Decizia CCR nr. 231/2015Paragraful 21

14. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că aceasta a fost ridicată, din oficiu, de instanţa învestită cu soluţionarea apelului declarat de inculpat într-o cauză penală, instanţă care a dispus sancţionarea cu amendă judiciară a unui martor, astfel încât dispoziţiile art. 409 alin. (1) lit. e) şi ale art. 410 alin. (2) din Codul de procedură penală - care prevăd posibilitatea martorului, expertului, interpretului şi avocatului de a face apel, în ceea ce priveşte amenzile judiciare aplicate de instanţa de fond, de îndată după pronunţarea încheierii prin care s-a dispus asupra amenzilor judiciare şi cel mai târziu în 10 zile de la pronunţarea sentinţei prin care s-a soluţionat cauza în primă instanţă - nu au legătură cu soluţionarea cauzei, întrucât aceasta se află în fază de apel, iar nu în ipoteza dispoziţiilor de lege criticate, care vizează amenzile judiciare aplicate de instanţa de fond. Or, potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, "Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti [...] privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei [...]." Ţinând cont de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 409 alin. (1) lit. e) şi ale art. 410 alin. (2) din Codul de procedură penală este inadmisibilă.