Decizia ÎCCJ nr. 10/2020 (HP)Punctul V

V. Opinia specialiștilor consultați În conformitate cu dispozițiile art. 476 alin. (10) raportat la art. 473 alin. (5) din Codul de procedură penală, a fost solicitată specialiștilor în drept penal opinia asupra chestiunii de drept supuse dezlegării. Centrul de Cercetări în Științe Penale din cadrul Facultății de Drept a Universității de Vest din Timișoara a opinat în sensul că, în primul rând, sesizarea formulată de Curtea de Apel Cluj privind dezlegarea chestiunii de drept ce vizează interpretarea și aplicarea art. 105 alin. (1) din Codul penal este inadmisibilă, în raport cu condițiile prevăzute de art. 475 din Codul de procedură penală. În acest sens s-a arătat că primele două condiții de admisibilitate prevăzute de art. 475 din Codul de procedură penală sunt îndeplinite, însă, în ceea ce privește cea de-a treia condiție, respectiv chestiunea de drept ce face obiectul sesizării să nu fi primit o rezolvare prealabilă anterioară sau printr-un recurs în interesul legii și nici să nu fi făcut obiectul unui asemenea instrument de unificare a practicii judiciare aflat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, nu este îndeplinită. În concret, s-a arătat că nu există o hotărâre obligatorie în ceea ce privește interpretarea dispozițiilor art. 105 alin. (1) din Codul penal, însă poate fi deslușită logica interpretării din lecturarea Deciziei nr. 42 din 13 octombrie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secțiile Unite, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 204 din 31 martie 2009, prin care instanța supremă sa preocupat de situația descoperirii în termenul de supraveghere al suspendării condiționate a două infracțiuni intenționate, dintre care una anterior, iar cealaltă ulterior rămânerii definitive a hotărârii de condamnare cu suspendarea condiționată a executării pedepsei. Ca atare, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că într-un asemenea caz se aplică exclusiv dispozițiile privind anularea suspendării executării pedepsei sub supraveghere (art. 85 din Codul penal anterior/art. 97 din Codul penal actual). În continuare, s-a referit cu privire la faptul că, deși decizia invocată privește o altă instituție juridică, respectiv cea a suspendării condiționate, între suspendarea executării pedepsei sub supraveghere și liberarea condiționată există o serie de similitudini care fac posibilă aplicarea aceluiași raționament. În consecință, criteriul de admisibilitate constând într-un anumit grad de dificultate a chestiunii de drept, dezvoltat pe cale jurisprudențială de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, nu este îndeplinit în cauză, față de reglementarea clară a textului art. 105 alin. (1) din Codul penal. Așadar, din conținutul textului precitat și care face obiectul prezentei sesizări reies, în mod evident, două momente esențiale: a) momentul comiterii infracțiunii ce atrage anularea liberării condiționate - infracțiunea trebuie comisă până la rămânerea definitivă a hotărârii prin care s-a dispus liberarea condiționată; ... b) momentul descoperirii infracțiunii ce atrage anularea liberării condiționate - infracțiunea trebuie descoperită pe parcursul termenului de supraveghere al liberării condiționate. ... Or, orice alte interpretări combinate presupun o adăugare la lege. În al doilea rând, cu privire la fondul sesizării, s-a arătat că anularea liberării condiționate nu poate interveni în cazul în care infracțiunea, ce a fost comisă înainte de acordarea liberării, a fost descoperită tot înainte de acest moment, întrucât, nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 105 alin. (1) din Codul penal, instanța nu poate dispune nici anularea și nici revocarea, atât timp cât nu este vorba despre o infracțiune comisă în termenul de supraveghere. Ca atare, beneficiul liberării condiționate nu este afectat în acest caz. Deopotrivă, s-a arătat că o analiză a doctrinei în materia problematicii anulării liberării condiționate relevă clar poziția unanimă a autorilor în determinarea condițiilor ce atrag sancțiunea anulării liberării condiționate în sensul celor de mai sus, iar o analiză a practicii judiciare a relevat faptul că instanțele nu întâmpină dificultăți reale în identificarea sancțiunii anulării liberării condiționate în funcție de momentele indicate în cuprinsul art. 105 alin. (1) din Codul penal. În concluzie, s-a arătat că, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 105 alin. (1) din Codul penal, sintagma: „pe parcursul termenului de supraveghere se descoperă că persoana condamnată mai săvârșise o infracțiune până la acordarea liberării“ vizează strict situația faptelor săvârșite anterior liberării condiționate și descoperite după acordarea liberării condiționate, respectiv pe parcursul termenului de supraveghere“, nereferindu-se și la infracțiunile săvârșite și descoperite anterior liberării condiționate. Colectivul de drept penal al