Decizia ÎCCJ nr. 65/2023 (HP)Punctul V

V. Examenul jurisprudenței în materie 1. Jurisprudența națională relevantă 52. În materialul transmis de curțile de apel au fost identificate mai multe hotărâri judecătorești relevante pentru problemele de drept ridicate în speță, fiind pronunțate în procedura de cameră preliminară în cauze în care urmărirea penală a avut ca obiect infracțiuni date în competența Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism. ... 53. Astfel, hotărârile judecătorești transmise conturează caracterul unitar al jurisprudenței în materie, în sensul că normele procesual penale nu instituie o limită cantitativă sau calitativă a actelor de urmărire penală ce pot fi delegate de procuror și nici existența unei situații excepționale; efectuarea urmăririi penale de către procuror nu presupune ca toate actele de urmărire penală sau majoritatea acestora, sub aspect numeric, să fie realizate de către acesta; cât privește caracterul propriu al urmăririi penale, acesta rezidă în efectuarea de către procuror a tuturor actelor de dispoziție care nu pot forma obiectul delegării raportat la art. 200 alin. (2) din Codul de procedură penală. ... 54. În acest sens, sunt relevante considerentele următoarelor hotărâri prin care au fost considerate ca nefondate cererile privind excluderea de probe din motive similare: Încheierea nr. 66/CP din data de 7 mai 2021, pronunțată de Tribunalul Iași - Secția penală, în Dosarul nr. 1.073/99/2021/a1; Încheierea nr. 141/CP din data de 27 decembrie 2019, pronunțată de Tribunalul Iași - Secția penală, în Dosarul nr. 7.008/99/2019/a1; Încheierea nr. 162/2021 din data de 6 iulie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Cluj - Secția penală, în Dosarul nr. 219/112/2021/a1; Decizia penală nr. 41/2022 din data de 10 martie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Cluj - Secția penală și de minori, în Dosarul nr. 1.594/112/2021/a1; Încheierea nr. 62/CP/2021 din data de 28 aprilie 2021, pronunțată de Tribunalul Bistrița-Năsăud - Secția penală, în Dosarul nr. 219/112/2021/a1 și Încheierea din data de 18 februarie 2020, pronunțată de Tribunalul Bistrița-Năsăud - Secția penală, în Dosarul nr. 4.565/112/2017/a1. ... ... 2. Jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție 55. 2.1. Din perspectiva deciziilor obligatorii, menite să asigure unificarea practicii judiciare, a fost identificată Decizia nr. 21 din 7 iulie 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 118 din 4 februarie 2021, relevantă sub aspectul admisibilității sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile. ... 56. 2.2. În ceea ce privește deciziile de speță, la nivelul Secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție au fost identificate următoarele hotărâri în care a fost analizată problema de drept supusă dezlegării: – Încheierea nr. 135 din 15 februarie 2023, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția penală, prin care s-a reținut că: .... în ceea ce privește critica formulată de contestatorul A privind nerespectarea competenței materiale și personale a organului de urmărire penală, nelegalitatea administrării probelor exclusiv de organele de cercetare penală, ca urmare a delegării, iar nu în mod nemijlocit de către procuror, Înalta Curte reține că, în situațiile în care este obligatorie efectuarea urmăririi penale de către procuror, acesta poate dispune ca anumite acte de urmărire penală să fie realizate de organele de cercetare penală ale poliției judiciare, prin delegare, conform art. 324 alin. (3) și art. 201 din Codul de procedură penală. Sub un prim aspect, se constată că în speță au existat mai multe ordonanțe de delegare a organelor de cercetare penală a poliției judiciare, ... însă actele/activitățile delegate nu sunt dintre cele exceptate de la delegare, care ar fi trebuit să fie efectuate exclusiv de procuror, personal, prevăzute în mod expres de dispozițiile art. 324 alin. (4) din Codul de procedură penală. Cât privește ordonanța de delegare a