Decizia ÎCCJ nr. 65/2023 (HP)Punctul VII

VII. Opinia specialiștilor consultați 59. În conformitate cu dispozițiile art. 476 alin. (10) raportat la art. 473 alin. (5) din Codul de procedură penală, a fost solicitată specialiștilor în drept penal opinia asupra chestiunilor de drept supuse examinării, fiind transmise următoarele puncte de vedere: ... 60. Universitatea de Vest din Timișoara - Facultatea de Drept, Centrul de cercetări în Științe penale a opinat în sensul că nu sunt îndeplinite toate condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 475 din Codul de procedură penală. ... 61. Astfel, s-a menționat că, în ceea ce privește a treia condiție, și anume ca problema de drept, obiect al sesizării, să fie aptă să influențeze soluționarea fondului cauzei, este necesar a se avea în vedere considerentele Deciziei nr. 21 din 7 iulie 2020, prin care Înalta Curte de Casație și Justiție a respins, ca inadmisibilă, o chestiune de drept formulată în următorii termeni: „Dacă lucrătorii poliției judiciare din cadrul Direcției Generale Anticorupție pot efectua, conform art. 324 alin. (3) din Codul de procedură penală, acte de cercetare penală prin delegare și în alte cauze penale decât cele prevăzute în art. 1 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 120/2005 privind operaționalizarea Direcției generale anticorupție din cadrul Ministerului Administrației și Internelor.“ ... 62. S-a mai arătat că accepțiunea sintagmei „soluționare pe fond a cauzei“ în jurisprudența Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală rezultă din aceleași considerente ale deciziei de mai sus: „În acest sens, jurisprudența completurilor pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție (Decizia nr. 14/2017 - publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 488 din 28 iunie 2017, Decizia nr. 21/2019 - publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 981 din 5 decembrie 2019, Decizia nr. 11/2014 - publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 503 din 7 iulie 2014, Decizia nr. 23/2014 - publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 843 din 19 noiembrie 2014), prin care s-a statuat că, din perspectiva condiției ca de lămurirea problemei de drept să depindă soluționarea pe fond a cauzei, trebuie să se înțeleagă dezlegarea raportului juridic penal născut ca urmare a încălcării relațiilor sociale proteguite prin norma de incriminare, inclusiv sub aspectul consecințelor de natură civilă, (...) dezlegarea chestiunii de drept care formează obiectul sesizării să fie determinantă pentru rezolvarea acțiunii penale sau a acțiunii civile în procesul penal, este fără echivoc“. ... 63. Cu referire la natura întrebărilor din prezenta sesizare s-a apreciat că: Toate cele trei întrebări [dacă delegarea întemeiată pe prevederile art. 324 alin. (3) din Codul de procedură penală este sau nu este condiționată de respectarea dispozițiilor art. 200 și 201 din Codul de procedură penală, dacă delegarea este limitată la ipoteza imposibilității efectuării actului de către procuror sau la un/o anume volum/proporție a efectuării actelor de urmărire penală prin delegare și dacă dispozițiile art. 7 alin. (1) și (6) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 70/2016 derogă sau nu de la prevederile art. 56 alin. (3) , art. 200 și art. 201 din Codul de procedură penală] nu contribuie în mod determinant la rezolvarea acțiunii penale și/sau civile, ci la modul în care operează delegarea de competență. Această problemă este subsidiară rezolvării fondului. ... 64. În cauzele în care competența de efectuare a urmăririi penale este a procurorului, analiza legalității administrării probelor se face prin raportare la competența acestuia, iar nu a organului de cercetare penală, care nu are nicio competență în efectuarea urmăririi penale. Or, în speță, nu s-au invocat excepții de necompetență a procurorului pentru a putea fi luată în discuție o asemenea nelegalitate, ci o necompetență a organelor poliției judiciare delegate. În consecință, soluționarea contestației în camera preliminară nu depinde de problemele de drept invocate, întrucât verificarea legalității administrării probelor și a efectuării actelor de către organele de urmărire penală, din perspectiva normelor privind competența, se realizează prin raportare la procuror, iar nu la alte organe. ... 