Decizia ÎCCJ nr. 65/2023 (HP)Punctul IX

IX. Punctul de vedere exprimat de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția judiciară a fost în sensul că sesizarea instanței este inadmisibilă, nefiind îndeplinită condiția de admisibilitate privind existența unei chestiuni de drept ce ar necesita lămuriri sau interpretări. 91. S-a arătat că au fost stabilite, de către Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție, pe cale jurisprudențială, mai multe cerințe ce constituie premisele de analiză ale condiției referitoare la existența unei legături între chestiunea de drept supusă interpretării și soluționarea pe fond a cauzei. ... 92. Astfel, prin Decizia nr. 5 din 10 februarie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 183 din 11 martie 2016, s-a statuat că scopul acestei proceduri este de a da dezlegări asupra unor probleme veritabile și dificile de drept generate de interpretarea și aplicarea unor dispoziții legale neclare, echivoce, care ar putea da naștere mai multor soluții. ... 93. De asemenea, s-a mai arătat că interpretarea urmărește cunoașterea înțelesului exact al normei, clarificarea sensului și scopului acesteia, așa încât procedura prealabilă nu poate fi folosită în cazul în care aplicarea corectă a dreptului se impune într-un mod atât de evident încât nu lasă loc de îndoială cu privire la modul de soluționare a întrebării adresate. ... 94. S-a susținut că o altă cerință ce trebuie verificată în cadrul analizei de admisibilitate a celei de-a doua condiții prevăzute de art. 475 din Codul de procedură penală rezultă din considerentele Deciziei nr. 14 din 12 mai 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 454 din 24 iunie 2015, prin care Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a statuat că este necesar ca sesizarea să tindă la interpretarea in abstracto a unor dispoziții legale determinate, iar nu la rezolvarea implicită a unor chestiuni ce țin de particularitățile fondului cauzei. ... 95. Jurisprudența ulterioară a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală al Înaltei Curți de Casație și Justiție a confirmat necesitatea de a analiza îndeplinirea condiției referitoare la existența unei legături între chestiunea de drept supusă interpretării și soluționarea pe fond a cauzei, și din perspectiva acestei cerințe sesizările privind pronunțarea unei hotărâri prealabile fiind respinse, ca inadmisibile, ori de câte ori prin întrebarea formulată se depășește cadrul unei interpretări in abstracto a dispozițiilor legale, cu motivarea că hotărârile prealabile trebuie pronunțate numai în interpretarea și aplicarea dispozițiilor legale, constituind o dezlegare de principiu a unei probleme de drept. ... 96. Cu privire la cerințele referitoare la natura chestiunii ce poate face obiectul sesizării și la existența unei chestiuni de drept apte a primi o dezlegare de principiu, s-au relevat următoarele: ... 97. În esență, prin prima întrebare formulată în cauză, completul de cameră preliminară urmărește stabilirea existenței/inexistenței unor raporturi de tip normă generală - normă specială între dispozițiile art. 201 și ale art. 200 alin. (1) și (2) din Codul de procedură penală și dispozițiile art. 324 alin. (3) din același cod, în contextul verificării legalității probelor administrate în faza de urmărire penală. ... 98. Relația dintre dispozițiile procesual penale prevăzute de art. 201 raportat la art. 200 alin. (1) și (2) din Codul de procedură penală, ce reglementează cu caracter general instituția delegării, și dispozițiile prevăzute de art. 324 alin. (3) din Codul de procedură penală referitoare la ipoteza particulară a delegării organelor de cercetare penală în cauzele în care urmărirea penală se efectuează de către procuror nu constituie o veritabilă problemă de drept, neprezentând gradul de dificultate necesar care să permită intervenția instanței supreme prin pronunțarea unei hotărâri prealabile. ... 99. Prin Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările și completările ulterioare, legiuitorul a stabilit criteriile în baza cărora se determină caracterul special al unei reglementări, acestea fiind obiectul reglementării, ce este circumstanțiat la anumite categorii de situații și specificul soluțiilor legislative pe care le instituie. ... 