Decizia ÎCCJ nr. 404/2024Punctul 3

3. Calea de atac exercitată Împotriva hotărârii instanței de fond pârâții Guvernul României, Ministerul Sănătății și Casa Națională de Asigurări de Sănătate au declarat recurs, iar reclamanții X, X, X, X, X, X, X, X, X, X, X, X, X, X, X, X, X, X, X, X, X, X, X, X, X, X, X, X, X, X, X, X, X au declarat recurs incident. Pârâtul Guvernul României a formulat recurs și împotriva încheierii de ședință din 9 februarie 2023. 3.1. Pârâtul Ministerul Sănătății, în motivarea recursului, arată că instanța a pronunțat hotărârea cu încălcarea prevederilor art. 32 lit. b din Codul de procedură civilă. Recurentul susține că hotărârile și ordonanțele adoptate de Guvern se semnează de primul-ministru, se contrasemnează de miniștrii care au obligația punerii lor în executare și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Așadar, hotărârea atacată reprezintă un act emis de Guvernul României conform abilităților acestuia, iar contrasemnătura miniștrilor reprezintă doar faptul că aceștia și-au însușit-o și au obligația de a o pune în executare. Urmând logica reclamanților, ar trebui chemați în judecată toți contrasemnatarii hotărârii Guvernului, aceștia fiind, cu excepția CNAS care este inițiatorul hotărârii, ministere cu rețea sanitară proprie și care au obligația punerii în executare a hotărârii. Recurentul mai arată că HG nr. 140/2018 a fost adoptată în temeiul prevederilor art. 221 alin. (1) lit. c) și d) și al art. 229 alin. (2) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, republicată, cu modificările și completările ulterioare, astfel că instanța de fond a pronunțat hotărârea cu încălcarea prevederilor art. 194 lit. c) din Codul de procedură civilă. De asemenea, instanța de fond a pronunțat hotărârea cu încălcarea prevederilor art. 241 alin. (4) și alin. (5) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, republicată, cu modificările si completările ulterioare, precum și ale art. 13 din Legea nr. 24/2000. Conform Raportului de evaluare ANMDM nr. 2.904 din 4.08.2014, referitor la analiza de minimizare a costurilor luate separat pentru componentele combinației, combinația Naproxen + Esomeprazolum nu este eligibilă pentru admiterea necondiționată în Lista cuprinzând denumirile comune internaționale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asigurații, cu sau fără contribuție personală, pe bază de prescripție medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, sublista B DCI-uri corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asigurații în tratamentul ambulatoriu în regim de compensare 50% din prețul de referință. Astfel, medicamentul cu DCI Combinații (Naproxenum + Esomeprazolum) a fost introdus în Lista cuprinzând denumirile comune internaționale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asigurații, cu sau fără contribuție personală, pe bază de prescripție medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, precum și denumirile comune internaționale corespunzătoare medicamentelor care se acordă în cadrul programelor naționale de sănătate, prin Hotărârea Guvernului nr. 996 din 4 noiembrie 2014. Protocolul terapeutic aferent DCI Ondasetronum, Granisetronum, Palonosetronum a fost inclus în Ordinul ministrului sănătății publice și al președintelui Casei Naționale de Asigurări de Sănătate nr. 1.301/500/2008 pentru aprobarea protocoalelor terapeutice privind prescrierea medicamentelor aferente denumirilor comune internaționale prevăzute în Lista cuprinzând denumirile comune internaționale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asigurații, cu sau fără contribuție personală, pe bază de prescripție medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 720/2008. Prescrierea medicamentelor aferente denumirilor comune internaționale prevăzute în Lista cuprinzând denumirile comune internaționale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asigurații, cu sau fără contribuție personală, pe bază de prescripție medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, precum și denumirile comune internaționale corespunzătoare medicamentelor care se acordă în cadrul programelor naționale de sănătate se realizează în baza protocoalelor terapeutice elaborate de comisiile de specialitate ale Ministerului Sănătății, în limita rapoartelor de evaluare și a deciziilor emise de ANMDMR. ... 