65. În legătură directă cu condiția legăturii chestiunii de drept ridicate cu soluționarea fondului cauzei, se impune a se avea în vedere și împrejurarea ca problema de drept ridicată să fie o veritabilă problemă de drept penal și/sau procesual penal, cu caracter dificil, să aibă caracter de noutate și să merite o rezolvare de principiu, în raport cu potențialul de a genera interpretări diferite în practica judiciară. Această condiție este expresia principiului de minimis non curat praetor, opinându-se că, în speță, nici aceasta nu este îndeplinită. ... 66. Cele trei întrebări ce constituie obiectul chestiunii de drept reprezintă, în esență, întrebări standard, la care se poate da un răspuns simplu, pe baza textelor incidente din Codul de procedură penală. Este evident că dispozițiile art. 200-201, fiind situate în partea generală a legii de procedură, vor reprezenta lex generalis în domeniu, adică se vor aplica în toate situațiile în care este vorba de instituția delegării, mai puțin în care prin lex specialis se derogă în sens contrar. Or, cât timp art. 324 din Codul de procedură penală nu conține norme derogatorii, aplicarea lex generalis nu este înlăturată. A considera că art. 324 din Codul de procedură penală nu este condiționat de art. 200 și 201 din Codul de procedură penală înseamnă a accepta inter alia și faptul că s-ar putea delega efectuarea unor acte procesuale, consecință ce contrazice flagrant art. 324 alin. (4) , identic ca expresie cu art. 200 alin. (2) la care trimite art. 201 alin. (2) din Codul de procedură penală. ... 67. Adăugarea unor criterii suplimentare, precum limitarea delegării doar la anumite acte de urmărire penală ce se află într-o relație proporțională sau de volum cu ansamblul dosarului penal, nu este prevăzută de legea de procedură penală. Singurul criteriu nenumit este acela ca, prin delegare, să nu se cedeze efectuarea tuturor actelor de urmărire penală, ceea ce ar avea ca efect golirea de conținut a instituției urmăririi penale proprii, în sarcina procurorului. ... 68. Coexistența în legea de procedură a art. 56 alin. (3) - ce îl obligă imperativ pe procuror să efectueze urmărirea penală - și a art. 324 alin. (3) - ce permite ca, în cazurile de urmărire penală proprie, procurorul să poată delega efectuarea anumitor acte de urmărire către poliția judiciară - nu generează o contradicție, ci este expresia flexibilității practice a legii. Procurorul nu este obligat să delege, ci doar poate delega, iar când o face actele rămân ale procurorului, fiind efectuate în numele lui. Delegarea este însă importantă pentru a delimita actele poliției judiciare când acționează autonom ca organ de cercetare penală, unde nu are nevoie de o legitimare procesuală suplimentară, și cele în care acționează ca organ delegat, ca alter ego al procurorului. ... 69. Dispozițiile din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 78/2016 nu înlătură instituția delegării, întrucât prin sintagma „dispoziția scrisă a procurorului“ se face în realitate referire la o ordonanță de delegare. Caracteristica delegării în toate cazurile este că actele de urmărire penală se efectuează în numele organului judiciar delegant, adică a procurorului. În nicio situație, organul judiciar delegat nu exercită o competență în nume propriu, ci doar pentru organul care l-a delegat. Din acest punct de vedere, Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 78/2016 nu aduce noutăți în domeniu. ... 70. Faptul că instituția detașării se combină cu instituția delegării în cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism nu trebuie să genereze probleme de interpretare, întrucât detașarea are alte rațiuni - art. 7 alin. (1) vorbește de celeritate și temeinicie - ce nu se suprapun și nu înlătură delegarea. Împrejurarea că anumiți polițiști judiciari sunt detașați la Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, formând o poliție judiciară specială, nu înseamnă că aceștia nu pot fi delegați după regulile identificate ca lex generalis. De aceea, art. 7 alin. (6) se referă la dispoziția scrisă a procurorului, care este, în esență, un act de delegare. Lipsa de precizie a textului legal nu trebuie să inducă în eroare, chiar dacă nu se referă explicit la delegare, fiind preferată o delegare „informală“ față de împrejurarea că poliția judiciară din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism nu poate face acte de urmărire penală în nicio situație fără acordul (dispoziția scrisă) a procurorului. Polițiștii judiciari sunt detașați în cadrul unei instituții (Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism), unde competența de investigare a infracțiunilor aparține prin lege exclusiv procurorului. Fără dispoziția scrisă a procurorului, un polițist judiciar detașat la Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism nu poate exercita nicio însărcinare. Prin urmare, nu se pune problema unei delimitări între acte proprii ale poliției judiciare în raport cu actele delegate de către procuror, în toate situațiile fiind vorba doar de acte ce aparțin procurorului. De aceea, în cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism delegarea a fost înlocuită cu dispoziția scrisă a procurorului. ... 