100. În cuprinsul alin. (3) al aceleiași dispoziții legale, legiuitorul detaliază criteriul privind specificul soluțiilor legislative, precum și relația dintre norma generală și norma specială și arată că reglementarea este derogatorie dacă soluțiile legislative referitoare la o situație anume determinată cuprind norme diferite în raport cu reglementarea-cadru în materie, aceasta din urmă păstrându-și caracterul său general obligatoriu pentru toate celelalte cazuri. ... 101. Conform dispozițiilor art. 201 raportat la art. 200 alin. (1) și (2) cuprinse în partea generală a Codului de procedură penală, delegarea constituie activitatea procesuală prin care un organ de urmărire penală sau o instanță de judecată încredințează dreptul de efectuare a unui act procedural privind anumite mijloace de probă, pe care nu îl poate efectua nemijlocit, unui organ ierarhic inferior. ... 102. Deși inserarea unei dispoziții procesual penale în partea generală a codificării nu atribuie în mod obligatoriu acelei dispoziții caracter general, se observă că sfera de aplicare a prevederilor art. 201 din Codul de procedură penală raportat la art. 200 alin. (1) și (2) din același cod nu este circumstanțiată la activitatea unei anumite categorii de organe judiciare și nici unei faze specifice a procesului penal. ... 103. Astfel, organele judiciare care pot dispune efectuarea unui act procedural prin delegare sunt organul de cercetare penală, procurorul sau instanța de judecată. ... 104. De asemenea, delegarea poate fi dispusă atât în faza de urmărire penală, indiferent de modalitatea concretă de efectuare a acesteia (urmărire penală efectuată de către organele de cercetare penală sub conducerea și supravegherea procurorului sau urmărire penală efectuată personal de către procuror), cât și în faza de judecată. ... 105. În ceea ce privește condițiile ce trebuie respectate pentru a dispune efectuarea unui act de urmărire penală prin delegare, se constată că sunt aceleași, indiferent de organul judiciar care folosește acest instrument procesual. ... 106. Astfel, delegarea poate avea ca obiect doar efectuarea unor acte procedurale, organul judiciar trebuie să nu aibă posibilitatea de a efectua nemijlocit actul procedural, iar organul judiciar delegat este ierarhic inferior celui care deleagă. ... 107. Din cele ce preced rezultă că soluția legislativă reglementată de legiuitor prin dispozițiile art. 201 raportat la art. 200 alin. (1) și (2) din Codul de procedură penală este aceeași în toate situațiile, având aplicabilitate generală. ... 108. Pe de altă parte, dispozițiile art. 324 alin. (3) sunt prevăzute în partea specială a Codului de procedură penală, în titlul I, referitor la etapa urmăririi penale, capitolul IV intitulat „Efectuarea urmăririi penale“, în ultima secțiune, secțiunea a 5-a, ce cuprinde dispoziții privind efectuarea urmăririi penale de către procuror, sistematizare din care se deduce intenția legiuitorului de a reglementa în mod expres ipoteza de efectuare a urmăririi penale obligatoriu de către procuror. ... 109. În viziunea legiuitorului, efectuarea urmăririi penale de către procuror în cauze având un grad ridicat de complexitate, fie după materie, fie după calitatea persoanei, constituie o garanție suplimentară a principiului aflării adevărului, ce este asigurată prin implicarea nemijlocită a procurorului în efectuarea activităților de urmărire penală. ... 110. Astfel, din conținutul art. 324 din Codul de procedură penală rezultă că procurorul efectuează obligatoriu urmărirea penală, în cazurile prevăzute de lege și poate prelua orice cauză în care exercită supravegherea, pentru a efectua urmărirea penală. ... 111. Conform art. 324 alin. (3) din Codul de procedură penală, în cazurile în care procurorul efectuează urmărirea penală poate delega, prin ordonanță, organelor de cercetare penală efectuarea unor acte de urmărire penală. ... 