Sari la conținut

Decizia CCR nr. 182/2015Paragraful 10

Curtea
CCR
Tipul
decizie de neconstituționalitate
Data
26.03.2015
Dosarul
8.091/109/2013

6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin că dispoziţiile criticate din Legea nr. 165/2013 aduc atingere prevederilor art. 15 alin. (2) şi ale art. 16 alin. (1) din Constituţie, deoarece se răsfrâng inclusiv asupra dosarelor de despăgubire aflate în etapa finală a emiterii titlului de despăgubire şi care au urmat deci întreaga procedură prevăzută de Legea nr. 247/2005. Prin aplicarea Legii nr. 165/2013 în aceste cazuri şi, în special, a dispoziţiilor referitoare la atribuţia Comisiei Naţionale pentru Compensarea Imobilelor de a valida sau invalida deciziile emise de entităţile învestite de lege care conţin propunerea de acordare de măsuri compensatorii, se anulează, practic, etapele administrative deja parcurse, persoanele îndreptăţite fiind nevoite să reia procedura şi să se supună noilor termene şi condiţii din legea examinată. În plus, se creează o situaţie discriminatorie între persoanele îndreptăţite aflate în aceeaşi fază a procedurii de despăgubire, unele dintre acestea intrând în posesia titlului şi încasând efectiv sume de bani până la intrarea în vigoare a Legii nr. 165/2013, iar altele fiind supuse riscului de a relua procedura şi, mai mult decât atât, să aibă parte de un regim de despăgubire diferit, reglementat de Legea nr. 165/2013, concretizat, în esenţă, printr-un sistem diferit de evaluare a despăgubirilor şi atribuirea de puncte în loc de bani, valorificabili prin licitaţie după o perioadă de 60 de luni de la intrarea în vigoare a legii.

Textul oficial pe legislatie.just.ro

Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.

Ai o întrebare despre această decizie?

Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.

Întreabă Jurivo despre această decizie