Decizia CCR nr. 261/2015Paragraful 17

14. Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a transmis, prin Adresa nr. 897/C/836/III-13/2015, înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 2.030 din 1 aprilie 2015, punctul său de vedere în care arată că, în materia hotărârilor parlamentare privind cererea de încuviinţare a reţinerii, arestării, percheziţiei, Constituţia nu prevede excepţii de la regula stabilită de art. 76 alin. (2) , astfel că asemenea hotărâri se adoptă cu votul majorităţii membrilor prezenţi. Cu toate acestea, regula constituţională înscrisă la art. 76 alin. (2) este ignorată la nivelul Regulamentului Senatului (art. 173), prevăzându-se, contrar Constituţiei, votul majorităţii membrilor camerei parlamentare. Chiar şi în absenţa unei jurisprudenţe a instanţei de contencios constituţional de asanare a viciilor de neconstituţionalitate, supremaţia Constituţiei obligă la o interpretare a sistemului normativ (inclusiv a dispoziţiilor art. 173 din Regulamentul Senatului) în concordanţă cu Legea fundamentală; orice abatere de la această concordanţă conduce la nulitatea dispoziţiilor legale în cauză. Cu toate acestea, Senatul nu a asigurat conformitatea art. 173 din propriul regulament cu Legea fundamentală nici prin modificarea acestei dispoziţii, nici pe cale de interpretare şi, în consecinţă, a desfăşurat o procedură în temeiul unei dispoziţii neconstituţionale. Mai mult decât atât, nu a adoptat o hotărâre cu privire la cererea de încuviinţare a reţinerii şi arestării cu care fusese sesizată, aşa cum obligă art. 67 din Constituţie şi art. 121 alin. (1) din Regulamentul Senatului. Neavând natura juridică impusă de normele invocate, actul emis în această procedură de Senat - comunicare - este inexistent şi nu semnifică soluţionarea cererii formulate de ministrul justiţiei cu privire la reţinerea şi arestarea unui senator; totodată, situaţia descrisă poate fi considerată şi un refuz de soluţionare a cererii respective. Această poziţie a Senatului României reprezintă un conflict juridic de natură constituţională în condiţiile în care această Cameră parlamentară s-a situat deasupra Constituţiei, arogându-şi un statut supraconstituţional şi, totodată, a refuzat îndeplinirea unor acte care intră în atribuţiile sale. Efectul juridic direct al acestui conflict constă în împiedicarea autorităţii judecătoreşti de a-şi exercita atribuţiile constituţionale şi, subsecvent, încălcarea principiului separaţiei şi echilibrului între puterile statului.