Decizia CCR nr. 116/2015Paragraful 18

13. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că autorul acesteia susţine că ar fi încălcate prevederile constituţionale care consacră caracterul unitar al statului român întrucât autorităţile administraţiei publice locale sau judeţene ar avea dreptul de a stabili în mod arbitrar sancţiuni care pot diferi de la o unitate administrativ-teritorială la alta, ceea ce ar implica existenţa unei legislaţii neunitare în privinţa sancţiunilor contravenţionale. Sub acest aspect, Curtea reţine că, în jurisprudenţa sa, a subliniat că existenţa unor acte normative diferite pentru anumite zone ale ţării nu este de natură să afecteze caracterul unitar al statului, ci, într-o asemenea situaţie, s-ar putea pune, eventual, doar problema aplicării în spaţiu a respectivelor acte (a se vedea Decizia nr. 176 din 16 noiembrie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 64 din 14 februarie 2000, referitoare la unele prevederi din Legea cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996). Mutatis mutandis, cele anterior statuate se aplică şi în cauza de faţă, având în vedere că prezenta critică este formulată, de fapt, prin prisma posibilităţii autorităţilor publice locale de a emite acte administrative cu caracter normativ prin care să reglementeze la nivel local stabilirea şi sancţionarea unor contravenţii, în condiţiile în care textul de lege criticat se circumscrie prevederilor art. 120 alin. (1) din Legea fundamentală potrivit cărora administraţia publică din unităţile administrativ-teritoriale se întemeiază pe principiile descentralizării, autonomiei locale şi deconcentrării serviciilor publice, precum şi celor ale art. 121 alin. (1) şi (2) în conformitate cu care autorităţile administraţiei publice prin care se realizează autonomia locală în comune şi în oraşe sunt consiliile locale alese şi primarii, care funcţionează ca autorităţi administrative autonome şi rezolvă treburile publice din comune şi din oraşe.