Facultății de Drept a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca a opinat în sensul că soluția rezidă în înțelegerea naturii juridice a anulării liberării condiționate, a mecanismului de operare, respectiv - cel mai important - în determinarea precisă a sensului noțiunii de „descoperire“ a unei infracțiuni (cu referire la specificul instituției anulării liberării condiționate). Astfel, din perspectiva naturii juridice a anulării liberării condiționate, s-a arătat că anularea liberării condiționate este o instituție-remediu, iar nu o sancțiune la adresa persoanei liberate. În cazul în care anularea liberării nu ar fi reglementată, persoana condamnată ar ajunge să execute în mod distinct pedepsele aplicate pentru două sau mai multe infracțiuni, fapt ce ar echivala cu cel mai sever sistem de sancționare posibil. Anularea liberării încearcă remedierea acestei ipoteze, permițând efectuarea operațiunilor de contopire a pedepselor și, cel puțin, conform dispozițiilor de drept substanțial, acordarea liberării din nou, termenul acordându-se de la momentul liberării inițiale, dacă sunt întrunite condițiile. Cu referire la mecanismul anulării liberării, se arată că prezintă interes următoarele condiții: comiterea unei infracțiuni anterior acordării liberării, respectiv descoperirii acesteia pe parcursul termenului de supraveghere. Se arată că, în timp ce momentul temporal al comiterii infracțiunii este clar determinat de legiuitor și se referă la rămânerea definitivă a hotărârii prin care s-a acordat liberarea condiționată, cheia problemei de drept ce face obiectul sesizării pare să fie sensul sintagmei „descoperirea unei infracțiuni în termenul de supraveghere“. Referitor la momentul comiterii infracțiunii, respectiv anterior liberării condiționate, se menționează că infracțiunea care atrage anularea poate fi comisă anterior condamnării pentru infracțiunea din executarea căreia s-a dispus anularea, respectiv ulterior condamnării, anterior executării pedepsei sau în timpul executării pedepsei, între cele două infracțiuni putând exista următoarele forme de pluralitate de infracțiuni: concurs, pluralitate intermediară sau recidivă postcondamnatorie. În primul rând, s-a arătat că sintagma „descoperirea unei infracțiuni în termenul de supraveghere“ nu este una inedită, fiind regăsită și în dispozițiile Codului penal din 1969, în contextul anulării suspendării condiționate și sub supraveghere a executării pedepsei. Ținând cont de specificul liberării condiționate față de suspendarea condiționată sau sub supraveghere a executării pedepsei, s-a apreciat că și în prezent noțiunea de „descoperire“ se referă la simpla informare - din orice sursă - a autorităților că a fost comisă o faptă prevăzută de legea penală, astfel cum rezultă din literatura de specialitate și în jurisprudența cristalizată sub imperiul Codului penal din 1969. În al doilea rând, s-a arătat că s-a conferit sintagmei o accepțiune generală, fără a o lega de un anumit moment procesual sau de identificarea persoanei care a săvârșit fapta, tocmai pentru ca instituția să poată opera, având în vedere, pe de o parte, durata determinată a termenului de supraveghere (încercare), respectiv a faptului că instituția în sine este un remediu procesual (instanța nu a cunoscut/nu a putut ține seama de fapta anterior comisă și acum descoperită). În al treilea rând, legat de momentul temporal al descoperirii - în termenul de supraveghere, s-a arătat că, într-o optică strictă, în toate ipotezele în care instanța a luat cunoștință despre fapta comisă anterior începerii curgerii termenului sau ulterior împlinirii acestuia nu s-ar mai subsuma anulării, deoarece într-o interpretare per a contrario reiese că fapta nu este „descoperită“ în termenul de supraveghere. Legat de descoperirea ulterioară împlinirii termenului nu există discuții, însă soluția trebuie privită nuanțat în contextul posibilei descoperiri a faptei chiar anterior începerii curgerii termenului de supraveghere. Astfel, s-a arătat că, în cazul infracțiunilor în raport cu care urmărirea penală a fost începută in rem, s-a dispus în continuare efectuarea urmăririi penale față de persoana în cauză, s-a pus în mișcare acțiunea penală ori s-a pronunțat chiar o hotărâre în primă instanță, odată ce o hotărâre judecătorească de condamnare rămâne definitivă ulterior acordării liberării, va fi incidentă anularea acesteia, sub rezerva întrunirii celorlalte condiții. S-a concluzionat că, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 105 alin. (1) din Codul penal, sintagma „dacă pe parcursul termenului de supraveghere se descoperă că persoana condamnată mai săvârșise o infracțiune până la acordarea liberării“ vizează și situația faptelor săvârșite și descoperite anterior liberării condiționate, în măsura în care pentru aceste fapte nu a fost pronunțată o hotărâre definitivă de condamnare anterior dispunerii liberării condiționate prin hotărâre definitivă. ...