Decizia ÎCCJ nr. 5/2018 (HP)Punctul IX

IX. Opinia specialiștilor consultați În conformitate cu dispozițiile art. 476 alin. (10) din Codul de procedură penală raportat la art. 473 alin. (5) din Codul de procedură penală a fost solicitată opinia scrisă a specialiștilor din domeniul juridic cu privire la chestiunea de drept ce formează obiectul sesizării. A fost transmis punctul de vedere al specialiștilor Facultății de Drept din cadrul Universității „Nicolae Titulescu“ din București. Cu privire la prima problemă de drept s-a argumentat că, sub aspectul admisibilității, chestiunea de drept supusă dezlegării nu conduce la soluționarea pe fond a cauzei. În acest sens s-a menționat că din dispozițiile art. 338 alin. (1) din Codul penal cu trimitere la dispozițiile art. 75 lit. b) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare, rezultă cu claritate care sunt condițiile prevăzute de lege pentru a angaja răspunderea penală în caz de părăsire a locului accidentului: sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute la alin. (1) al art. 338 din Codul penal doar în ipoteza în care accidentul a avut ca urmare decesul ori rănirea uneia sau a mai multor persoane. Textele legale analizate nu conțin nicio altă condiție suplimentară care ar trebui să fie examinată sub cupola laturii obiective a infracțiunii, așa încât nu pot conduce la adoptarea unor soluții diferite în practică. Pentru ipoteza în care accidentul a produs doar pagube materiale, legiuitorul a reglementat o cauză justificativă specială în cuprinsul art. 338 alin. (3) lit. a) din Codul penal. Din această perspectivă, condițiile principiului legalității incriminării vizează, inter alia, necesitatea ca interpretarea legii penale să fie concordantă cu voința legiuitorului, adică să nu fie interpretată nici extensiv, nici restrictiv (lex stricta). Din esența principiului legalității rezultă că legea penală se interpretează restrictiv. Cu alte cuvinte, în principiu, în dreptul penal analogia este interzisă, normele dreptului penal fiind de strictă interpretare. În ceea ce privește a doua problemă de drept s-a argumentat că noțiunea de „rănire“ a fost definită, pe cale incidentală, de către instanța de contencios constituțional prin Decizia nr. 154 din 24 martie 2016 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 450 din 16 iunie 2016), referitoare la respingerea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 338 alin. (1) din Codul penal. Suplimentar s-a menționat că, la nivelul literaturii medico-legale, de interes pentru chestiunea de drept analizată este faptul că „plăgile sau rănile sunt soluții de continuitate (leziuni în care integritatea tegumentului este afectată, s.n.) ale tegumentelor, a căror denumire este dată de instrumentul cu care sunt produse. Plăgile pot fi superficiale sau profunde; (...) Din punctul de vedere al evoluției pot fi simple sau complicate, cea mai frecventă complicație fiind infecția.“ Cu alte cuvinte, „sub numele de plagă sau rană se înțelege soluția de continuitate a integrității pielii sau mucoaselor cu participarea țesuturilor sau organelor subiacente.“ Prin urmare, s-a apreciat că noțiunea de „rănire“ trebuie interpretată în sensul că aceasta vizează „orice atingere adusă integrității corporale sau sănătății unei persoane, indiferent de gravitate“, legislația neconținând alte condiții cu privire la intensitatea rănilor provocate, numărul de zile de îngrijiri medicale acordate etc. În concluzie, s-a apreciat că sesizarea Înaltei Curți de Casație si Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept cu privire la prima chestiune de drept ridicată nu întrunește, în mod cumulativ, condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 475 din Codul de procedură penală, în timp ce, în cazul celei de-a doua probleme ridicate de instanța de trimitere, noțiunea de „rană“ trebuie interpretată în sensul stabilit deja de către Curtea Constituțională. ...