Decizia ÎCCJ nr. 2/2022 (HP)Punctul V

V. Opinia specialiștilor consultați În conformitate cu dispozițiile art. 476 alin. (10) raportat la art. 473 alin. (5) din Codul de procedură penală, a fost solicitată specialiștilor în drept penal opinia asupra chestiunii de drept supuse dezlegării. V.1. Universitatea Babeș Bolyai, Facultatea de Drept, prin conferențiar universitar doctor Daniel Nițu, cu referire la admisibilitatea sesizării, în esență a susținut că aceasta privește o chestiune de drept formulată în termeni similari celei analizate în Decizia nr. 68 din 3 noiembrie 2020, pronunțată de Înalta Curte, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală. În ceea ce privește chestiunea de drept ce constituie obiectul prezentei cauze, s-a apreciat că nu pot fi aplicate prin analogie raționamentul și soluția pronunțată prin Decizia nr. 68 din 3 noiembrie 2020 referitoare la interpretarea dispozițiilor art. 452 alin. (1) din Codul de procedură penală, decizie prin care Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit: „în interpretarea dispozițiilor art. 452 alin. (1) din Codul de procedură penală, o cerere de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 453 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală poate fi îndreptată și împotriva unei hotărâri penale definitive, pronunțate în soluționarea unei cereri întemeiate pe dispozițiile art. 595 din Codul de procedură penală“. Pentru a pronunța hotărârea anterior menționată, Înalta Curte de Casație și Justiție a avut în vedere două argumente principale care pot fi reținute însă și în prezenta cauză. Astfel, spre deosebire de ipoteza ce a condus la pronunțarea Deciziei nr. 68 din 3 noiembrie 2020, hotărârea pronunțată în procedura de cameră preliminară nu poate fi inclusă în noțiunea de „latură penală“, așa cum aceasta este înțeleasă în contextul reglementărilor privind revizuirea. În contextul reglementărilor privind revizuirea, art. 462 din Codul de procedură penală, dispozițiile art. 452 alin. (1) și art. 453 alin. (1) lit. e) trebuie interpretate în sensul că pot constitui obiect al revizuirii acele hotărâri judecătorești definitive prin care instanța a rezolvat acțiunea penală. Astfel, potrivit art. 14 alin. (1) din Codul de procedură penală, acțiunea penală are ca obiect tragerea la răspundere penală a persoanelor care au săvârșit infracțiuni, iar, potrivit art. 396 alin. (1) din Codul de procedură penală, instanța soluționează acțiunea penală prin luarea unei decizii asupra învinuirii aduse inculpatului și pronunțarea unei soluții de condamnare, renunțare la aplicarea pedepsei, amânare a aplicării pedepsei, achitare sau încetare a procesului penal. Potrivit art. 342 din Codul de procedură penală, „Obiectul procedurii camerei preliminare îl constituie verificarea, după trimiterea în judecată, a competenței și a legalității sesizării instanței, precum și verificarea legalității administrării probelor și a efectuării actelor de către organele de urmărire penală“. În acest sens, obiectul procedurii de cameră preliminară este distinct de soluționarea acțiunii penale în sensul art. 396 din Codul de procedură penală. Din analiza contextului reglementărilor privind revizuirea, în interpretarea art. 452 alin. (1) și art. 453 alin. (1) lit. e) , s-a apreciat că intenția legiuitorului a fost aceea de a nu include în obiectul revizuirii hotărârile judecătorești dispuse de judecătorul de cameră preliminară, în procedura de cameră preliminară, potrivit art. 346 din Codul de procedură penală. În concluzie, s-a susținut că în interpretarea dispozițiilor art. 452 alin. (1) din Codul de procedură penală o cerere de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 453 alin. (1) lit. e) din Codul de procedură penală nu poate fi îndreptată împotriva unei hotărâri penale definitive, pronunțate de judecătorul de cameră preliminară în baza art. 346 alin. (1) , (2) și (4) din Codul de procedură penală. ... V.2. Universitatea Titu Maiorescu, Facultatea de Drept, prin lector universitar doctor Bogdan Vîrjan, cu referire la admisibilitatea sesizării, respectiv la cerința referitoare la natura chestiunii ce poate face obiectul sesizării și la aptitudinea dezlegării date de a avea consecințe juridice directe asupra modului de rezolvare a fondului cauzei, în esență, a apreciat că este