112. Rezultă că obiectul reglementării anterior menționate este circumstanțiat la o situație particulară, deoarece delegarea poate fi dispusă doar în faza de urmărire penală, doar în modalitatea de efectuare a urmăririi penale de către procuror, iar organul delegat este întotdeauna organul de cercetare penală. ... 113. Și cel de-al doilea criteriu prevăzut de art. 15 alin. (2) din Legea nr. 24/2000 în baza căruia se stabilește caracterul derogatoriu al unei norme este îndeplinit în raport cu dispoziția cuprinsă în partea specială a Codului de procedură penală, deoarece în conținutul art. 324 din Codul de procedură penală legiuitorul nu a făcut referire, nici explicit și nici implicit, la condiția ca procurorul să nu aibă posibilitatea de a efectua nemijlocit actul de procedură. ... 114. Această soluție legislativă este firească deoarece, spre deosebire de dispozițiile art. 201 raportat la art. 200 alin. (1) și (2) din Codul de procedură penală, când necesitatea de a efectua un act de procedură prin delegare este dată de specificul acelui act (imposibilitatea martorului de a se deplasa, efectuarea unei percheziții sau a unei cercetări la fata locului într-o altă localitate decât cea în care se află sediul parchetului), în cazul delegării prevăzute de art. 324 alin. (3) din Codul de procedură penală, necesitatea efectuării unor acte de procedură prin delegare se impune față de specificul activității de urmărire penală efectuate de procuror. ... 115. Cu alte cuvinte, cu privire la această modalitate de efectuare a urmăririi penale, legiuitorul a prezumat posibilitatea de a nu putea fi efectuate de procuror toate actele de urmărire penală în toate cauzele cu care este legal sesizat și a urmărit să îi pună la dispoziție un instrument procesual pe care să îl folosească pentru a gestiona eficient activitatea de urmărire penală. ... 116. Față de argumentele ce preced, s-a apreciat că prevederile legale ce se solicită a fi interpretate sunt clare, iar aplicabilitatea lor în cauză nu necesită lămuriri. ... 117. Intenția legiuitorului de a deroga prin prevederile art. 324 alin. (3) din Codul de procedură penală de la norma generală cuprinsă în dispozițiile art. 201 din Codul de procedură penală raportat la art. 200 alin. (1) și (2) din același cod rezultă din interpretarea sistematică a Codului de procedură penală, precum și din interpretarea gramaticală a dispozițiilor anterior arătate. ... 118. Sfera de aplicare a celor două categorii de norme se stabilește prin aplicarea principiului specialia generalibus derogant, conform căruia legea generală se aplică în orice materie și în toate cazurile, mai puțin în acelea în care legiuitorul a stabilit un regim special și derogatoriu, instituind reglementări speciale, prioritare față de norma de drept comun. ... 119. În aceste condiții, neexistând vreo îndoială rezonabilă cu privire la modul de soluționare a primei întrebări adresate de completul de cameră preliminară, s-a concluzionat că nu îndeplinește cerința de a reprezenta o veritabilă chestiune de drept, fiind inadmisibilă. ... 120. Cât privește cea de-a doua întrebare ridicată de completul de cameră preliminară, s-a arătat că pune în discuție un prim aspect referitor la limitarea delegării efectuării unui act de urmărire penală, de către procurorul ce efectuează în mod obligatoriu urmărirea penală, la ipoteza imposibilității efectuării actului de către acesta, aspect ce reprezintă, în esență, o reiterare, cu o altă formulare, a primei întrebări ce face obiectul prezentei sesizări, astfel încât inadmisibilitatea primei întrebări determină aceeași concluzie și cu privire la această chestiune. ... 121. Cel de-al doilea aspect ridicat de completul de cameră preliminară în conținutul celei de-a doua întrebări privește limitarea delegării efectuării unor acte de procedură penală de către procurorul care efectuează în mod obligatoriu urmărirea penală la un/o anume volum/proporție al/a efectuării actelor de urmărire penală prin delegare. ... 122. Cu privire la această chestiune ridicată de completul de cameră preliminară s-a apreciat, pe de o parte, că nu constituie o veritabilă chestiune de drept, iar pe de altă parte, că nu tinde la interpretarea in abstracto a unor dispoziții legale determinate, ci la rezolvarea implicită a unor chestiuni ce țin de particularitățile cauzei. ... 