71. În concluzie, s-a arătat că, fără a se impune interpretări sofisticate în materie, răspunsul la întrebările adresate se poate realiza în mod facil, situație ce nu deschide calea sesizării instanței supreme prin procedura prevăzută de art. 475 din Codul de procedură penală. ... 72. Facultatea de Drept a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca a opinat în sensul că: a) în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 324 alin. (3) din Codul de procedură penală în cauzele în care urmărirea penală trebuie efectuată în mod obligatoriu de către procuror, delegarea efectuării anumitor acte de urmărire penală către organele de cercetare penală este condiționată de respectarea dispozițiilor art. 201 cu trimitere la art. 200 din Codul de procedură penală; ... b) în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 281 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură penală raportat la art. 56 alin. (3) din Codul de procedură penală trebuie să se țină seama de specificul instituției delegării, așa cum aceasta este reglementată; ... c) dispozițiile art. 7 alin. (1) și alin. (6) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 78/2016, astfel cum a fost aprobată prin Legea nr. 120/2018, nu înlătură „efectele dispozițiilor art. 56 alin. (3) din Codul de procedură penală“ corelate cu prevederile art. 201 cu trimitere la art. 200 din Codul de procedură penală. ... ... 73. În argumentare, s-a arătat că, potrivit art. 324 alin. (3) din Codul de procedură penală, „în cazurile în care procurorul efectuează urmărirea penală, poate delega, prin ordonanță, organelor de cercetare penală efectuarea unor acte de urmărire penală“. Această normă nu se află în concurs cu dispozițiile art. 201 raportat la art. 200 din Codul de procedură penală, în condițiile în care nu conține nicio derogare de la normele generale care reglementează regimul juridic al delegării în procesul penal. Derogările de la normele generale trebuie să fie expres prevăzute de lege, fiind de strictă interpretare. Art. 324 alin. (3) din Codul de procedură penală se completează cu normele generale care reglementează delegarea, ceea ce înseamnă că, în situațiile în care procurorul trebuie să efectueze în mod obligatoriu urmărirea penală, nu se poate deroga de la acestea. ... 74. De asemenea, nu s-ar putea susține că art. 324 alin. (4) din Codul de procedură penală - potrivit căruia „punerea în mișcare a acțiunii penale, luarea sau propunerea măsurilor restrictive de drepturi și libertăți, încuviințarea de probatorii ori dispunerea celorlalte acte sau măsuri procesuale nu pot forma obiectul delegării prevăzute la alin. (3) “ - reprezintă o normă specială derogatorie de la normele generale care reglementează delegarea. Prevederile art. 324 alin. (4) din Codul de procedură penală sunt redundante în raport cu dispozițiile art. 200 alin. (2) din Codul de procedură penală, unde se stipulează că punerea în mișcare a acțiunii penale, luarea măsurilor preventive, încuviințarea de probatorii, precum și dispunerea celorlalte acte procesuale sau măsuri procesuale nu pot forma obiectul comisiei rogatorii, respectiv al delegării, dată fiind norma de trimitere cuprinsă în art. 201 din Codul de procedură penală. Singura diferență dintre cele două norme constă în utilizarea eronată și deficitară a unor concepte precum „luarea sau propunerea măsurilor restrictive de drepturi și libertăți“. ... 75. Cu privire la cea de-a doua problemă pusă în discuție, s-a arătat, în prealabil, că nu mai este necesară referirea la Decizia Curții Constituționale nr. 302/2017, în contextul în care, între timp, prin Legea nr. 201/2023, cazul de nulitate absolută constând în încălcarea dispozițiilor privind competența materială și competența după calitatea persoanei a organului de urmărire penală a fost reglementat expres în art. 281 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură penală. ... 