3.2. Pârâta Casa Națională de Asigurări de Sănătate, prin motivarea recursului, susține că hotărârea este nelegală din perspectiva aplicării greșite a legii, respectiv a art. 1 alin. (4) și art. 126 alin. (6) din Constituția României, republicată, art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004, cu modificările si completările ulterioare, și a art. 229 alin. (2) și (4) din Legea nr. 95/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și din perspectiva neanalizării și aplicării art. 53 din Constituția României, republicată, art. 5 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, apreciind faptul că reglementarea regimului sancționator contestat în cauză ar fi fost adoptată cu exces de putere, fiind viciată de nelegalitate, determinând încălcarea unor drepturi și libertăți, aducând atingere patrimoniului furnizorilor de servicii medicale. În ceea ce privește aspectul încălcării unor drepturi și libertăți ale furnizorilor de servicii medicale, astfel cum a apreciat în mod eronat prima instanță, atunci când a analizat regimul sancționator prevăzut de art. 102 din anexa nr. 2 la HG nr. 140/2018, cu modificările și completările ulterioare, și art. 8 alin. (1) din anexa nr. 26 la Ordinul ministrului sănătății si al președintelui CNAS nr. 397/836/2018, cu modificările și completările ulterioare, recurentul consideră că, potrivit art. 53 din Constituția României, republicată, - articol neanalizat de către prima instanță - exercițiul unor drepturi sau al unor libertăți poate fi restrâns numai prin lege și numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securității naționale, a ordinii, a sănătății ori a moralei publice, a drepturilor și a libertăților cetățenilor; desfășurarea instrucției penale; prevenirea consecințelor unei calamități naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav. Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu și fără a aduce atingere existenței dreptului sau a libertății. Prin urmare, restrângerea în discuție s-a impus cu necesitate, are un scop legitim, respectiv ocrotirea sănătății publice, este proporțională cu situația care a determinat-o, se aplică unitar și nediscriminatoriu tuturor categoriilor de persoane aflate în ipoteza legii și este pe deplin justificată din perspectiva interesului general ocrotit. Trebuie avut în vedere faptul că Spitalul Universitar de Urgență Militar Central „Dr. Carol Davila“ a fost sancționat în urma unui control, și nu reclamanții - de către CASAOPSNAJ, pentru nerespectarea de către reclamanți - care sunt angajați ai spitalului - a protocoalelor terapeutice care sunt obligatorii pentru medicii care se află în relație contractuală cu casele de asigurări de sănătate, potrivit art. 3 alin. (2) din Ordinul ministrului sănătății și al președintelui CNAS nr. 1.301/500/2008, cu modificările și completările ulterioare (act normativ abrogat, însă aplicabil perioadei de referință). La momentul formulării acțiunii introductive de instanță, spitalul nu a formulat o acțiune in regres împotriva reclamanților, așa cum aceștia au afirmat în cuprinsul cererii de chemare în judecată. Prin urmare, reclamanții nu au suferit nicio vătămare. Printre obligațiile nerespectate de către reclamanți s-au regăsit, de exemplu, prescrierea de medicamente în afara competenței medicului prescriptor, prescrierea incorectă a dozei de administrare a medicamentelor, nerespectarea codului de diagnostic etc. În opinia recurentei-pârâte, prima instanță în mod eronat nu a constatat faptul că: – stabilirea unor sancțiuni pentru nerespectarea obligațiilor contractuale de către furnizorii de servicii medicale a fost realizată adecvat, în mod legal, în cuantumul (nivelul) apreciat de legiuitor - cuantum (nivel) mult diminuat în raport cu cel prevăzut de contractul-cadru anterior celui contestat în prezenta cauză, respectiv, HG nr. 161/2016, cu modificările și completările ulterioare - care prevedeau un nivel al sancțiunilor graduale de l%-3%-9% față de nivelul sancțiunilor graduale de 0,5%, 1% și 3% prevăzute de HG nr. 140/2018, cu modificările și completările ulterioare; ... – obligațiile furnizorilor de servicii medicale, medicamente si dispozitive medicale și sancțiunile aplicabile în cazul nerespectării acestora sunt prevăzute în contractele încheiate între părți (respectiv între casele de asigurări de sănătate și furnizorii de servicii medicale); ... – regimul