123. Obligația procurorului de a efectua urmărirea penală nu are caracter absolut întrucât, conform dispozițiilor art. 324 alin. (3) din Codul de procedură penală, acesta poate delega organelor de cercetare penală efectuarea unor acte de urmărire penală. ... 124. Fiind învestit prin lege să efectueze personal urmărirea penală, rezultă că doar procurorul este cel care poate decide dacă deleagă sau nu organelor de cercetare penală efectuarea unor acte de urmărire penală, iar această opțiune nu poate face obiectul verificărilor în procedura de cameră preliminară. ... 125. Obiectul delegării cunoaște însă o primă limitare prin dispozițiile art. 324 alin. (4) din Codul de procedură penală, conform cărora punerea în mișcare a acțiunii penale, luarea sau propunerea măsurilor restrictive de drepturi și libertăți, încuviințarea de probatorii ori dispunerea celorlalte acte sau măsuri procesuale nu pot forma obiectul delegării. ... 126. O a doua limitare rezultă din interpretarea per a contrario a dispozițiilor art. 324 alin. (3) din Codul de procedură penală, care fac referire la posibilitatea procurorului de a delega organului de cercetare penală efectuarea unor acte de urmărire penală, fiind evident că procurorul nu poate delega efectuarea tuturor actelor de urmărire penală. ... 127. Dispozițiile legale ce reglementează aceste două limitări sunt clare, nu sunt susceptibile de interpretări diferite, nu comportă dificultăți de aplicare, astfel încât nu constituie veritabile probleme de drept ce fac necesară pronunțarea unei hotărâri prealabile. ... 128. În plus, în ipoteza în care intenția completului de cameră preliminară este de a obține un răspuns prin care să se cuantifice volumul/proporția efectuării actelor de urmărire penală prin delegare, s-a precizat că o astfel de chestiune nu poate primi o dezlegare cu valoare de principiu, deoarece presupune o analiză ce nu poate fi făcută decât raportat la particularitățile cauzei. ... 129. În realitate, completul de cameră preliminară, fără a pune în discuție dificultăți de interpretare a dispozițiilor legale supuse dezlegării, urmărește de la Înalta Curte de Casație și Justiție o confirmare a soluției ce se prefigurează în cauza cu care a fost învestită și nu o dezlegare a unei probleme de drept ce impune declanșarea mecanismului de unificare a practicii judiciare prin pronunțarea unei hotărâri prealabile. ... 130. Cât privește cea de-a treia întrebare formulată s-a arătat că, în esență, prin aceasta, completul de cameră preliminară extrapolează analiza competenței de efectuare a urmăririi penale încredințată de lege procurorului, către atribuțiile ofițerilor și agenților de poliție judiciară detașați la Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, care nu au o astfel de competență, dar care îndeplinesc anumite acte de urmărire penală ce le sunt delegate de către procuror. ... 131. Chestiunea de drept a competenței organelor de cercetare penală în cauzele în care urmărirea penală se efectuează obligatoriu de către procuror a fost analizată de Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 21/2020 din 7 iulie 2020, pronunțată de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, prin care, deși sesizarea a fost respinsă ca inadmisibilă, în considerente a inserat o serie de argumente care lămuresc problema de drept în materia competenței Direcției Naționale Anticorupție de a efectua, prin delegare, acte de cercetare și în alte cauze decât cele de corupție privind personalul Ministerului Administrației și Internelor, și anume: – în cauzele în care competența de efectuare a urmăririi penale este a procurorului, analiza legalității administrării probelor se face prin raportare la această competență, și nu a organului de cercetare penală, care nu are nicio competență în efectuarea urmăririi penale; ... – în fapt, ceea ce interesează într-o astfel de analiză este existența actului de delegare al procurorului competent, calitatea de lucrători ai poliției judiciare a celor delegați și volumul actelor de urmărire penală delegate; ... – efectuarea urmăririi penale de către procuror este o garanție suplimentară