Decizia ÎCCJ nr. 78/2022 (HP)Punctul V

V. Opinia specialiștilor consultați În conformitate cu dispozițiile art. 476 alin. (10) raportat la art. 473 alin. (5) din Codul de procedură penală a fost solicitată specialiștilor în drept penal opinia asupra chestiunii de drept supuse examinării. Centrul de Cercetări în Științe Penale al Facultății de Drept - Universitatea de Vest din Timișoara a apreciat că se impune respingerea, ca inadmisibilă, a sesizării formulate de Curtea de Apel Alba Iulia, întrucât prin sesizare se urmărește rezolvarea unei chestiuni ce ține de particularitățile cauzei și nu o interpretare in abstracto a dispoziției prevăzute de art. 335 alin. (2) din Codul penal. S-a exprimat opinia potrivit căreia, prin raportare la prevederile legale care reglementează procedura de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, nu sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate a sesizării. Astfel, s-a observat că solicitarea de lămurire a problemei de drept invocate aparține unei instanțe învestite cu soluționarea cauzei în ultimă instanță și problema de drept invocată are caracter de noutate și de actualitate, din verificările efectuate la nivelul instanței supreme rezultând că nu au fost pronunțate hotărâri prealabile sau în recurs în interesul legii de către Înalta Curte de Casație și Justiție cu privire la chestiunea de drept supusă analizei și nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare. În schimb, în ceea ce privește condiția existenței unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective, aceasta nu este îndeplinită, din perspectiva existenței unei veritabile chestiuni de drept care să necesite o dezlegare din partea Înaltei Curți de Casație și Justiție. S-a opinat în sensul că prezenta sesizare nu conduce la interpretarea in abstracto a dispozițiilor art. 335 alin. (2) din Codul penal, ci la rezolvarea unei chestiuni ce ține de particularitățile cauzei, mai precis la reținerea tipicității faptei în ipoteza în care subiectul activ deține exclusiv un permis de conducere provizoriu eliberat de autoritatea competentă din Marea Britanie („Provisional Driving Licence“). Totodată, sa considerat că nu poate fi identificată o veritabilă și dificilă problemă de drept, dispozițiile prevăzute de art. 335 alin. (2) din Codul penal fiind clare și previzibile. S-a reținut că, deși legiuitorul a reglementat exercitarea unui drept prevăzut de lege cu titlu de cauză justificativă, este unanim admis că atunci când norma care incriminează fapta prevede condiția săvârșirii fără drept, exercitarea unui drept prevăzut de lege devine o condiție negativă de atipicitate, condiție care, în cazul de față, atrage varianta atenuată a infracțiunii prevăzute de art. 335 din Codul penal. Astfel, s-a considerat că în ipoteza în care o persoană nu deține un permis de conducere valabil în România, dar deține un permis de conducere provizoriu emis de autoritățile engleze, deși cu un regim juridic diferit de cel tipic, este incidentă situația reglementată de art. 335 alin. (2) teza finală din Codul penal. ...