76. Atunci când procurorul trebuie să efectueze personal urmărirea penală (proprio nomine), verificarea legalității actelor de urmărire penală delegate se realizează prin prisma reglementărilor dedicate acestui mecanism procesual, încălcarea lor având aptitudinea să atragă constatarea sancțiunii nulității absolute. ... 77. Sub un prim aspect, având în vedere prevederile legale aplicabile, în materia delegării trebuie să se țină seama de distincția care se face între actele procesuale și actele procedurale efectuate în cursul procesului penal. Delegarea poate fi dispusă doar în vederea administrării anumitor probe și a îndeplinirii anumitor acte procedurale, astfel cum rezultă neîndoielnic din cuprinsul prevederilor art. 201 raportat la art. 200 alin. (1) și (2) din Codul de procedură penală, respectiv art. 324 alin. (4) din Codul de procedură penală. În nicio situație, actele procesuale și măsurile procesuale nu pot forma obiectul delegării. ... 78. Prin urmare, s-a apreciat că se impune constatarea sancțiunii nulității absolute, potrivit art. 281 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură penală, în toate situațiile în care procurorul a dispus delegarea efectuării unor acte procesuale sau luarea unor măsuri procesuale, deși avea obligația legală să efectueze personal urmărirea penală. În aceste cazuri, aplicarea sancțiunii nulității absolute nu poate fi condiționată sub aspect cantitativ. ... 79. Sub un alt aspect, s-a arătat că, în situațiile în care se ignoră celelalte dispoziții legale care determină specificul mecanismului delegării, altele decât cele care prevăd actele în privința cărora este sau nu posibilă delegarea, problema constatării sancțiunii nulității absolute este mai delicată, impunându-se o scurtă analiză a specificului delegării în procesul penal. ... 80. Astfel, delegarea reprezintă mecanismul juridic prin intermediul căruia organul judiciar competent își transferă unele prerogative către un organ judiciar ierarhic inferior în vederea îndeplinirii anumitor acte procedurale. În procedura penală delegarea presupune o deviere sau o derogare, realizată pe cale judiciară, de la normele de competență materială și personală. În mod excepțional, delegarea poate presupune chiar o derogare de la normele de competență funcțională, acolo unde legea reglementează expres această posibilitate. ... 81. Mecanismul delegării permite substituirea procesuală în îndeplinirea anumitor activități procedurale pentru rațiuni ce țin de imposibilitatea obiectivă a organului judiciar competent de a efectua anumite acte procedurale în mod nemijlocit. Dintr-o perspectivă teleologică, rolul delegării este acela de a garanta eficacitatea și operativitatea activităților procedurale, contribuind astfel la salvgardarea principiului duratei rezonabile a procesului penal. ... 82. S-a arătat că, prin prisma rațiunilor care au determinat reglementarea acestei instituții procesuale, cu ocazia examenului de legalitate se impune o verificare riguroasă a conținutului actului procesual prin care se dispune delegarea în procesul penal. Astfel, în faza de urmărire penală, ordonanța de delegare trebuie să conțină, printre altele, motivele concrete pentru care procurorul se află în imposibilitate obiectivă să procedeze personal, nemijlocit, la efectuarea actelor procedurale sau la administrarea anumitor probe. De asemenea, în cuprinsul ordonanței trebuie individualizate actele procedurale și procedeele probatorii cu privire la care se dispune delegarea, validitatea actului fiind condiționată de indicarea concretă a acestora. ... 83. În legătură cu aceste aspecte, în cazul în care ordonanța de delegare este nemotivată, s-a apreciat că se poate pune în discuție sancțiunea nulității absolute, având în vedere prevederile art. 281 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură penală, însă această sancțiune nu trebuie constatată în mod automat, impunându-se o verificare efectivă a tuturor împrejurărilor cauzei. ... 84. Uneori, motivele pentru care procurorul recurge la acest mecanism pot fi stabilite chiar și implicit, în funcție de complexitatea cauzei și de alte împrejurări care îl împiedică să efectueze personal anumite acte de urmărire penală într-un interval de timp optim și previzibil. Dacă, însă, de pildă, procurorul dispune, printr-o ordonanță nemotivată, delegarea actelor procedurale și a procedeelor probatorii care furnizează probele pe care se fundamentează în mod determinant sau exclusiv soluția dată în cauză, s-a apreciat că aceasta poate fi sancționată cu nulitatea absolută, deoarece, în realitate, se ajunge la deturnarea normelor de competență pe cale judiciară. O astfel de consecință nu poate fi justificată în abstract, sub pretextul că delegarea este permisă de lege, din moment ce legea prevede neechivoc competența personală a procurorului în astfel de cazuri. ... 