Decizia CCR nr. 88/2015Paragraful 20

15. Analizând motivarea excepţiei de neconstituţionalitate prin raportare la dispoziţiile art. 16 alin. (1) şi (2) din Constituţie, Curtea reţine că prevederile legale criticate au fost supuse în mod constant controlului de constituţionalitate, prin raportare la aceleaşi prevederi constituţionale şi cu o motivare similară celei formulate în prezenta cauză. Astfel, Curtea a respins excepţia de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, şi a statuat, în esenţă, că exercitarea unui drept de către titularul său nu poate avea loc decât într-un anumit cadru, stabilit de legiuitor, cu respectarea anumitor exigenţe, cărora li se subsumează şi instituirea unor termene, după a căror expirare valorificarea respectivului drept nu mai este posibilă. Prevederile art. 45 din Legea nr. 10/2001 recunosc dreptul titularului la exercitarea acţiunii în constatarea nulităţii absolute a actelor juridice de înstrăinare a imobilelor preluate în mod abuziv şi asigură posibilitatea de valorificare a acestuia în cadrul unui termen impus de raţiuni sociale majore, respectiv de evitarea unor stări de incertitudine prelungite în ceea ce priveşte raporturile juridice civile, precum şi de asigurarea stabilităţii şi securităţii acestora, cu atât mai importante cu cât au ca obiect dreptul de proprietate. Curtea a mai reţinut că imprescriptibilitatea unor drepturi, consfinţită, în anumite cazuri, cu titlu de principiu în legislaţia civilă, nu este consacrată ca atare de Constituţie. Aşa fiind, legiuitorul poate, în considerarea unor raţiuni majore, să deroge de la acest principiu, aşa cum a procedat prin norma dedusă controlului, fără a îndreptăţi calificarea reglementării respective ca fiind neconstituţională. Mai mult, s-a reţinut în jurisprudenţa Curţii Constituţionale că împrejurarea că persoana interesată, deşi cunoştea sau trebuia să cunoască termenul de introducere a acţiunii în constatarea nulităţii, precum şi consecinţele juridice ale nerespectării acestuia, nu s-a conformat exigenţei legale, lipseşte de îndreptăţire critica reglementării în cauză, potrivit principiului nemo auditur propriam turpitudinem allegans (a se vedea, în acest sens, deciziile nr. 296 din 8 iulie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 577 din 12 august 2003, nr. 428 din 13 septembrie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 922 din 17 octombrie 2005, nr. 430 din 15 aprilie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 425 din 6 iunie 2008, nr. 200 din 10 februarie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 218 din 30 martie 2011, nr. 968 din 20 noiembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 4 din 3 ianuarie 2013).