sancționator contestat în prezenta cauză nu constituie o ingerință a statului în dreptul de proprietate al furnizorilor de servicii medicale, ci regimul sancționator are un scop legitim, respectiv ocrotirea sănătății populației, nu restrânge drepturi constituționale, sancționează fapte care pun în pericol sănătatea populației, se aplică unitar tuturor categoriilor de persoane aflate în ipoteza legii și este pe deplin justificat din perspectiva interesului general ocrotit, în speță protejarea asiguraților față de costurile serviciilor medicale în caz de boală sau accident și asigurarea protecției asiguraților în mod universal, echitabil și nediscriminatoriu, în condițiile utilizării eficiente a Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate, astfel cum prevede expres art. 219 alin. (2) lit. a) și b) din Legea nr. 95/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare. ... Instanța de fond în mod greșit nu a statuat faptul că emitentul actului administrativ normativ are posibilitatea conferită de lege de a alege ca soluția să fie aptă să corespundă în cea mai mare măsură unui anumit interes concret. Contrar celor reținute de prima instanță, competența de a aprecia în raport cu interesul public în limitele legalității, în funcție de anumite circumstanțe specifice domeniului sănătății, revine în primul rând emitentului actului administrativ normativ, în speță contractul-cadru aprobat prin hotărâre a Guvernului și avizat de Ministerul Justiției. Astfel, față de prevederile legale anterior invocate, pe care prima instanță nu le-a interpretat și aplicat corect, instanța de fond în mod nelegal nu a constatat competența CNAS de a elabora contractul-cadru aprobat prin HG nr. 140/2018, cu modificările și completările ulterioare, și de a elabora normele de aplicare a contractului-cadru (Ordinul ministrului sănătății și al președintelui CNAS nr. 397/836/2018, cu modificările și completările ulterioare), în temeiul art. 229 alin. (2) și (4) din Legea nr. 95/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare, chiar dacă legea impune ca această elaborare să fie precedată de negocierea și consultarea anumitor organizații și instituții. Se mai susține că prin Decizia nr. 1.578 din 7 decembrie 2011 a Curții Constituționale s-a statuat faptul că: Legea fundamentală consacră încă din primele rânduri ale sale caracterul de stat social al României. Ca o consecință firească, statul este primul chemat să dea expresie acestui atribut prin instituirea unui complex de măsuri de protecție și susținere a cetățeanului (...). În acest sens, Constituția consacră, între altele (...), instituirea unui sistem de asigurări sociale de sănătate [(art. 34) (...)]. Stabilirea conținutului, condițiilor si limitelor acordării acestor drepturi reprezintă (...) atributul exclusiv al legiuitorului. Astfel, acesta poate decide, în funcție de politica țării și resursele financiare disponibile, în ce condiții se vor acorda drepturile de asigurări sociale prevăzute de Constituție, putând modifica aceste condiții atunci când se impune. De asemenea, recurenta consideră că instanța de fond în mod greșit nu a reținut faptul că instituirea, stabilirea conținutului, condițiilor care stau la baza sistemului de asigurări sociale de sănătate reprezintă atributul exclusiv al legiuitorului, având în vedere: – dispozițiile art. 1 alin. (4) din Constituția României, care consacră principiul separației puterilor în stat, în temeiul căruia instanța de judecată nu se poate subroga în atribuțiile puterii executive, în sensul că nu poate interveni asupra elaborării politicilor, strategiilor și programelor de acțiune în domeniul sănătății populației, rolul instanței fiind limitat, conform art. 126 alin. (6) din Constituția României, la exercitarea controlului; ... – prevederile art. 5 din Legea nr. 24/2000, republicată, care stabilesc că proiectele de acte normative se elaborează de autoritățile competente să le inițieze, potrivit legii; ... – dispozițiile art. 229 alin. (2) și (4) din Legea nr. 95/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare, care stabilesc competența subscrisei CNAS de a adopta actele normative atacate. ... Pentru a se asigura o corectă înțelegere de către instanța de control judiciar a modalității de reglementare, organizare, funcționare și finanțare sistemică a domeniului sănătății, recurenta apreciază relevante