recalcularea dobânzii şi la emiterea unui nou grafic de rambursare. Ca atare, instanţa a constatat că nu se poate reţine tăcerea consumatorilor reclamanţi atât timp cât aceştia şi-au exprimat dezacordul faţă de respectivul act adiţional.