procurorului, având ca obiect audierea de martori de către organele de poliție, aceasta nu trebuie să cuprindă în mod obligatoriu identitatea exactă a persoanelor care urmează să fie audiate, fiind suficient ca aceasta să facă referire la alte elemente de natură a le identifica. De asemenea, este legală audierea martorilor realizată în baza unei ordonanțe prin care procurorul dispune, cu caracter general, audierea oricărei persoane identificate de organul de poliție și care cunoaște informații utile cauzei. Menționarea expresă a identității martorilor audiați de organul de cercetare penală în cuprinsul ordonanței de delegare, astfel cum a susținut contestatorul inculpat, nu reprezintă o cerință de legalitate prevăzută de vreo dispoziție procedurală, în practică un astfel de demers fiind, de cele mai multe ori, imposibil și deloc practic. Ca atare, critica inculpatului A privind ordonanța de delegare din 31.07.2020, prin care organul de cercetare penală a fost delegat să identifice și să audieze martorii oculari ai evenimentului sesizat, fără menționarea numelor acestora, nu pune în discuție o problemă de competență a organului de cercetare penală (sancționat cu nulitatea), ci vizează forma ordonanței de delegare, astfel că solicitarea de excludere a probelor administrate în baza delegării este neîntemeiată. – Încheierea nr. 363 din 16 iunie 2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția penală, care cuprinde, între altele, următoarele considerente: „... în situațiile în care este obligatorie efectuarea urmăririi penale de către procuror, legiuitorul a prevăzut posibilitatea ca acesta să poată dispune ca anumite acte de urmărire penală să fie realizate de organele de cercetare penală ale poliției judiciare, prin delegare, conform art. 324 alin. (3) și art. 201 din Codul de procedură penală. Reținând aceste considerente teoretice, judecătorul de cameră preliminară precizează că sensul dispoziției legale, ultim menționată, este acela de a se evita delegarea efectuării tuturor actelor de urmărire penală, practic a delegării totale a competenței, iar nu de a se stabili punctual și individualizat fiecare act ce trebuie efectuat, pentru că în practică ar fi imposibil, fiind o serie de situații în care organul de cercetare penală este delegat să efectueze un anumit act, iar în urma efectuării acelui act la fața locului se impune realizarea unor noi acte de urmărire penală. În acest caz, dacă nu ar exista o marjă de libertate a organului de cercetare penală să îndeplinească și actele care rezultă din efectuarea primului act s-ar restrânge în mod nejustificat sensul dispoziției de reglementare a art. 324 alin. (3) din Codul de procedură penală. Ordonanțele amintite, respectiv din data de 21.09.2020 și 10.06.2020, sunt motivate, în primul rând, de o mai bună administrare a activității, soluționarea cu celeritate a cauzei și desfășurarea în bune condiții a urmăririi penale, precum și de necesitatea de a se stabili toate persoanele care au legătură cu activitatea infracțională cercetată, îndeplinind astfel cerințele art. 324 alin. (3) din Codul de procedură penală. Astfel, ordonanța procurorului având ca obiect, printre alte mijloace de probă, și audierea de martori de către organele de poliție nu trebuie să cuprindă în mod obligatoriu identitatea exactă a persoanelor care urmează să fie audiate, fiind suficient ca procurorul de caz să dispună, cu caracter general, audierea oricărei persoane identificate de organul de poliție și care cunoaște informații utile cauzei. Faptul că procurorul a apreciat că pentru buna desfășurare a activității de urmărire penală se impune delegarea unor lucrători de poliție judiciară nu afectează sub niciun aspect legalitatea probelor astfel obținute, întrucât Codul de procedură penală dispune expres că procurorul are această posibilitate, iar lucrătorul de poliție judiciară este obligat să aducă la îndeplinire această delegare de atribuții. Orice altă interpretare ar suprima o dispoziție expresă a art. 