de legalitate și temeinicie, prin implicarea nemijlocită a procurorului în efectuarea activităților de urmărire penală, în considerarea pregătirii specifice a acestuia, care poate prelua orice dosar, în limitele stabilite de normele de competență ori poate delega, prin ordonanță, efectuarea anumitor acte de urmărire penală organelor de cercetare penală ale poliției judiciare; ... – procurorul fiind învestit prin lege să efectueze personal urmărirea penală în cazul anumitor categorii de infracțiuni este cel care poate decide dacă deleagă și căror organe de cercetare penală ale poliției judiciare deleagă efectuarea anumitor acte, așa încât normele de organizare și funcționare ale unor structuri specializate ale Ministerului Administrației și Internelor, în cadrul cărora funcționează și lucrători ai poliției judiciare, nu pot schimba această competență și nu pot interfera decât nelegal în activitatea procurorului. ... ... 132. În raport cu aspectele anterior arătate s-a constatat că Înalta Curte de Casație și Justiție a indicat suficiente repere privind modalitatea corectă de aplicare a dispozițiilor legale a căror interpretare se solicită prin prezenta sesizare, pe baza cărora completul de cameră preliminară ar putea să aprecieze situația concretă cu care este învestit. ... 133. Astfel, în cazul infracțiunilor pentru care competența de efectuare a urmăririi penale aparține Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, organul de urmărire penală competent este procurorul, fiind aplicabile dispozițiile art. 56 alin. (3) lit. d) din Codul de procedură penală, coroborate cu dispozițiile art. 11 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 78/2016 pentru organizarea și funcționarea Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism. ... 134. Delegarea efectuării unui act de urmărire penală de către procurorul care efectuează urmărirea penală către organul de cercetare penală nu are semnificația unui transfer de competență, deoarece actul de delegare nu îi conferă organului de cercetare penală nicio competență, ci reprezintă o exercitare a competenței exclusive a procurorului, care poate delega sau poate efectua personal actul de urmărire penală. ... 135. Efectuarea, de către ofițerii și agenții de poliție judiciară detașați la Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, a actelor de urmărire penală delegate nu constituie exercitarea vreunei competențe personale sau materiale de efectuare a urmăririi penale, ci reprezintă realizarea atribuției de a pune în executare dispozițiile procurorului, în scopul efectuării cu celeritate și în mod temeinic a activităților de descoperire și de urmărire a infracțiunilor date de lege în competența direcției. ... 136. Totodată, actul de urmărire penală efectuat prin delegare, odată verificat și acceptat sub aspectul legalității de către procurorul care a dispus delegarea, devine parte componentă a cauzei, ca și cum ar fi fost efectuat de el însuși. ... 137. În acest context, în mod evident, nu există o contradicție între dispozițiile art. 56 alin. (3) din Codul de procedură penală și dispozițiile art. 7 alin. (1) și alin. (6) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 78 din 16 noiembrie 2016, deoarece în cauzele în care competența de efectuare a urmăririi penale este a procurorului, verificarea legalității administrării probelor și a efectuării actelor de către organele de urmărire penală se realizează prin raportare la această competență și nu a organului de cercetare penală care nu are nicio competență în efectuarea urmăririi penale. ... 138. Având în vedere că decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție oferă suficiente criterii pe care completul de cameră preliminară le poate folosi pentru a verifica legalitatea administrării probelor și a efectuării actelor de către organele de urmărire penală, din perspectiva normelor privind competența, s-a apreciat că problema de drept ridicată de instanța de trimitere în cuprinsul celei de-a treia întrebări nu constituie o veritabilă chestiune de drept ce face necesară intervenția instanței supreme prin mecanismul pronunțării unei hotărâri prealabile. ... ...