Decizia CCR nr. 651/2022Punctul 19

19. În Dosarul Curții Constituționale nr. 414D/2022 se mai arată că, pornind de la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul la respectarea vieții private este dreptul la intimitate, dreptul fiecărei persoane de a trăi așa cum dorește, protejată de publicitate. Garanția oferită la art. 8 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale este destinată, în esență, asigurării dezvoltării, fără ingerințe externe, a personalității fiecărui individ în raport cu semenii săi. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a menționat că orice ingerință asupra unuia dintre drepturile garantate de art. 8 trebuie să îndeplinească trei condiții, și anume ca ingerința să fie: 1) legitimă și justificată; 2) în concordanță cu legea; 3) necesară într-o societate democratică. Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, orice măsură de supraveghere trebuie să aibă o bază legală în legislația națională. Deoarece o măsură de supraveghere poate reprezenta o amenințare serioasă pentru drepturile garantate de art. 8 din Convenție, pentru a fi considerată legală, o măsură de supraveghere trebuie să fie în mod special clară, precisă și detaliată. Un scop legitim se referă exhaustiv la „securitatea națională, siguranța publică, bunăstarea economică a țării, apărarea ordinii și prevenirea faptelor penale, protejarea sănătății sau a moralei, ori protejarea drepturilor și libertăților altora“. Al treilea aspect se referă la necesitatea și proporționalitatea ingerinței într-o societate democratică. Această condiție solicită ca statul să demonstreze nu doar că ingerința corespunde unei nevoi sociale stringente, ci și că aceasta este proporțională cu scopul său. Statul va fi condamnat dacă comite sau admite o ingerință asupra dreptului respectiv și nu poate justifica ingerința în baza criteriilor sus-menționate. În contextul anterior expus, dacă pentru veniturile salariale obținute de la stat se poate accepta că există un interes public ce justifică adoptarea unor reguli privind transparentizarea acestora, nu același lucru este valabil și în cazul salariului obținut de la un angajator privat, cu atât mai mult cu cât între părți a fost convenită o clauză de confidențialitate. Deși scopul urmărit de legiuitor de a verifica modul de dobândire a averii de către persoanele care dețin funcții sau demnități publice este unul legitim, modalitatea în care se realizează acest demers, prin instituirea unei obligații de divulgare a veniturilor obținute de la un angajator privat, este excesivă, întrucât nu respectă criteriile de proporționalitate invocate mai sus. Pornind de la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, se susține că scopul legii poate fi realizat și prin adoptarea unor măsuri mai puțin intruzive în viața privată, respectiv prin reglementarea posibilității obținerii direct de la angajator, în cazul existenței unei suspiciuni cu privire la modul de dobândire a averii, a situației veniturilor obținute de soțul/soția titularului obligației de depunere a declarației de avere. ...