considerentele avute în vedere de Curtea Constituțională cu privire la organizarea sistemică a sănătății, fiind învestită să analizeze neconstituționalitatea legii privind reforma în domeniul sănătății nr. 95/2006. Astfel, contractul-cadru reprezintă un act normativ emis de o autoritate publică în virtutea prerogativelor date de lege pe baza căruia părțile (casele de asigurări de sănătate și furnizorii de servicii medicale, medicamente și dispozitive medicale) pot încheia contracte civile individuale. Furnizorilor de servicii medicale le este recunoscută doar vocația de a încheia contracte civile de furnizare de servicii medicale în cadrul asistenței medicale numai în cadrul sistemului public de asigurări sociale de sănătate, dacă îndeplinesc și anumite condiții speciale pentru a avea capacitatea civilă de a contracta. În afara sistemului de asigurări sociale de sănătate, furnizorii de servicii medicale își pot desfășura activitatea în condițiile pieței libere, fără a fi necesară respectarea prevederilor imperative din contractul-cadru și normele metodologice de aplicare a acestuia. Astfel fiind, instanța de fond nu a avut în vedere faptul că contractul-cadru nu este un contract de adeziune a furnizorilor, cu clauze prestabilite unilateral de către CNAS, în condițiile în care Legea nr. 95/2006 statuează în mod expres faptul că prin contractul-cadru se stabilesc condițiile acordării asistenței medicale, obligațiile părților legate de încheierea contractelor de furnizare de servicii medicale, derularea clauzelor contractuale, clauzele referitoare la condițiile de plată a serviciilor furnizate, precum și sancțiunile pentru nerespectarea obligațiilor contractuale de către furnizorii cu care casele de asigurări de sănătate încheie contracte. Componența de reglementare este dată de caracterul normativ pe care îl îmbracă contractul-cadru, ulterior elaborării. Astfel, proiectul de act normativ se supune avizului Ministerului Sănătății și Ministerului Justiției pentru ca, în mod subsecvent, să fie supus aprobării prin hotărâre a Guvernului, cerință care a fost de asemenea îndeplinită, or contractul-cadru contestat de către reclamanți are toate avizele mai sus menționate. O dovadă a faptului că CNAS a respectat inclusiv etapa de negociere și, respectiv, de consultare este dată de faptul că, numai ulterior parcurgerii acestora, actul normativ reprezentat de contractul-cadru a fost aprobat de Guvern prin hotărâre a Guvernului, pentru ca, mai apoi, prin normele metodologice de aplicare a acestuia, să fie elaborate modelele de contracte de furnizare aferente fiecărui tip de asistență medicală, care se aprobă prin ordin al ministrului sănătății și al președintelui CNAS. Astfel, profesioniștii din domeniul sănătății, în calitatea acestora de furnizori de servicii medicale, medicamente și dispozitive medicale, sunt reprezentați colectiv pentru negocierea cu CNAS a clauzelor contractului-cadru de către organizațiile lor profesionale reprezentative, respectiv CMR, CMSR, CFR, OAMGMAMR și OBBC. De altfel, ipoteza în care toți furnizorii de servicii medicale, medicamente și dispozitive medicale, publici sau privați, din România ar participa la negocierea contractului-cadru ar fi una absurdă, imposibil de realizat. Particularitatea definitorie a contractului-cadru rezidă din maniera în care legiuitorul a reglementat în cuprinsul titlului VIII al Legii nr. 95/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare, modalitatea de elaborare a acestuia, astfel încât să se asigure aplicarea legii de către toate subiectele de drept implicate în ipoteza normei. Acesta este contextul în care se conturează dubla natură a contractului-cadru, care reglementează condițiile acordării asistenței medicale în sistemul de asigurări sociale de sănătate, aceea de act juridic civil, prin care se definesc principalele reguli la care vor fi supuse relațiile contractuale dintre casele de asigurări de sănătate și furnizorii de servicii medicale, medicamente și dispozitive medicale, care, ulterior aprobării de către Guvern, devine un act administrativ normativ, prin care se asigură executarea prevederilor Legii nr. 95/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare. Concluzia este similară și în ceea ce privește modelele contractelor de furnizare, care, după negocierea cu organizațiile profesionale, sunt cuprinse în normele