85. Deopotrivă, sancțiunea nulității absolute devine incidentă în ceea ce privește ordonanța de delegare dată cu titlu generic și abstract, fără indicarea concretă a actelor și măsurilor care formează obiectul delegării. Într-o astfel de ipoteză, se ajunge, practic, la anihilarea normelor de competență materială și personală, ceea ce este inadmisibil. Având în vedere însemnătatea pe care o are administrarea nemijlocită a probelor în procesul penal, prin mecanismul delegării nu se poate tinde la substituirea titularului unei funcții judiciare în exercitarea acesteia, derogarea de la normele de competență fiind limitată de lege. ... 86. Conclusiv, omisiunea mențiunilor esențiale de care depinde validitatea actului de delegare poate antrena nulitatea absolută a acestuia și, consecutiv, nulitatea tuturor actelor subsecvente, potrivit art. 280 alin. (2) din Codul de procedură penală. ... 87. Cu privire la cea de-a treia problemă, s-a arătat că aduce în discuție relația dintre dispozițiile art. 7 alin. (1) și (6) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 78/2016, astfel cum a fost aprobată prin Legea nr. 120/2018, și dispozițiile art. 56 alin. (3) din Codul de procedură penală, corelate cu prevederile art. 201 din Codul de procedură penală, cu trimitere la art. 200 din Codul de procedură penală, această întrebare fiind generată de confuzia care se face uneori între normele de organizare judiciară, normele de competență și normele de procedură. ... 88. S-a precizat că art. 7 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 78/2016, așa cum a fost aprobată prin Legea nr. 120/2018, conține norme de organizare judiciară, fiind integrat în capitolul II al acestui act normativ, care poartă titlul „Organizarea și funcționarea Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism“. Prin acest act normativ a fost creată o nouă formă specială a poliției judiciare în cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, după modelul celei create inițial în cadrul Direcției Naționale Anticorupție, fără a fi afectate normele care stabilesc competența procurorului, astfel cum acestea sunt prevăzute de art. 56 din Codul de procedură penală. De altfel, art. 7 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 78/2016 nu conține nicio dispoziție derogatorie de la normele generale care stabilesc competența procurorului. ... 89. De asemenea, Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 78/2016 nu stabilește reguli speciale în ceea ce privește mecanismul delegării. Dispozițiile procurorilor din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, obligatorii pentru ofițerii și agenții de poliție judiciară detașați în cadrul acestei structuri specializate de parchet, se dau potrivit regulilor generale privind delegarea, așa cum acestea sunt prevăzute de art. 201 din Codul de procedură penală cu trimitere la art. 200 din Codul de procedură penală.Art. 7 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 78/2016 subliniază rațiunea care a determinat legiuitorul să reglementeze posibilitatea delegării efectuării anumitor acte procedurale, la care s-a făcut referire anterior, anume „în vederea efectuării cu celeritate și în mod temeinic a activităților de descoperire și de urmărire a infracțiunilor date de lege în competența direcției“. ... 90. Ultima parte a art. 7 alin. (6) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 78/2016, unde se prevede că „actele întocmite de aceștia (de ofițerii și agenții de poliție judiciară delegați n.n.) din dispoziția scrisă a procurorului sunt efectuate în numele acestuia“, nu afectează în niciun fel competența și obligația procurorului de a efectua personal urmărirea penală în cazul infracțiunilor date în competența Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, așa cum aceasta este stabilită neechivoc de art. 56 alin. (3) lit. d) din Codul de procedură penală și de art. 11 alin. (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 78/2016. Dimpotrivă, norma specială întărește normele generale, subliniind că actele efectuate ca urmare a delegării date de procuror se efectuează „în numele acestuia“, în condițiile în care, ca regulă generală, procurorului din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism îi revine obligația de a le efectua personal și doar prin excepție acesta poate fi substituit prin intermediul delegării. ... ...