Decizia CCR nr. 195/2015Paragraful 28

24. Având în vedere aspectele menţionate, Curtea reţine că textul de lege criticat, potrivit căruia "în cazul actului autentic notarial, acesta trebuie să fie încheiat de un notar public în funcţie în România", impune condiţia ca actul autentic notarial să fie încheiat de un notar public în funcţie în România, spre deosebire de reglementarea anterioară, care prevedea doar că actul care nu este întocmit în limba română să fie însoţit de o traducere legalizată. Or, Curtea constată că impunerea prin art. 29 alin. (1) lit. d) teza finală din Legea nr. 7/1996 a condiţiei ca actul autentic notarial să fie autentificat de un notar public în funcţie în România contravine obligaţiei de a scuti supralegalizarea actelor care urmează să fie prezentate pe teritoriul României, obligaţie asumată de statul român prin Convenţia cu privire la suprimarea cerinţei supralegalizării actelor oficiale străine, adoptată la Haga la 5 octombrie 1961. Cu atât mai mult, condiţia prevăzută de textul de lege criticat conduce şi la nerespectarea obligaţiei asumate de România prin tratatele bilaterale privind asistenţa juridică în cauzele civile, prin care statul român s-a obligat să respecte valabilitatea pe teritoriul său a actelor care au fost întocmite sau certificate de un organ de stat sau de către o persoană oficială pe teritoriul celeilalte părţi, fără vreo altă certificare.