metodologice de aplicare a contractului-cadru și se aprobă prin ordin al ministrului sănătății și al președintelui CNAS, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Un alt motiv de recurs rezidă în faptul că instanța a constatat în mod nelegal, neanalizând prevederile art. 219 alin. (1) și (2) și art. 311 din legea-cadru în domeniul sănătății, faptul că: – nu a fost respectat principiul proporționalității în reglementarea regimului sancționator; ... – nu a fost respectată ierarhia actelor normative, consacrată de art. 1, art. 3 alin. (1) , art. 4 alin. (3) , art. 13 și 81 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă raportat la art. 108 din Constituția României în cazul unei hotărâri a Guvernului. ... Cu privire la așa-zisa nerespectare a principiului proporționalității în reglementarea regimului sancționator, recurentul susține că, prin sistematizarea, unificarea și coordonarea, pe baza normelor de tehnică legislativă, a Legii nr. 95/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare, a contractului-cadru și a normelor sale de aplicare, regimul sancționator contestat în prezenta cauză a dobândit un conținut și o formă juridică adecvate, asigurând respectarea principiului securității raporturilor juridice, având claritatea și previzibilitatea necesare. Astfel fiind, instanța de fond a apreciat greșit că nu au fost stabilite criterii individuale în funcție de nivelul de risc pentru aplicarea sancțiunilor, acestea având un caracter de generalitate. Având în vedere principiul aplicabilității generale a legilor, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut că formularea acestora nu poate prezenta o precizie absolută. Una dintre tehnicile standard de reglementare constă în recurgerea mai degrabă la categorii generale decât la liste exhaustive. Cele două acte normative, respectiv Hotărârea Guvernului nr. 140/2018, cu modificările și completările ulterioare, și Ordinul ministrului sănătății și al președintelui CNAS nr. 397/836/2018, cu modificările și completările ulterioare, care reglementează sancțiunile în discuție, s-au integrat organic în sistemul legislației, fiind corelate cu Legea nr. 95/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare, cu care se află în conexiune. Este de menționat faptul că prin actele normative atacate, care au reglementat modul de funcționare a sistemului public de asigurări sociale de sănătate în vederea asigurării și protecției sănătății publice, legiuitorul a stabilit o conduită și o disciplină financiară ce trebuie respectate pentru a se crea un echilibru între: – modul de acordare a serviciilor medicale pe teritoriul României, asigurarea continuității în acordarea asistenței medicale, responsabilitatea furnizorilor de a respecta cadrul normativ aplicabil sistemului public de asigurări de sănătate și protecția dreptului fundamental la sănătate al pacienților. ... Așadar, măsurile sancționatoare configurate prin prevederile art. 102 alin. (1) din anexa nr. 2 la HG nr. 140/2018, cu modificările și completările ulterioare, și ale art. 8 alin. (1) din anexa nr. 26 la Ordinul ministrului sănătății și al președintelui CNAS nr. 397/836/2018, cu modificările și completările ulterioare, urmăresc fără putință de tăgadă identificarea și remedierea unor dezechilibre contractuale, evitarea situațiilor de incoerență și instabilitate în funcționarea sistemului public de asigurări sociale de sănătate. ... 3.3. Pârâtul Guvernul României a formulat recurs împotriva atât a Sentinței civile nr. 394 din 10.03.2023, cât și a Încheierii din data de 9.02.2023, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedură civilă, susținând că, datorită unei interpretări necorespunzătoare a legii, judecătorul fondului a făcut o greșită aplicare a acesteia. În primul rând, în mod neîntemeiat, instanța a respins excepția rămânerii fără obiect a primelor două capete de cerere, precum și excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților. Astfel, singurul motiv pentru care intimații-reclamanți au solicitat anularea parțială a Hotărârii Guvernului nr. 140/2018 a fost faptul că aceștia au fost sancționați pentru nerespectarea actului normativ, fapt ce nu poate conduce la anularea sa. Totodată, este lipsit de interes demersul judiciar, întrucât actul contestat nu mai este în vigoare, acesta producându-și efectele prin ajungerea la termenul pentru care