324 din Codul de procedură penală și, mai mult, ar lăsa fără nicio aplicare norma procedurală ce stabilește că lucrătorii de poliție judiciară sunt sub conducerea și supravegherea procurorului, iar dispozițiile sunt obligatorii și prioritare. În acest context, examinând aspectele prezentate de inculpat cu privire la nelegalitatea audierii martorilor indicați (fila 127 din dosarul I.C.C.J), judecătorul de cameră preliminară constată că aceștia au fost audiați de organele de cercetare penală cu respectarea dispozițiilor art. 324 alin. (3) din Codul de procedură penală, respectiv în baza ordonanțelor de delegare emise de procuror, având în vedere că urmărirea penală s-a efectuat în condițiile art. 88^1 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 coroborat cu art. 56 alin. (3) lit. a) din Codul de procedură penală, deci obligatoriu de către procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție raportat la calitatea de magistrat a inculpatului. Totodată, din conținutul celor două ordonanțe vizate de criticile de nelegalitate ale inculpatului, reiese faptul că obiectul delegării ofițerilor de poliție judiciară l-a constituit exclusiv efectuarea unor acte procedurale specifice fazei de urmărire penală (administrarea unor mijloace de probă) permise de prevederile art. 324 alin. (3) din Codul de procedură penală și nu a unor acte procesuale prevăzute în competența exclusivă a procurorului și care nu ar putea forma obiectul acestui demers. Sub acest aspect, este relevant faptul că activitățile efectuate în cauză de către organele de poliție judiciară se înscriu între activitățile ce puteau fi valabil delegate de către procuror și nu vizează efectuarea în întregime a acestor activități de urmărire penală ce ar fi implicat o nerespectare a dispoziției legale ce reglementează competența exclusivă a procurorului în cauză. De asemenea, judecătorul de cameră preliminară precizează că nu poate fi întemeiată solicitarea inculpatului privind constatarea necompetenței organelor de cercetare penală și de aplicare a dispozițiilor art. 281 alin. (1) lit. b) raportat la art. 56 alin. (3) lit. a) din Codul de procedură penală și a Deciziei CCR nr. 302/2017 raportat la faptul că, în cauzele în care competența de efectuare a urmăririi penale îi aparține în mod exclusiv procurorului, legalitatea administrării probelor și a efectuării actelor de către organele de urmărire penală, din perspectiva normelor privind competența, se verifică prin raportare la procuror, iar nu la organul de cercetare penală al poliției judiciare delegat de procuror să efectueze anumite acte de urmărire penală, cum greșit se susține în cuprinsul excepțiilor invocate. Aspectele menționate se regăsesc și în considerentele Deciziei nr. 21 din 7 iulie 2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, jurisprudență la care face referire, de altfel, chiar și inculpatul. Pe de altă parte, trebuie subliniat că mențiunea din ordonanța de delegare referitoare la „administrarea oricăror mijloace de probă care să contribuie la soluționarea cauzei sub toate aspectele“, în raport cu care apărarea a invocat nerespectarea dispozițiilor legale ce reglementează competența exclusivă a procurorului în efectuarea urmăririi penale (subsecvent încălcării dispozițiilor legale ce reglementează dreptul de delegare și limitele în care procurorul poate dispune ca anumite activități să se efectueze de organele de cercetare penală), nu afectează valabilitatea actelor de urmărire penală efectuate în cauză prin delegare, în condițiile în care activitățile astfel realizate se regăsesc între cele ce puteau fi valabil delegate organului de cercetare penală, potrivit art. 324 alin. (4) din Codul de procedură penală și, în niciun caz, în speță, nu se poate reține ca urmărirea penală să fi fost efectuată în întregime de organele de cercetare penală. ... ... ... ... 3. Jurisprudența Curții Constituționale 57. Nu au fost identificate decizii relevante în problema de drept supusă analizei. ... ... ...