Decizia ÎCCJ nr. 10/2023 (HP)Punctul V

V. Opinia specialiștilor consultați În conformitate cu dispozițiile art. 476 alin. (10) raportat la art. 473 alin. (5) din Codul de procedură penală a fost solicitată specialiștilor în drept penal opinia asupra chestiunii de drept supuse examinării. Centrul de cercetări în Științe penale din cadrul Facultății de Drept a Universității de Vest din Timișoara, verificând sesizarea, în raport cu criteriile de admisibilitate stabilite de art. 475 din Codul de procedură penală, a apreciat că, în speță, nu este îndeplinită condiția privitoare la aspectul esențial, ca de lămurirea problemei de drept să depindă soluționarea pe fond a cauzei, în accepțiunea dată acestei noțiuni de jurisprudența Completului pentru dezlegarea unei chestiuni de drept. S-a arătat că modul de rezolvare a chestiunii de drept ar avea efect numai asupra soluționării admisibilității în principiu a cererii de revizuire, iar nu asupra acțiunii penale însăși. Aspectul că, după admiterea în principiu a cererii de revizuire, instanța ar proceda, în conformitate cu dispozițiile art. 461 din Codul de procedură penală, la rejudecarea cauzei nu înseamnă că procedura admisibilității în principiu are efect direct asupra soluționării pe fond a acesteia. Această procedură de filtru are condiții specifice de admisibilitate, prevăzute de art. 459 din Codul de procedură penală, și care creează numai premisa, în caz de admitere în principiu, a rejudecării fondului cauzei penale, însă aceasta nu înseamnă că vor avea un efect direct asupra eventualei soluții date acțiunii penale. Din perspectiva condiției ca de lămurirea problemei de drept să depindă soluționarea pe fond a cauzei, în jurisprudența Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală s-a statuat, de principiu, asupra înțelesului ce trebuie atribuit sintagmei „problemă de drept de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei“. În acest sens, prin Decizia nr. 16 din 11 octombrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 993 din 23 noiembrie 2018, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a menționat că „prin aceasta trebuie să se înțeleagă dezlegarea raportului juridic penal născut ca urmare a încălcării relațiilor sociale proteguite prin norma de incriminare, inclusiv sub aspectul consecințelor de natură civilă, și nu rezolvarea unei cereri incidentale invocate pe parcursul judecării cauzei în ultimă instanță“ (Decizia nr. 23 din 6 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 843 din 19 noiembrie 2014, Decizia nr. 2 din 27 ianuarie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 234 din 9 martie 2022, și Decizia nr. 11 din 2 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 503 din 7 iulie 2014). S-a arătat că revizuirea întemeiată pe dispozițiile art. 453 alin. (1) lit. e) din Codul de procedură penală nu presupune încălcarea autorității de lucru judecat a unei hotărâri judecătorești anterioare (cum este în această cauză), spre deosebire de cazul de contestație în anulare prevăzut de art. 426 alin. (1) lit. i) din Codul de procedură penală - când împotriva unei persoane s-au pronunțat două hotărâri definitive pentru aceeași faptă. Astfel, s-a apreciat că, în speță, calea procesuală este greșit aleasă, întrucât nerespectarea autorității de lucru judecat de către o instanță ce a pronunțat o hotărâre penală definitivă se poate invoca pe calea contestației în anulare exercitată împotriva ultimei hotărâri pronunțate (în speță, hotărârea penală de menținere a condamnării de către Curtea de Apel Galați), iar nu pe calea revizuirii pe temeiul lipsei de conciliabilitate. ...