a fost adoptat. Astfel fiind, la acest moment, actul în discuție și-a epuizat toate efectele avute în vedere de autoritatea emitentă, singurul efect urmărit fiind admiterea litigiului promovat de reclamanți pentru contestarea măsurilor dispuse în temeiul HG nr. 140/2018. Hotărârea contestată a fost adoptată de Executiv prin însușirea proiectelor inițiate de Ministerul Sănătății și de Casa Națională de Asigurări de Sănătate cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, precum și a celor cuprinse în Regulamentul privind procedurile, la nivelul Guvernului, pentru elaborarea, avizarea și prezentarea proiectelor de documente de politici publice, a proiectelor de acte normative, precum și a altor documente, în vederea adoptării/aprobării, regulament aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 561/2009. Sub aspectul oportunității, adoptarea actului administrativ contestat a fost determinată de motivele menționate în nota de fundamentare, respectiv cele regăsite în secțiunea a 2-a „Motivul emiterii actului normativ“ - punctul 1 „Descrierea situației actuale“. Nu au fost identificate elemente de nelegalitate ale actului administrativ contestat sau eventuale împrejurări de natură a crea o îndoială asupra legalității, veridicității și autenticității acestui act administrativ, iar sub aspectul oportunității, instanța de judecată nu se poate pronunța. Legalitatea actului administrativ impune respectarea anumitor cerințe, care în opinia recurentei au fost respectate în cauză, respectiv: – actul să fie adoptat sau emis de către autoritățile competente din punct de vedere material/teritorial și în limitele acestor competențe; ... – conținutul acestuia să fie conform cu conținutul legii în baza căreia este emis; ... – actul să corespundă scopului urmărit de legea pe care o pune în executare; ... – actul să fie adoptat sau emis în forma specifică actelor administrative și a normelor de tehnică legislativă prevăzute de lege. ... ... 3.4. Reclamanții X, X, X, X, X, X, X, X, X, X, X, X, X, X, X, X, X, X, X, X, X, X, X, X, X, X, X, X, X, X, X, X, X, au formulat recurs incident, întemeiat pe art. 488 pct. 5 și pct. 8 din Codul de procedură civilă, respectiv „când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității“ și „când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material“. Recurenții-reclamanți au solicitat schimbarea în parte a sentinței, în ceea ce privește soluția pronunțată cu privire la capetele de cerere (iii) și (iv), precum și în ceea ce privește o serie de considerente privind capetele (i) și (ii) ale cererii de chemare în judecată și, în consecință, anularea următoarelor prevederi din acte administrative cu caracter normativ: – Protocolul terapeutic DCI Combinație Naproxenum + Esomeprazolum“ din anexa nr. 2 la Ordinul nr. 1.301/500/2008 pentru aprobarea protocoalelor terapeutice privind prescrierea medicamentelor aferente denumirilor comune internaționale prevăzute în Lista cuprinzând denumirile comune internaționale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asigurații, cu sau fără contribuție personală, pe bază de prescripție medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 720/2008; ... – Protocolul terapeutic „DCI: Ondasetronum + Granisetronum“ din anexa nr. 2 la Ordinul nr. 1.301/500/2008 pentru aprobarea protocoalelor terapeutice privind prescrierea medicamentelor aferente denumirilor comune internaționale prevăzute în Lista cuprinzând denumirile comune internaționale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asigurații, cu sau fără contribuție personală, pe bază de prescripție medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 720/2008. ... În opinia recurenților-reclamanți se impune schimbarea anumitor considerente ale hotărârii, pentru admiterea primelor două capete de cerere (i) și (ii) cu privire la următoarele aspecte: – claritatea și predictibilitatea textelor atacate la primele două capete de cerere; ... – tratamentul discriminatoriu al destinatarilor obligațiilor prin aplicarea aceleiași sancțiuni persoanelor aflate în situații diferite; ... – rolul medicului, dreptul asiguraților și independența profesiei; ... – obținerea de venituri injuste de casa de asigurări prin aplicarea sancțiunilor atacate. ... În susținerea recursurilor sunt indicate și redate texte de lege incidente pricinii și practică judiciară. ... ...