Decizia CCR nr. 147/2015Paragraful 12
Paragraful 12
8. Se observă că, prin Decizia nr. 1.092 din 18 decembrie 2012, s-a constatat că, prin efectele sale, prescripţia înlătură răspunderea penală şi, pe cale de consecinţă, determină înlăturarea sau neaplicarea pedepsei. Această cauză face să înceteze dreptul de a trage la răspundere penală şi obligaţia corespunzătoare. S-a concluzionat că prescripţia are aşadar caracterul unei renunţări a statului de a mai aplica pedeapsa pentru o faptă săvârşită, cu condiţia trecerii unui anumit termen sau interval de timp de la data săvârşirii faptei. Totodată, se arată că din Decizia nr. 1.092 din 18 decembrie 2012 reiese că, dat fiind caracterul de drept penal material al normei criticate, nu se impune instituirea unor dispoziţii tranzitorii în materia supusă analizei, întrucât, în acord cu dispoziţiile art. 15 alin. (2) din Constituţie, preluate şi în art. 5 alin. (1) din Codul penal, legislaţia prevede soluţia de urmat în cazul conflictului de legi, respectiv principiul aplicării legii penale mai favorabile.
Sursa oficială ↗