Decizia CCR nr. 204/2015Paragraful 48

45. Referitor la invocarea dispoziţiilor art. 26 din Constituţie privind dreptul la viaţă intimă, familială şi privată, Curtea reţine că nici prevederile Constituţiei, nici Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale nu interzic consacrarea legislativă a ingerinţei autorităţilor statului în exercitarea dreptului la viaţă intimă, familială şi privată. Astfel, pentru a răspunde exigenţelor art. 8 paragraful 2 din Convenţie, o astfel de ingerinţă trebuie să fie prevăzută de lege, să urmărească unul dintre scopurile legitime menţionate în text, respectiv securitatea naţională, siguranţa publică, bunăstarea economică a ţării, apărarea ordinii şi prevenirea faptelor penale, protejarea sănătăţii sau a moralei, ori protejarea drepturilor şi libertăţilor altora, şi să fie necesară într-o societate democratică pentru atingerea scopului respectiv. În plus, în conformitate cu jurisprudenţa în materie a Curţii Europene a Drepturilor Omului, actul normativ care reglementează măsuri de natură să producă ingerinţe în exercitarea dreptului la viaţă privată şi de familie trebuie să conţină garanţii adecvate şi suficiente pentru a proteja persoana de eventualul comportament arbitrar al autorităţilor statale. În acest sens, sunt, spre exemplu, Hotărârea din 6 septembrie 1978, pronunţată în Cauza Klass şi alţii împotriva Germaniei, paragraful 55, sau Hotărârea din 26 aprilie 2007, pronunţată în Cauza Dumitru Popescu împotriva României, paragraful 65.