neîndeplinită. Astfel, din lecturarea încheierii prin care a fost sesizată Înalta Curte cu întrebarea supusă dezbaterii s-a reținut că pe rol se află soluționarea cererii de revizuire privind două încheieri pronunțate în cadrul procedurii de cameră preliminară în două dosare distincte și nicidecum în procedura de judecată pe fond a cauzei. În plus, din lecturarea încheierii de ședință s-a constatat că soluționarea pe fond a cauzei nu depinde în totalitate de chestiunea supusă analizei, în speță fiind vorba de împrejurarea că două încheieri pronunțate cu privire la același material probator sunt într-o situație de contrarietate în sensul că, pe de o parte, o instanță a considerat că anumite probe administrate în faza de urmărire penală sunt lovite de nulitate absolută, iar o altă instanță a considerat că aceleași probe au fost obținute și administrate în mod legal. Față de această situație, în principal s-a apreciat că se impune respingerea ca inadmisibilă a sesizării formulate privind pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept. În subsidiar, în ipoteza în care s-ar aprecia că sesizarea este admisibilă, s-a susținut că o cerere de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 453 alin. (1) lit. e) din Codul de procedură penală nu poate fi îndreptată împotriva unei hotărâri penale definitive care nu soluționează fondul. În argumentarea punctului de vedere formulat, în esență, sa arătat că în jurisprudența instanței de contencios constituțional s-a reținut constant că revizuirea privește numai hotărârile judecătorești definitive care conțin o rezolvare a fondului cauzei, având în vedere faptul că prin această cale extraordinară de atac se urmărește înlăturarea erorilor de fapt pe care le conțin hotărârile judecătorești, iar astfel de erori pot fi întâlnite numai în hotărârile care rezolvă fondul cauzei penale, prin acestea pronunțându-se atât asupra raportului juridic de drept penal substanțial, cât și asupra raportului juridic procesual penal principal. De asemenea, Curtea Constituțională a statuat că pot fi atacate pe calea revizuirii numai hotărârile definitive prin care s-a soluționat fondul cauzei prin condamnare, achitare sau încetarea procesului penal^1. ^1Decizia nr. 873 din 15 decembrie 2015 referitoare la respingerea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 453 alin. (3) și (4) teza întâi din Codul de procedură penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 211 din 22 martie 2016. Totodată, s-a făcut referire la Decizia nr. XVII din 19 martie 2007^2, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite în soluționarea unui recurs în interesul legii, decizie care continuă să producă efecte și după intrarea în vigoare a noului Cod de procedură penală, în sensul că încheierile definitive prin care s-au dispus soluțiile de renunțare la aplicarea pedepsei sau de amânare a aplicării pedepsei pot face obiectul revizuirii, întrucât și în aceste ipoteze instanța constată, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că fapta există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de inculpat, potrivit art. 396 alin. (3) și (4) din Codul de procedură penală; însă încheierile care nu soluționează fondul cauzei nu se încadrează în categoria hotărârilor care, potrivit art. 452 din Codul de procedură penală, sunt supuse revizuirii. ^2 Prin Decizia nr. XVII din 19 martie 2007, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite, s-a stabilit: „Cererea de revizuire îndreptată împotriva unei hotărâri judecătorești definitive, pronunțată în temeiul art. 278^1 alin. (8) lit. a) și b) din Codul de procedură penală, este inadmisibilă.“ În punctul de vedere formulat s-a susținut că problema dezlegată prin Decizia nr. 68/2020 privind interpretarea dispozițiilor art. 452 alin. (1) din Codul de procedură penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 99 din 29 ianuarie 2021, are în vedere un context total diferit față de cel expus în încheierea de sesizare, respectiv atacarea unei încheieri pronunțate în soluționarea unei cereri întemeiate pe dispozițiile art. 595 din Codul de procedură penală cu referire la dispozițiile art. 453 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală, în situația în care a intervenit dezincriminarea unei fapte, situație care presupune și o analiză pe fond a cauzei. ... ...